de Vasiliu Miclea
Foto: https://www.nyfa.edu/
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2016, Codul de dialog social a suferit o serie de modificări, modificări care, în mare parte, au rolul numai de a bulversa o legislaţie a cărui scop este acela de a institui un set de reguli care reglementează relaţia dintre partenerii sociali.
Legea 62/2011 – o lege controversată
În 2011, Legea nr. 62 a modificat radical dialogul social, a impus noi reguli de dobândire a reprezentativităţii şi a adus schimbări în ceea ce priveşte negocierea colectivă, oferind reprezentanţilor salariaţilor, mai des, ocazia de a participa la negocieri colective în numele salariaţilor, ca urmare a înăspririi condiţiilor în care un sindicat putea obţine reprezentativitatea.
Încă de la intrarea în vigoare a Legii 62/2011, aceasta a fost o lege controversată ce a stârnit discuţii aprinse, oferind şansă teoreticienilor dreptului muncii să facă interpretări pe seama dispoziţiilor sale.
Pornind de la discuţiile aprinse legate de stabilirea unor cu t
Foto: https://www.nyfa.edu/
otul alte termene faţă de cele stabilite de Codul muncii, în care salariaţii aveau posibilitatea de a contesta deciziile/masurie angajatorilor şi până la modificarea pragului de reprezentativitate, Legea 62/2011 a reprezentat o provocare atât pentru teoreticienii dreptului muncii, cât şi pentru practicienii săi.
Din punctul meu de vedere, Legea 62/2011 ar fi trebuit să ofere un nou început mişcării sindicale, prin modificarea pragului de dobândire a reprezentativităţii şi prin eliminarea posibilităţii sindicatelor constituite la nivel de unitate, de a dobândi reprezentativitatea prin afiliere la o organizaţie sindicală constituită la nivel superior şi reprezentativă la acel nivel.
Această modificare eu am perceput-o că o dorinţă a legiuitorului de a grupa mişcarea sindicală, la nivel de unitate, oferind sindicatului reprezentativ legitimitate prin “forţa socială” pe care o reprezenta. Numărul de membri necesar pentru obţinerea reprezentativităţii (50%+1 din numărul total de salariaţi ai unităţii la care era constituit sindicatul) oferea sindicatului o forţă socială în cadrul negocierii. Şi timpul mi-a demonstrat că am avut dreptate: sindicatele reprezentative sunt sindicate puternice, care negociază colectiv la nivel de unitate, constituind un veritabil partener de dialog social.
Desigur, acolo unde mişcarea sindicală nu a reuşit să se coalizeze, au apărut şi nemulţumirile legate de impunerea unui prag ridicat de membri care să conducă la obţinerea reprezentativităţii şi implicit la statutul de reprezentant al salariaţilor în cadrul negocierilor colective.
Legea 62/2011 a fost deopotrivă şi iubita şi hulita. Depinde de care parte a baricadei te situai. În orice caz, trecând peste micul “derepaj” legat de termenul în care puteau fi contestate deciziile/măsurile angajatorului, Codul de dialog social a fost o lege clară şi coerentă.
Nu ştiu dacă acelaşi lucru se mai poate supne odată cu intrarea în vigoare a modificărilor aduse prin Legea nr. 1/2016.
Modificările aduse Legii dialogului social pot îngreuna procesul de negociere colectivă la nivel de unitate.
Legea nr. 1/2016 modifică, în parte, Capitolul III al Codului de dialog social – Părţile şi reprezentarea acestora la negocierea colectivă, însă legiuitorul omite să armonizeze prevederile legale existente şi nemodificate cu noutăţile aduse.
În speţă, este vorba despre prevederile art. 134 şi 135 din Legea 62/2011, dispoziţii ce par a conţine prevederi contradictorii şi care, în practică, ar putea da naştere la alte discuţii şi controverse pe tema participării la negocierea colectivă a reprezentanţilor salariaţilor. În realitate, aşa cum voi arăta mai jos, regulile de reprezentare a salariaţilor în cadrul negocierilor colective nu se modifică.
Puteți accesa continuarea articolului aici.
