Search
Luni 11 Mai 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Bonusuri pentru clienții noi

Millennium-BankNoii clienți persoane fizice ai Millennium Bank care își deschid un Cont de salariu până la 31 martie 2014 primesc un bonus de până la 600 de lei și pot câștiga un premiu de până la 1.000 de lei constând în contravaloarea facturilor lunare la utilități. Bonusul de până la 600 de lei este virat la deschiderea contului, iar valoarea sa depinde de nivelul venitului clientului. În plus, toți clienții care își deschid un cont de salariu pe perioada campaniei intră automat în tragerea la sorți care va desemna 12 câștigători care vor primi contravaloarea facturilor lunare la utilități în sumă maximă de 1.000 de lei fiecare.

Contul de salariu Millennium Bank este un pachet care include, printre alte beneficii, zero comision de administrare a contului, zero comision de administrare pentru Internet Banking și pentru linia de Call Center dedicată, precum și zero comision de administrare, în primul an, pentru cardul de debit. Toate retragerile de numerar de la bancomatele Millennium Bank sunt gratuite, la fel ca și două retrageri pe lună de la bancomatele altor bănci.

Prin facilitatea Card cu Bani Înapoi, cardul de debit atașat Contului de salariu returnează clienților până la 100 de lei lunar din sumele folosite pentru cumpărături la supermarketuri, benzinării, florării, librării și cinematografe din toată țara. Clienții primesc bonusul în următoarea lună direct în contul lor de salariu și îl pot folosi oricum doresc.

Banca nu percepe comision pentru plățile în valoare de până la 200 de lei efectuate prin intermediul serviciului Internet Banking, permițând astfel clienților să-și administreze venitul lunar și să-și plătească facturile într-un mod convenabil.

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *