Privesc spețele de malpraxis din România ca pe un barometru al sănătății relației dintre sistemul medical și sistemul juridic, dar și ca pe un termometru al încrederii în general

Zilele trecute s-au împlinit 15 ani de la fondarea societății pe care o conduceți ca Managing Partner – BORDIANU & ASOCIAȚII. Este o bornă remarcabilă în economia timpului postrevoluționar. Ați declarat, la un moment dat, că până aici ați înotat, pur și simplu, „în ape negre” și v-ați clădit fiecare pas în mod natural… Cât de negre au fost aceste ape? Cât de adânci?

Apele negre nu au fost furtunoase, au fost întunecate. Nu vedeai fundul, nu vedeai malul. Înveți să înoți fără să știi exact unde ajungi.

Dar suficient de negre încât să te forțeze să devii un înotător foarte bun.

Ce m-a ținut la suprafață a fost, cred, combinația între încăpățânare, etică profesională nenegociabilă și dorința de a face lucrurile diferit: cu transparență față de clienți, cu investiție continuă în echipă și cu focus pe nișe unde puteam aduce cu adevărat valoare adăugată.

Ați subliniat mereu ca piatră de temelie a Cabinetului pe mama dumneavoastră, pe doamna Victoria Bordianu, fost judecător și avocat reputat, cea care, pe seama unor abilități interpersonale excepționale, a excelat în construirea unor relații puternice și de încredere cu clienții săi și v-a insuflat dintotdeauna încredere și determinare. A fost pasiunea dv. față de Drept un element din genă, o chemare, o „moștenire” de familie sau ați urmat, pus și simplu, un model prin care mama dv. v-a inspirat?

Am crescut într-o casă unde se vorbea despre dosare, despre etică, despre dileme juridice. Am văzut-o cum pregătea o sedință cu aceeași rigoare cu care îmi verifica mie temele.

Dar pasiunea mea nu a venit din auzite, ci din observarea efectului pe care ea îl avea asupra oamenilor.

Ceea ce m-a atras cu adevărat nu a fost doar legea în sine, ci relația dintre lege și om. Și aici intervine abilitatea interpersonală excepțională a mamei: construia poduri de încredere. Am văzut cum ascultarea activă și empatia pot transforma un conflict într-o soluție.

Pe scurt: mama m-a învățat că nu contează doar ce articol din lege știi, ci cum faci ca acel articol să apere demnitatea celui din fața ta.

Sunteți avocat definitiv în cadrul Baroului București din anul 2007, titulară a unui Master în Drept Internațional și Comunitar și absolventă a cursului DLC – Development Legal Course 2006, de la Roma. Cum ați resimțit și cum v-a ajutat experiența italiană?

Experiența italiană nu a fost confortabilă, pentru că a însemnat un curs în limba franceză, intens, departe de casă. Dar tocmai acest efort m-a consolidat. Ieșirea din zona de confort m-a fortificat ca om și ca viitor avocat. Am învățat să cred în mine chiar și atunci când totul părea copleșitor. Am descoperit că pot să mă descurc, că pot să învăț rapid și că sunt mai rezistentă decât credeam.

Acolo, în mijlocul acelor discuții lungi, am înțeles cu adevărat că dreptul nu este un turn de fildeș rece, ci o conversație vie între culturi, între oameni, între povești diferite. Am simțit pe pielea mea cum același principiu juridic poate avea nuanțe complet diferite în funcție de țară, de istorie și de valorile oamenilor. Acea experiență mi-a deschis inima și mintea.

Ați activat vreme de trei ani în cadrul Ministerului Justiției în domeniul afacerilor europene, al programelor cu finanțare nerambursabilă și al cooperării internaționale în problematica luptei împotriva corupției. Ați părăsit poziția din motive personale obiective? Ați simțit nevoia de o dezvoltare profesională personală la un alt nivel sau a fost vorba și de o doză însemnată de dezamăgire?

În cei trei ani petrecuți la Ministerul Justiției în domeniul afacerilor europene, programelor europene nerambursabile și al cooperării internaționale anticorupție am avut privilegiul să învăț enorm. A fost o școală de rigoare instituțională, de gândire constructivă și de diplomație juridică.

Ceea ce m-a împins să plec a fost setea de autonomie și de impact direct.

A fost o decizie de creștere, nu de fugă.

În timp, v-ați dedicat, ca avocat, unei arii de expertiză delicate: Dreptul Medical, cu o aprofundare clară pe spețele de malpraxis. Cum s-a produs această orientare, în ce context, cu ce urmări?

Dreptul Medical, și mai ales malpraxisul, este zona în care simt cea mai puternică întâlnire între rațiunea juridică și umanitatea profundă a profesiei. Aici nu rezolvi doar dosare – întâlnești oameni în cea mai vulnerabilă stare a lor, cu încrederea spulberată și viețile schimbate pentru totdeauna.

Orientarea mea spre acest domeniu nu a venit ca o decizie calculată, ci a crescut organic, din experiențe foarte personale. Adevărata scânteie s-a aprins imediat după ce am născut. Mama mea s-a îmbolnăvit grav în acea perioadă, iar eu m-am trezit deodată pierdută de două ori: o dată ca mamă proaspătă, și a doua oară ca fiică, într-un sistem medical rece, birocratic și adesea lipsit de empatie. Am simțit pe pielea mea ce înseamnă să cauți răspunsuri, să te lovești de uși închise și să te simți complet neputincioasă în fața unor proceduri și atitudini impersonale.

Acest rol dublu de mamă și fiică m-a marcat profund și m-a făcut să înțeleg, la nivel visceral, suferința pacienților și a familiilor lor.

Profesional, m-a făcut un avocat mai riguros, mai meticulos și mai echilibrat. Pe plan personal, a fost și rămâne un drum emoțional greu. Aud în fiecare zi povești care îmi amintesc de propria mea perioadă de neputință. Am învățat să fiu empatică, dar să îmi protejez granițele.

Și totuși, cea mai mare satisfacție vine exact din asta: când un client, după ce a fost ascultat cu adevărat, pleacă din cabinet cu o bucată de demnitate și încredere recuperate.

Ar fi interesant să ne spuneți cum v-ați alăturat oamenii din echipă, pe ce criterii și rigori? Cum faceți selecția, cum formați și păstrați oamenii de valoare?

Oamenii din echipă sunt, fără nicio exagerare, cea mai importantă parte din ceea ce înseamnă astăzi Bordianu & Asociații. Eu nu am construit un simplu birou de avocatură, ci o CASĂ de avocatură. De aceea, alăturarea oamenilor s-a făcut întotdeauna cu foarte multă grijă și cu un proces care a evoluat odată cu biroul.

Un lucru pe care l-am învățat de-a lungul timpului, și care m-a marcat profund, este acesta: am învățat de la oameni nu numai să fiu ca ei, ci și să nu fiu ca ei. Am văzut lideri care inspiră și lideri care demotivează, avocați excepționali din punct de vedere tehnic, dar toxici pentru echipă. Am învățat din ambele și aceste lecții m-au ajutat enorm să modelez cultura biroului nostru.

Încerc să le ofer ceea ce eu mi-am dorit cel mai mult când eram la început de drum: respect, încredere, șansă reală de creștere și recunoaștere. La noi, fiecare avocat are cauze proprii, vizibilitate și autonomie. Sunt atentă la echilibrul între viața profesională și cea personală, celebrăm victoriile împreună și transformăm greșelile în lecții comune.

Pentru că, exact ca acasă, nu te întorci doar pentru că nu ai unde să te duci în altă parte. Te întorci pentru că simți că aparții, că ești valorizat și că faci parte dintr-o echipă care te respectă ca om și ca profesionist.

În sfera asistenței medicale din România, în ultimii ani s-au mărit salariile și s-a insistat pe ameliorarea infrastructurii generale. Mai mult, se pare că și exodul absolvenților de Medicină a fost oarecum temperat. Cu toate acestea, lucrurile sunt departe de a fi în regulă în Sănătate, la nivel național, mai ales în zonele rurale și orașele mici. Ce ar mai trebui făcut cu prioritate?

Astăzi, există o suspiciune reciprocă extrem de periculoasă: pacientul vine adesea cu ostilitate și nu întotdeauna nejustificat, pentru că mulți au simțit că nu au fost ascultați, că li s-a răspuns cu o rețetă aruncată pe masă sau cu o ușă închisă. Iar medicul, la rândul lui, lucrează tot mai des cu teama de a fi reclamat. Această neîncredere otrăvește relația terapeutică.

Ce avem nevoie? Cu siguranță, de mai mulți bani în sistem și de infrastructură modernă. Dar vă spun ca avocat care vede zilnic dosare de malpraxis: banii și infrastructura sunt necesari, dar nu sunt suficienți.

Prioritatea zero ar trebui să fie omul, atât medicul, cât și pacientul. Un medic motivat, bine pregătit este cea mai importantă «investiție». Fără medici care să se simtă susținuți, nu doar supravegheați, toate celelalte reforme vor rămâne doar pe hârtie.

Ca avocat în malpraxis, vă pot spune că fiecare eșec sistemic se transformă, mai devreme sau mai târziu, într-un dosar de instanță. O lipsă de comunicare, un consimțământ informat semnat în grabă, o trimitere întârziată, un medic epuizat care face o eroare.

Este mult mai ieftin și mai uman să prevenim decât să reparăm. Prevenția înseamnă transparență, dar, mai ales, înseamnă a reconstrui punțile de încredere între medic și pacient.

Poate sună idealist. Dar eu, ca avocat, nu mai vreau să fiu doar „omul care repară după dezastru”. Vreau să fiu și vocea care spune: haideți să facem sistemul mai sigur, mai centrat pe pacient și mai puțin dureros pentru toți. Pentru că, la finalul zilei, orice dosar de malpraxis este, în esență, o poveste despre încredere spulberată.

Cum priviți spețele de malpraxis din România? Mai sunt cazuri în care românii, cu argumente, câștigă drepturi după unele procese? Sunt, ca pondere, astfel de spețe, relevante în spațiul juridic?

Privesc spețele de malpraxis din România ca pe un barometru al sănătății relației dintre sistemul medical și sistemul juridic, dar și ca pe un termometru al încrederii în general.

Mai sunt cazuri în care românii câștigă drepturi?

Da, cu siguranță. Și nu puține. Adevărul este mai nuanțat. Românii câștigă atunci când își pregătesc temeinic dosarul, când au o expertiză medico-legală corectă și, mai ales, când sunt reprezentați de un avocat specializat.

Sunt aceste spețe, ca pondere, relevante în spațiul juridic românesc?

Da, din ce în ce mai relevante, dar nu neapărat prin număr, ci prin impactul lor sistemic. Fiecare dosar de malpraxis câștigat de un pacient poate fi:

• o victorie personală – o persoană care a suferit își recapătă, măcar parțial, demnitatea și despăgubirea corectă;
• un avertisment pentru sistem – spitalele și asigurătorii încep să ia în serios riscurile atunci când plătesc;
• o lecție de prevenție – uneori, un proces pierdut de un spital duce la schimbarea unui protocol intern, la instruirea personalului.

Relevanța acestor spețe nu trebuie măsurată în procente statistice, ci în capacitatea lor de a mișca sistemul. Fiecare dosar câștigat este o piatră în construcția unei relații mai corecte între medic și pacient. Și fiecare dosar pierdut este o oportunitate ratată a sistemului de a se autoregla.

Rezonați, dincolo de profesie, atât de bine cu arta, cu literatura, cu plastica și muzica, dar și cu frumosul înconjurător. Pledați adesea, direct sau indirect, pentru armonie, sensibilitate și curățenie morală, ba chiar profesională. V-ar fi plăcut un statut de diplomat, de creator sau influencer?

Am nevoie de frumos ca de un antidot – mă ajută să rămân sensibilă, dar nu sfărâmată.

Pledarea pentru armonie, sensibilitate și curățenie morală vine, cred, tocmai din această combinație. În Dreptul Medical văd zilnic ce se întâmplă când lipsește echilibrul: când comunicarea e defectuoasă, când egoul înlocuiește empatia, când frica înlocuiește încrederea. De aceea încerc să aduc în profesie o anumită eleganță și corectitudine care depășește simpla aplicare a legii.

