Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, anunță intrarea în vigoare, la 25 mai 2018, a regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal în cadrul spaţiului comunitar. Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR) este direct aplicabil și obligatoriu în toate elementele sale pentru toate statele membre, indiferent de măsurile existente în cadrul legislației lor naționale. Dispozițiile regulamentului pot fi invocate direct de către cetățeni, întreprinderi, administrații publice și alte organizații care prelucrează date cu caracter personal.

Scopul adoptării GDPR constă în necesitatea modernizării și unificării regulilor de protecție a datelor în statele membre, astfel încât să se reducă birocrația și să crească încrederea consumatorilor, în avantajul întreprinderilor, dar și să se protejeze mai bine drepturile persoanelor fizice. Regulamentul prevede cerințe noi în materie de transparență, consolidarea drepturilor la informare, la acces și la ștergerea datelor, protecție sporită împotriva încălcării securității datelor și acordă autorităților pentru protecția datelor din statele membre posibilitatea de a impune sancțiuni operatorilor (amenzi în cuantumuri semnificative). Protecția datelor cu caracter personal garantată prin regulament rămâne asociată datelor transferate în afara Uniunii Europene, asigurând un nivel ridicat de protecție.
„Acest set unic de norme, la care am contribuit în perioada în care activam ca deputat în Parlamentul European, are scopul de a garanta securitatea juridică pentru întreprinderi și de a oferi persoanelor fizice același drepturi, obligații și responsabilități în toate statele membre. GDPR este conceput şi pentru a crea oportunități de afaceri, permițând întreprinderilor să reducă birocrația și să se bucure de o încredere sporită din partea consumatorilor, dar și pentru a stimula inovarea, iar estimările arată că va contribui la reducerea costurilor cu 2,3 miliarde de euro pe an. Suntem pregătiți să-i îndrumăm pe toți cei care se vor confrunta cu diverse situații în activitatea curentă, alături de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, instituția cu competență generală în domeniul protecției datelor personale“, a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.
Regulamentul (UE) nr. 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR) şi directiva privind protecția datelor pentru autoritățile polițienești și judiciare (Directiva 2016/680/UE privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului), face parte din pachetul de reformă al Uniunii Europene privind protecția datelor cu caracter personal adoptat în anul 2016.
Deși este un act direct aplicabil, statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a-și adapta legislația prin abrogarea și modificarea legislației existente și instituirea autorităților naționale pentru protecția datelor, alegerea unui organism de acreditare și stabilirea normelor pentru reconcilierea libertății de exprimare și a protecției datelor. Începând de vineri, 25 mai 2018, Comisia Europeană va monitoriza modul se aplică noile norme, iar după un an de la intrarea în vigoare a regulamentului (25 mai 2019), în perioada mandatului României la Consiliul Uniunii Europene, Comisia va organiza un eveniment pentru a face bilanțul experiențelor diferitelor părți interesate în ceea ce privește punerea în aplicare a regulamentului. Acesta va fi inclus, de asemenea, în raportul privind evaluarea și revizuirea regulamentului, pe care Comisia Europeană trebuie să îl prezinte până în mai 2020.















