Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis: retragerea autorizației de funcționare pentru SSIF Harinvest; amendarea societății cu 5% din cifra de afaceri realizată în anul 2012 (338.500 de lei); inițierea demersurilor pentru modificarea prevederilor Legii 297/2004 sub aspectul calificării unor fapte care sunt considerate în prezent practică frauduloasă (contravenții) drept infracțiuni; demararea unei analize interne pentru evaluarea modului în care a funcționat supravegherea sectorului de instrumente și investiții financiare în cazul Harinvest.
ASF a sesizat deja PICCJ – DIICOT cu privire la situația SSIF Harinvest.
Autoritatatea de Supraveghere Financiară a mai decis următoarele sancțiuni:
– retragerea autorizației de conducător și interzicerea pentru o perioadă de 5 ani a dreptului de a ocupa o funcție, de a desfășura o activitate sau de a presta un serviciu pentru care se impune autorizarea în condițiile Legii 297/2004 pentru Maria Florica Boghițoi – conducător în cadrul SSIF Harinvest SA și amendă în cuantum de 50.000 de lei.
– retragerea autorizației de agent de servicii de investiții financiare și interzicerea pentru o perioadă de 5 ani a dreptului de a ocupa o funcție, de a desfășura o activitate sau de a presta un serviciu pentru care se impune autorizarea în condițiile Legii 297/2004 pentru Maria Voinea – agent de servicii de investiții financiare în cadrul SSIF Harinvest și amendă în cuantum de 100.000 de lei.
– retragerea autorizației de conducător și interzicerea pentru o perioadă de 3 ani a dreptului de a ocupa o funcție, de a desfășura o activitate sau de a presta un serviciu pentru care se impune autorizarea în condițiile Legii 297/2004 pentru Carmen Cecilia Pîrvuceanu – conducător în cadrul SSIF Harinvest și amendă în cuantum de 30.000 de lei.
– amendă în cuantum de 10.000 de lei pentru Ana Maria Belu – conducător în cadrul SSIF Harinvest.
– amendă în cuantum de 30.000 de lei pe fiecare membru al Consiliului de Administrație al SSIF Harinvest (Lungu Veronel, Antonescu Ion, Ilie Mihail).
ASF sesizează Camera Auditorilor Financiari din România
ASF sesizează Camera Auditorilor Financiari din România cu privire la activitatea auditorului intern al societății (având în vedere declarațiile de certificare a situațiilor lunare transmise CNVM/ASF).
ASF solicită BVB și Depozitarului Central modificarea regulamentelor proprii în ceea ce privește necesitatea reglementării distincte a procedurilor de sell-out (vânzare forțată) sub aspectul documentelor justificative necesare anterior realizării acestor operațiuni și sub alte aspecte.
Totodată, Autoritatea de Supraveghere Financiară a inițiat demersuri pentru modificarea prevederilor Legii 297/2004 sub aspectul calificării unor fapte care sunt considerate în prezent practică frauduloasă (contravenții) drept infracțiuni.
ASF a demarat, de asemenea, o analiză internă pentru evaluarea modului în care a funcționat supravegherea în cadrul sectorului de instrumente și investiții financiare în cazul Harinvest.
Sancțiunile vin după ce mai mulți clienți nu au mai putut în luna noiembrie să-și retragă banii și acțiunile pe care le aveau în portofoliile de la Harinves, deoarece acestea nu mai existau. Până acum, 44 de clienți ai firmei Harinvest au reclamat sume în valoare de 5,35 milioane de lei.















