Search
Miercuri 28 Iulie 2021
  • :
  • :

Roboți software pentru școala de programare Logiscool

Școala de programare Logiscool România își digitalizează și automatizează activitatea cu ajutorul roboților software, printr-un parteneriat tehnologic cu startup-ul românesc Tailent.

Tehnologia Robotic Process Automation (RPA), dezvoltată de Tailent, eficientizează o plajă largă de procese operaționale și ar putea fi integrată în viitor și în activitatea educațională, pentru a oferi mereu copiilor care urmează cursurile Logiscool acces la tehnologii de ultimă generație.

Indira Abdulvoap, Logiscool România

„Tehnologia este în ADN-ul nostru, așa că e firesc să ne uităm mereu la cele mai avansate soluții tehnologice”, a declarat Indira Abdulvoap, general manager Logiscool România. „Primul pas este să integrăm roboții software inteligenți de la Tailent în activitatea noastră, pentru a optimiza anumite procese operaționale repetitive și a permite echipei să se concentreze pe activități mai relevante. Mai departe, explorăm posibilitatea de a aduce tehnologia RPA mai aproape de copiii care se pregătesc, cu ajutorul nostru, să devină generația viitoare de creatori de tehnologie”, a mai spus Indira Abdulvoap.

Soluțiile Tailent aduc tehnologii RPA convenabile și accesibile mai aproape de companii, oferind flexibilitate, performanță și scalabilitate fără precedent în dezvoltarea și utilizarea roboților software inteligenți proiectați pentru aplicații existente, adaptați nevoilor de business și gata pentru utilizare imediată.

Mario Popescu, Tailent

„Robotic Process Automation este una dintre tehnologiile care vor redefini viitorul. Cu roboți software inteligenți în echipă, companiile vor opera mai eficient, lăsând procese repetitive și redundante în seama tehnologiei și sprijinind oamenii să creeze mai multă valoare prin ceea ce fac”, a explicat Mario Popescu, CEO Tailent. „Vrem să contribuim la democratizarea acestei tehnologii, iar asta nu înseamnă doar să aducem această tehnologie la îndemâna companiilor din orice domeniu, dar și să susținem formarea generațiilor viitoare care să creeze soluții tehnologice de calitate în România”, a adăugat Mario Popescu.

Adaptarea tehnologiei de automatizare Tailent la nevoile Logiscool România și implementarea în procesele operaționale este realizată de Aliant, companie specializată în proiectarea și integrarea de soluții de infrastructură și Gold Partner Tailent. Aliant este un jucător regional important în sfera de soluții și servicii software IT, care a dezvoltat  capabilități interne semnificative în această direcție și a încheiat anul acesta un parteneriat strategic cu Tailent, fiind certificat și pregătit pentru a livra roboți software RPA către companii din industrii precum educație, sănătate, finanțe-contabilitate, resurse umane, retail și logistică.

Bogdan Ciubotaru, Aliant

„Cu o experiență de peste 15 ani în implementări de proiecte de infrastructură IT și soluții software de optimizare de business, suntem pregătiți pentru proiecte complexe și ne bucurăm să vedem tehnologia RPA tot mai prezentă. Susținem educația și vrem să ducem mai departe tehnologiile Tailent și către generația tânără”, a afirmat Bogdan Ciubotaru, chief commercial officer la Aliant.

Soluțiile Tailent sunt utilizate de companii din industrii precum ospitalitate, servicii profesionale, producție, dar și instituții publice locale. Compania derulează parteneriate strategice și pe plan internațional, prin lansarea pe noi piețe din Europa, America Centrală și de Sud, SUA și Asia.

Logiscool România oferă cursuri de programare și robotică pentru copii și tineri cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani. Înființată în prima parte a anului 2018, aceasta numără 40 de școli de programare la nivel național. Societatea face parte dintr-o rețea internațională de centre educaționale, prezentă în 15 țări din Europa, America și Asia.

Fondată în 1992, Aliant implementează soluții de business și servicii customizate, având în același timp un focus în zona de inovație IT. Printre partenerii cu care compania colaborează activ se numără Xerox, Microsoft, Lenovo, Fujitsu, Dell, Fortinet și Bitdefender.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *