
Recent, echipa ROVIGO SPRL a primit trei noi membrii: Mariana Ciorei, Cristina Grecu și Eduard Negoiță.
Mariana Ciorei este avocat, membru al Baroului Vâlcea, fost judecator – președinte al secției civile a Tribunalului Vâlcea, specializată în drept civil.
Cristina Grecu este avocat, membru al Baroului București, masterat “Carieră judiciară” în cadrul Facultății de Drept, Universitatea București; experiență în civil și contencios administrative. Eduard Negoiță este economist, cu o bogată experiență bancara – analist credite și analist finanțare în cadrul Direcției Retea Corporate a BCR, practician în insolvență. Se va alătură echipei de restructuring condusă de Mircea Tiplea.
ROVIGO S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al Societății Comerciale pentru Închiderea – Conservarea Minelor S.A. – în faliment, valorifică în procedura de faliment, prin licitație publică un numar de 563.417 acțiuni, deținute de către debitoare la Complexul Energetic Oltenia S.A..
Societatea COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. a fost înființată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 1024/2011 privind unele măsuri de reorganizare a producătorilor de energie electrică de sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, prin fuziunea prin contopire a Societății Comerciale Complexul Energetic Craiova S.A., Societății Comerciale Complexul Energetic Rovinari S.A., Societății Comerciale Complexul Energetic Turceni S.A. și Societății Naționale a Lignitului Oltenia S.A..
Complexul Energetic Oltenia S.A., pentru care se estimează o cifră de afaceri de 900 milioane euro pentru 2013, a demarat procedurile necesare pentru listarea la Bursa în primul semestru al anului 2014.