Avocatura mi-a oferit o combinație unică din toate aceste lumi: diplomație în negocieri, creativitate în construirea strategiilor, influență reală asupra unor destine și, mai ales, posibilitatea de a apăra valorile în care cred – demnitate, echitate, respect.

În fiecare zi încerc să fiu un fel de «diplomat al dreptății», un «creator de echilibru» și un «influencer» discret pentru clienții mei și pentru tinerii avocați din echipă. Și, sincer, această combinație îmi aduce o împlinire profundă.

Vă numărați printre membrii comunității IR Global, o rețea multidisciplinară de peste 1.400 de profesioniști care oferă consultanță juridică, contabilă și financiară companiilor și persoanelor fizice din întreaga lume. Ce reprezintă, de fapt, această rețea și cum v-ați raliat acesteia? Care sunt obligațiile și avantajele?

IR Global este una dintre cele mai importante rețele multidisciplinare de profesioniști la nivel mondial, reunind peste 1.400 de experți din domeniile juridic, contabil și financiar, prezenți în peste 170 de jurisdicții. Ceea ce o diferențiază este principiul exclusivității pe domeniu și pe jurisdicție: în fiecare țară și pentru fiecare arie de practică există un singur membru selectat, ceea ce garantează un nivel înalt de calitate, încredere și colaborare reală.

Nu este o simplă listă de contacte, ci o comunitate bazată pe valori comune: integritate, calitate, impact și o abordare etică, orientată spre client. Rețeaua facilitează referiri internaționale, schimb de cunoștințe, întâlniri regionale și globale, precum și colaborări pe cauze complexe cu elemente transfrontaliere.

M-am raliat acestei rețele acum câțiva ani, când am fost abordată inițial și apoi invitată să aplic, urmând o evaluare atentă a biroului, a practicii mele (în special Dreptul Medical și malpraxisul) și a valorilor pe care le promovăm. A fost o recunoaștere importantă, mai ales că România nu este mereu prima opțiune vizată de astfel de rețele internaționale de elită.

Pentru mine, IR Global reprezintă puntea perfectă între excelența locală pe care o construim la Bordianu & Asociații și capacitatea de a răspunde nevoilor complexe ale clienților în context global.

Nu știu dacă citatul vă aparține sau l-ați preluat, dar este unul memorabil: „caracterul omului este copacul, iar reputația este umbra!”. Cum crește, se curăță, rezistă și se altoiește Copacul care sunteți?

Pentru mine, copacul este tot ceea ce am construit în interior de-a lungul anilor: rădăcinile, trunchiul, ramurile.

Cum crește?

Încet, cu răbdare și cu foarte multă consecvență. Nu a fost o creștere spectaculoasă, ci una organică – prin studiu, prin experiențe grele, prin nașterea copilului meu, prin boala mamei, prin apele negre ale primilor ani de antreprenoriat. Fiecare strat de scoarță s-a adăugat prin încercări, nu prin succese ușoare.

Cum se curăță?

Cu curaj și uneori cu durere. Am învățat să tai ramurile uscate: relații toxice, orgolii inutile, perfecționismul care paralizează, teama de a spune „nu”. Curățarea înseamnă să recunoști când ai greșit, când ai fost prea dură sau prea naivă, și să elimini acele părți fără să lași copacul mutilat. Este un proces continuu.

Cum rezistă?

Prin rădăcini adânci ancorate în valori clare: integritate, empatie, onestitate intelectuală și respect față de om. Au fost furtuni puternice. Ce m-a ținut în picioare a fost convingerea că, indiferent de rezultatul unui proces, caracterul meu trebuie să rămână drept.

Cum se altoiește?

Cu înțelepciune și deschidere.

Am învățat de la mentori, de la colegi, de la avocații din echipă, chiar și de la clienți. Am altoit lecții din literatură, din muzică și din artă: sensibilitate, armonie, nuanță.

Cel mai frumos lucru este că acest copac nu mai este doar al meu. A început să dea umbră și altora: avocaților din echipă, clienților care caută nu doar un câștig în instanță, ci și o restabilire a demnității.

În final, îmi doresc ca atunci când umbra va crește mare, ea să reflecte fidel forma reală a copacului: un arbore puternic, dar nu rigid, cu ramuri care oferă adăpost, și cu rădăcini suficient de adânci încât să reziste la vânt.