Interviu cu Mădălin Enache, Managing Partner ENACHE | CDA
Aveți o experiență de peste 10 ani în Dreptul Penal al Afacerilor. După ce ați activat în cadrul a două societăți de avocatură prestigioase, ați decis să vă înființați entitatea proprie. Cum au primit clienții cu care colaborați de foarte mult timp vestea creării ENACHE | CDA?
În peste un deceniu de drept penal este destul de greu să ai clienți fideli – dacă ajung să fie fideli, clar au o ei o problemă. Glumesc puțin dar este o realitate a dreptului penal că media de colaborare cu un client este de maxim 3-4 ani după care, ușor, ușor, colaborările se întrerup și se reiau ocazional – asta dacă îți faci bine treaba. Dar evident, majoritatea clienților s-au bucurat pentru alegerea profesională facută, unii dintre ei chiar dorind să mă aibă în continuare aproape. Și le mulțumesc pentru confirmarea încrederii cu care mă onorează.
Unde vă vedeți peste 5 ani, ca dimensiune a business-ului, anvergura clienților și poziționarea în piață?
Răspunsul este simplu: în continuare în elita avocaturii de drept penal, ca și model de business pe care îl urmăm, dar mai ales ca și tip de clientelă. Am crescut practic incă de dinainte de a fi avocat într-un mediu colegial, unde forța de a reuși este data de un lider puternic dar care are alături o echipă cel puțin la fel de pregătită și capabilă. Am creat și condus echipe în cele două experiențe profesionale anterioare, deja suntem o echipă și în noua organizare și cu siguranță în 5 ani de zile vom fi un reper pe piața avocaturii în materia dreptului penal. Piața este încă dominată de profesioniști „singuratici” și fără îndoială sunt foarte mulți clienți, mai ales corporativi, care nu cunosc că noua generație de avocați, crescuți în același mediu și cu aceleași valori ca și ei, pot sa le ofere serviciile pe care și le doresc, la cele mai înalte standarde de calitate profesională, pentru că vârsta sau titlurile profesionale nu mai reprezintă de mult o garanție a experienței profesionale practice ori a reușitei, la varf.
Dreptul Penal al Afacerilor este o arie de expertiză care “a explodat” în ultimii 5-6 ani, pe fondul numeroaselor investigații realizate de DNA, DIICOT și alte instituții ale statului. Există numeroase voci care susțin că s-au făcut multe abuzuri din partea procurorilor iar drepturile constituționale și legale ale celor anchetați au fost încălcate. Cum comentați?
Sunt avocat și, implicit, pot fi acuzat de subiectivism. Voi spune totuși că sunt din pacate prea mulți cetățeni care, din necunoaștere (pentru că nu au avut tangențe cu domeniul) sau din buna credință (pentru că toți oamenii au ceva bun în ei, nu-i așa?), visează la o lume ideală, în care totul se întâmplă conform regulilor, fie ele și din Codul de procedură penală. Realitatea este însă de multe ori diferită și dreptul și dreptatea sunt, de prea multe ori, concepte divergentepentru cei chemați să le aplice. Cu atît mai mult cu cât Sistemul (de justiție, nu vă gandiți la altceva!) parcă nici nu dorește să se curețe cu adevărat. Începând cu vârfurile sale.
Codul Penal și Codul de Procedură Penală au fost adoptate prin procedura angajării răspunderii Guvernului, fără dezbateri, fenomen care a atras ulterior o serie de modificări ale celor două acte normative. Considerați că ar mai trebui modificată legislația, astfel încât să existe un echilibru și să nu mai asistăm la contestări la Curtea Constituțională?
Cred că ar trebui să ne dăm seama că legislația (în orice domeniu, nu doar penal), pentru a fi eficientă, trebuie să fie stabilă. Din nefericire vremurile sunt tumultoase și legile sunt de multe ori după chipul și asemănarea societății care le generează. Dar să nu uităm că ceea ce se vrea astăzi modificat s-a schimbat, in 2010, prin asumare de către Guvern iar acum avem dezbateri publice și o procedură parlamentară. Forma este ea însăși mult îmbunătățită iar cuprinsul actelor normatice este într-o foarte mare măsură util și la nivel principial un pas înainte. Punctual pot exista unele probleme, inclusiv de constituționalitate, însă doar cine nu muncește, nu greșește. Iar legiuitorul are o misiune extrem de grea cu aceste legi, în contextul unei societăți „civile” foarte vocale dar prea puțin dispusă să asculte de profesioniștii breslei (magistrați, avocați) și nu să preia clișeele generate pe rețelele de socializare.
De-a lungul timpului, ați apărat în instanță oameni de afaceri români și străini, înalți oficiali, precum și companii prestigioase. Care este durata medie a unui proces, de la momentul demarării anchetei penale și până la decizia finală a instanțelor judecătorești?
Pe scurt, mult prea mare. Este probabil unul dintre principalele reproșuri pe care oamenii îl aduc sistemului nostru de justiție, civil și penal, durata prea mare a obținerii unui rezultat. Chiar dacă noile coduri au pus în fruntea listei de principii diriguitoare pe cel al celerității procesului penal, problema este departe de a se fi rezolvat. Un dosar de urmărire penală durează în continuare cel puțin câteva luni (spre 1 an) iar un proces penal (fond și apel), în măsura în care nu implică o recunoaștere de vinovăție, poate să mai presupună alți ani buni de termene la instanță, probabil 2-3. Evident ca sunt și multe excepții de la aceste cifre și am avut deznodaminte și în intervale mai scurte de timp dar, per ansamblu, procedurile sunt în continuare foarte greoaie iar organele de urmărire penală și instanțele de judecată în materie panală extrem de aglomerate. Și de lente.
Cum apreciați activitatea judecătorilor care soluționează dosare de drept penal al afacerilor?
Foarte mulți, și o spun cu întreaga răspundere, nu cunosc domeniul afacerilor sau nu înțeleg diferența fundamentală dintre, spre exemplu, un SRL de colț și o multinațională, cu numeroase paliere interconectate de comandă și, implicit, de răspundere. Sau nu reușesc să treacă peste obiceiul de a condamna pentru că „nu îl trimitea procurorul degeaba în judecată”. Sau nu acceptă ori nu vor să recunoască faptul că, de foarte multe ori, sunt sesizați cu dosare care în multe alte jurisdicții ar fi fost trimise pentru refacere, nu pentru judecată. Speranța de mai bine este însă fundamentată pe acei mulți profesioniști care își înțeleg sau își reamintesc rolul esențial pe care il au, acela de a afla adevărul și de a face dreptate, nu de a pedepsi și de a condamna în mod mecanic.
Companiile și instituțiile românești trebuie să-și educe angajații, prin programe de integritate în afaceri, coduri interne de conduită și etica muncii etc. Există interes pentru astfel de asistență, care să prevină eventuale investigații?
Există foarte mult interes pentru astfel de activități iar programele de conformitate, de etică și de prevenție sunt o componentă cu siguranță prezentă în viața foarte multor companii. Avocații sunt implicați în astfel de proceduri mai ales de către companiile care doresc sa faca din compliance și regulatory o activitate profesionistă și care să le îmbunătățească în mod real business-ul, nu doar să fie o altă bifă pe un calendar anual. Este adevărat că ne lipsește implementarea modelului de răspundere penală societară din alte țări (Spania este un exemplu bun care îmi vine în minte), unde dovedirea faptului ca ai avut politici anti-corupție reale la nivel intern te exonerează de o eventuală răspundere penală pentru societate sau angajații tăi. Însă modelele și metodele străine sunt aplicate la noi de multe ori chiar și numai pentru că executivii vor să crească business-uri sănătoase, etice și cât mai lipsite de riscuri penale.
Piața serviciilor juridice trece prin transformări radicale datorate reglementărilor tot mai complexe, riscului crescut în arii multiple, evoluției economiei digitale și presiunii continue privind reducerea costurilor. Cum vedeți evoluția pieței avocaturii în România, în acest context?
Piața avocaturii românești este una a cabinetelor, pe modelul francez, însă tot mai mulți colegi realizează că acest model nu poate fi sustenabil decât prin colaborări cu alți profesioniști (nu numai avocați) sau prin specializarea pe o arie și, implicit, conlucrarea profesională cu specialiștii din alte domenii, atunci când clienții proprii au nevoie de acele servicii avocațiale. Precum motto-ul Uniunii Europene, trebuie totuși să existe unitate în diversitate. Cu atât mai mult cu cât provocările profesionale sunt foarte diverse dar și dure iar clienții au realizat că au dreptul dar mai ales au și de unde să își aleagă profesioniștii alături de care să se simtă în siguranță. Așadar nu cred că se va sparge monopolul marilor case de avocatură (indiferent că la vârf unele ies din scenă iar altele intră) însă cred ca segmentul median, al caselor de avocatură cu 20 – 30 de avocați, va continua să crească și să ofere noi vârfuri ale avocaturii de business.
