Am ascultat pentru prima dată Grimus prin 2008. Un coleg a adus la birou Panikon, primul lor album, care a făcut desigur înconjurul etajului. De atunci le-am ținut companie la mai toate concertele din București, ba chiar și la unul din Râșnov, preferatul meu. Mă bucur că au rezistat, că au crescut și că fac în continuare muzică bună. Pe 6 noiembrie, la Arenele Romane, putem să urăm împreună ”La mulți ani!” trupei Grimus pentru primul deceniu de activitate.
Cântați tot mai des în București și asta ne bucură tare. Cum vi se pare vouă publicul de aici?
Titus: Publicul din București a fost mereu cel mai primitor, chiar de la început. Cred că în relația cu publicul bucureștean am trecut de faza de ”cucerire”, suntem în cea de ”întreținere”.
Cristi: Publicul din București este cel mai iubitor și cel mai numeros. Este și un public obișnuit cu concertele și cu alte tipuri de evenimente. Am avut experiențe acum mai mulți ani prin țară unde mersul la un concert era echivalent cu asistatul pur și simplu la un eveniment. Publicul nu simțea și nu se distra. Încetul cu încetul în orașele mari s-a schimbat atitudinea, iar publicul a devenit din ce în ce mai receptiv și comunicativ.
Bogdan: Cred că publicului din București chiar îi place de noi dacă tot revenim aici atât de des. Cel mai mult îmi place sinceritatea publicului bucureștean. Oricine vine și-mi spune: ”Eu te plac!”. Pentru noi și pentru mine în special este foarte importantă implicarea publicului în show-ul nostru. E este foarte important să fac publicul să se simtă ca și cum ar fi pe scenă.
Sau cobori tu în public, așa cum faci de obicei.
Bogdan: Altfel nu știu cum să fac. I-aș aduce pe toți pe scenă dar nu încap așa că merg eu la ei. Comunicarea cu publicul este foarte importantă pentru mine. Vreau ca oamenii să simtă că au fost și ei o parte din concertele noastre.
Ați susținut concerte și în afară. Citeam într-un interviu mai vechi (dat de Titus, cred) că ați fost surprinși să vă descoperiți fani în afara României. Care este senzația?
Bogdan: Fiecare popor este diferit. În Olanda, de exemplu, oamenii erau foarte liniștiți, iar publicul era format din persoane mai în vârstă, dar în același timp foarte cool. Impresia mea este că primesc muzica și apreciază între piese ceea ce li se oferă. În India, de la început până la sfârșit oamenii au fost cu mâinile sus. Le-am cântat chiar și piesa noastră în limba română Privește-mă și le-a plăcut.
Titus: În Ungaria am făcut ceva interesant. Am cântat Umbre și am făcut pancarte pe care am scris în limba lor versurile.
Cristi: Numai doi dintre noi știau ce scrie acolo. În ceea ce privește publicul din alte țări, în Cehia și Polonia a fost impresionant. Nu oriunde poți avea, la ora 13.00, 2.000 de oameni în fața scenei. Faptul că au venit de la prima reprezentație și au rămas până la ultima mi se pare o atitudine foarte faină de festival.
Titus: Da, în Cehia cineva din public l-a strigat pe Vali pe nume și i-a cerut o pană.
Bogdan: O parte dintre ei chiar știau versurile. Totuși, să cânți în fața unui public mic este un rodaj foarte bun. Dacă faci cei cinci oameni din fața scenei să se simtă de parcă ar fi la un festival mare, este o realizare importantă. Într-un concert cu 10.000 de oameni nu vei mai avea nicio problemă.
Până acum mi s-au potrivit toate albumele voastre, ca stare și evoluție. Ce urmează?
Titus: Nu putem da foarte multe detalii despre următoarea experiență. Putem spune că lucrăm la asta.
Bogdan: Am început deja să strecurăm una dintre piesele noi în concerte.
Cristi: Putem spune că este o abordare diferită față de ce a făcut până acum Grimus. Vor fi și videoclipuri noi. Este primul proiect la care am hotarât să nu ne grăbim și să nu avem deadline-uri. Este foarte important ca în următorul material să se simtă că nivelul este unul mai ridicat.
Titus: Lucrăm la proiect din vara trecută, când am avut o experiență foarte frumoasă.
Bogdan: Ne-am baricadat zece zile la o cabană și am compus multe piese. Este foarte fain să mergi într-un loc unde nu ai semnal la telefon și singura ta grijă este să compui.
Titus: A fost greu fără internet. Găseam la căpătul unei păduri, dar până și căutarea asta a fost pitorească.
Tot într-un inteviu mai vechi citeam despre activitățile pe care fiecare dintre voi le aveți în afara Grimus. Mai este timp de ambele?
Cristi: Trupa a crescut însă în timp și tot în timp s-au așezat lucrurile. Astfel, s-a creat un echilibru între trupă și meserie, între repetiții, concerte și alte activități. Dacă totul s-ar fi întâmplat brusc, probabil că ar fi fost mai greu.
Titus: Chiar ne-am angajat ulterior. Eram proaspăt absolvenți când am început să cântăm. Practic, toți lucrăm în prezent. Eu și Tamas lucrăm în IT, clăparul este profesor de pian, iar Bogdan lucrează tot în domeniul muzical.
Cristi: Eu sunt stomatolog și îmi făceam inițial griji despre ce părere vor avea pacienții. Am ajuns însă să îi chem la concerte și le place foarte mult muzica noastră.
Dar pentru hobby-uri mai aveți timp? Ce vă place să faceți atunci când nu sunteți pe scenă, dentiști, IT-iști etc?
Bogdan: Îmi place fotbalul și îmi plac serialele. Recomand Hannibal. Îmi place replica cum că oamenii sunt ”orchestration of carbon”, este o poezie. Fotbalul este o parte importantă din viața mea. În rest, sunt proaspăt șofer, de vreo trei luni, și îmi place mult să conduc.
Cristi: În materie de seriale îmi place Ray Donovan și-l recomand cu căldură. Este de urmărit și că vor ieși câteva albume ale unor trupe mari. Îmi place ultimul album al Slipknot și, deși trupele sunt foarte diferite, îmi place ultimul album al Hurts.
Un mesaj pentru publicul care ne va fi alături pe 6 Noiembrie la Arenele Romane?
Titus: Să vină cât mai mulți mai ales că este un concert cu o cauză nobilă.
Bogdan: Veniți cât mai mulți la pe 6 noiembrie la Arenele Romane să faceți parte din concertul nostru ca întotdeauna.
Despre Grimus
Grimus este o formație de rock alternativ din Cluj-Napoca, înființată în anul 2005. Membrii trupei sunt: Bogdan Mezofi (Vocals), Valentin Rauca (Guitar), Cristian Csapo (Guitar), Lehel Kiss (Keyboard), Titus Vadan (Bass) și Tamas Adorjani (Drums). În 2007, Grimus a cântat în deschidere pentru Sophie Ellis-Bextor la București. A câștigat locul întâi în finala națională din cadrul concursului Global Battle of the Bands (GBOB) și s-a calificat în finala mondială de la Londra. În anul 2012, Grimus a deschis concertul de pe Arena Națională al Red Hot Chili Peppers. Cel mai recent album al formației, Emergence, a fost lansat în noiembrie 2014. Membri: Bogdan Mezofi (Vocals) Valentin Rauca (Guitar) Cristian Csapo (Guitar) Lehel Kiss (Keyboard) Titus Vadan (Bass) Tamas Adorjani (Drums).
















