În ultimele două luni și jumătate au fost atrase 208 mil. Euro, fonduri europene nerambursabile, din cadrul Programului Operațional Sectorial „Transport”, față de numai 295 mil. Euro, cât au fost atrase în total în 5 ani, între 2007 și 2012, informează Ministerul Transporturilor.
Evoluția absorbției din acest an se datorează în principal măsurilor de management luate la nivelul Autorității de Management pentru Programul Operațional Sectorial „Transport” din cadrul Ministerului Transporturilor, printre care se numără și emiterea a 14 instrucțiuni procedurale pentru întărirea managementului de proiect și a managementului financiar la beneficiarii programului.
“Deblocarea proiectelor cu finanțare europeană și creșterea absorbției constituie unul dintre obiectivele mele ca ministru al Transporturilor. Avem în lucru proiecte foarte mari care pot face diferența. Faptul că în doar două luni rata absorbției a crescut cu 28.6 % este o dovadă a faptului că se poate face treaba, dacă există voință și interes”, a declarat Ramona Mănescu, Ministrul Transporturilor.















