Colegiului Comisarilor a adoptat decizia de autorizare de către Comisia Europeană a schemei de ajutor de stat din România prin care industria electrointensivă este parțial exceptată de la plata contribuției aferente promovării surselor regenerabile de energie.
Potrivit Comisiei Europene, schema notificată de Ministerul Economiei ,,respectă normele UE privind ajutoarele de stat, în special noile Orientări ale Comisiei privind ajutoarele destinate protecției mediului și energiei”.
Elaborarea schemei de sprijin a luat în considerare principiile enunțate în documentul elaborat de Comisia Europeană – „Orientări privind ajutoarele pentru mediu și energie pentru perioada 2014-2020”. Exceptarea se va realiza diferențiat, în funcție de electro intensitatea operatorilor economici:
85% în cazul unei electro intensități mai mari de 20%
60% în cazul unei electro intensități de 10-20%
40% în cazul unei electro intensități de 5-10%.
Totodată, având în vedere că suplimentar față de cerințele legislației comunitare, schema include condiții suplimentare de eligibilitate pentru întreprinderi, respectiv aplicarea de măsuri de eficiență energetică și încheierea de parteneriate cu instituții de învățământ, aceasta contribuie la îmbunătățirea eficienței energetice și la reducerea decalajului dintre actualul nivel de pregătire a forței de muncă și cerințele pieței muncii.
Bugetul anual estimat al aplicării acestei scheme de sprijin este de circa 75 de milioane EUR, pentru aproximativ 300 de beneficiari. Pentru această schemă de ajutor de stat nu vor fi alocate fonduri de la bugetul de stat, iar procedura de compensare a certificatelor verzi ce vor fi exceptate de la plata prin aplicarea acestei scheme pe o perioada de 10 ani este stabilită de ANRE.
Industria energointensivă din România asigură circa 20% din consumul final brut de energie.















