Search
Miercuri 21 August 2019
  • :
  • :

Sorin Dimitriu (CCIB): România şi Etiopia pot colabora în domeniul metalurgie, aviaţie, dar şi în sectorul academic

Dezvoltarea cooperării economice şi comerciale cu ţări din afara Uniunii Europene, în special cu acelea în care România a livrat complexe industriale înainte de 1989, constituie o prioritate în strategia de relaţii externe a Camerei bucureştene, a afirmat Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), cu prilejul unei întrevederi avute cu Negash Kebret Botora, ambasadorul Republicii Democratice Federale Etiopia în România cu reşedinţa la Geneva.

“Firmele româneşti au experienţa şi competenţa necesare pentru a se implica în modernizarea, retehnologizarea şi extinderea acestor capacităţi de producţie. Există oportunităţi de cooperare în metalurgie, aviaţie, dar şi în sectorul academic (schimburi de studenţi şi de profesori)”, a spus Sorin Dimitriu.

Conform unui comunicat al CCIB, ambasadorul Etiopiei a exprimat interesul ţării sale pentru dezvoltarea relaţiilor economice şi de cooperare cu România, ţinând seama de istoricul bun al relaţiilor bilaterale, de contribuţia ţării noastre la dezvoltarea economică a Etiopiei, dar şi de strategia actuală a ţării sale.

Negash Kebret Botora a prezentat principalele axe strategice ale economiei etiopiene, subliniind că aceasta se află într-un proces amplu de transformare. În context, a vorbit despre avantajele comparative oferite de parcurile industriale etiopiene, precum şi despre poziţia geostrategică a ţării sale, ce poate fi considerată o adevărată poartă spre Africa.

În ceea ce priveşte domeniile de cooperare, la cele amintite de preşedintele CCIB, ambasadorul Etiopiei în România a adăugat agricultura, industria textilă şi de pielărie.

Statistica indică un vârf de 81,7 milioane dolari al schimburilor comerciale dintre cele două ţări în anul 2016, pe fondul unui nivel ridicat al exportului românesc în Etiopia (80,1 milioane euro), urmat de o scădere drastică în 2017 la doar 38,9 milioane dolari, din care export românesc de 38,3 milioane dolari.

Schimburile comerciale româno-etiopiene se caracterizează prin dependenţa volumului de un singur produs – exportul de cereale, care, în 2016, a deţinut o pondere de 97,2%, iar în 2017 de 96,3% din totalul exportului românesc, sau un grup de produse în cazul importului, fructe, cafea şi ceai, care au reprezentat 66,4% în 2016 şi 98,8% în 2017.

Un decalaj mare între export şi import cu o balanţă comercială cronic favorabilă României (+78,5 milioane dolari în 2016, +37,7 milioane dolari în 2017). Un volum al schimburilor comerciale foarte redus a fost înregistrat în trimestrul I 2018, respectiv 0,9 milioane dolari din care 0,6 milioane dolari export.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *