Ce se întâmplă cu legislația construcțiilor?

Autor: Andreea Cărare, Senior Associate – bpv Grigorescu Ştefănică

De la intrarea în vigoare în anul 1991, Legea 50 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții a fost republicată de două ori și modificată de peste patruzeci de ori. Sigur că un act normativ în vigoare de aproape treizeci de ani se poate dovedi adeseori depășit de realitatea căreia ar trebui să i se aplice și pe care ar trebui s-o normeze, iar modificarea sa devine în unele momente imperativă. Pe de altă parte, nu puține dintre aceste modificări au fost contestate de-a lungul timpului, în egală măsură în care clarificări sau amendamente demult necesare nu au fost implementate nici până astăzi.

Legea 50 a fost un instrument binevenit în perioada post-comunistă și a reușit să traseze linii directoare în această materie într-o societate în care democrația și economia de piață existau la nivel de proiecție. Contestatarii săi vor susține că haosul urbanistic pe care îl înfruntăm în viața cotidiană este, în parte, imputabil acestei legi. Spunea cineva acum câteva zile că Legea 50 e un act normativ bun, dar că aplicarea sa cu rea-credință, ca de altfel a oricărui text de lege, a condus de-a lungul timpului la niște deviații pe care niciun efort de normare nu l-ar fi putut preveni.

În anul 2016 a existat o încercare de modificare consistentă atât a Legii 50, cât și a Legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, prin Ordonanța de Urgență 100/2016. Legea de aprobare a acesteia din urmă a fost respinsă însă de Parlament, iar modificările aduse de această ordonanță de urgență, care au produs efecte pe perioada în care a fost în vigoare, au fost astfel suprimate. Ordonanța de Urgență 100 a reprezentat, prin amploarea modificărilor pe care le propunea, semnalul de alarmă pentru ceea ce, doar la câteva luni distanță, s-a dovedit a fi începutul reformării legislației construcțiilor.

Astfel, într-un interval foarte scurt de timp, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a pus în dezbatere un proiect de lege privind autorizarea executării lucrărilor de construire și desființare a construcțiilor, un proiect de hotărâre de Guvern pentru aprobarea tezelor prealabile ale proiectului Codului amenajării teritoriului, urbanismului si construcțiilor, precum și un proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul.

În paralel cu proiectul legii care probabil va înlocui Legea 50, a apărut pe site-ul aceluiași Minister un proiect de ordin pentru modificarea actualelor norme metodologice de aplicare a Legii 50. În tot acest timp, Legea 50 continuă să se modifice: în luna martie a acestui an, Camera Deputaților a aprobat o propunere legislativă pentru abrogarea articolului prin care este calificată ca infracțiune, printre altele, executarea fără autorizație de construire ori de desființare sau cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor de construire la monumentele istorice, precum și la imobilele amplasate în zone de protecție a monumentelor şi în zone construite protejate. Motivarea?! Prea multe dosare care privesc executarea unor lucrări fără autorizație aflate pe rolul instanțelor de judecată.

În ceea ce privește proiectul de lege privind autorizarea executării lucrărilor de construire și desființare a construcțiilor, pe lângă elementele de detaliu care fac obiectul unor discuții foarte tehnice, există o serie de aspecte de principiu pe care acest proiect de lege le ignoră. Unul dintre acestea este lipsa de corelare cu alte acte normative în vigoare, cum ar fi Legea 350. Totodată, noul proiect de lege nu mai reglementează procedura de atribuire în concesiune a terenurilor din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale. Legea 50 reprezintă în acest moment unica bază legală pentru reglementarea procedurii de atribuire în concesiune a terenurilor din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, iar lipsa unor astfel prevederi în noul act normativ va genera un vid legislativ în această materie.

Totodată, în actuala sa formă, proiectul de lege nu rezolvă o serie de probleme pe care Legea 50 le-a ridicat în practică, printre care se numără incertitudinea privind obligativitatea obținerii autorizației de construire în cazul lucrărilor de amenajări interioare realizate la construcții amplasate în zone construite protejate sau în zone de protecție a monumentelor, precum și lipsa unor sancțiuni și remedii eficiente pentru nerespectarea de către autoritățile și instituțiile emitente a termenelor emiterea avizelor și acordurilor care stau la baza autorizației de construire, precum și a acesteia din urmă.

Având în vedere stadiul în care se află toate aceste inițiative legislative, este prematur să intrăm în discuții de fond care privesc natura modificărilor. După publicarea primei variante a proiectului de lege privind autorizarea executării lucrărilor de construire și desființare a construcțiilor, reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice au primit observații și propuneri de modificare din peste 70 de direcții – asociații profesionale, liber-profesioniști, societăți activând în domenii de activitate dintre cele mai diverse. Într-o a doua fază, ca urmare a dezbaterii publice care a avut loc la sediul Ministerului pe acest subiect, a rezultat un document de peste 140 de pagini cu propuneri de modificări. Luând în considerare acest parcurs anevoios, faptul că proiectul va mai suferi modificări în circuitul de avizare la alte ministere, precum și pe parcursul procedurii de aprobarea din Parlament, este dificil de anticipat la acest moment în ce direcție merge reglementarea acestei materii.

Legea 50 a fost mai mult decât un set de principii generale scris pe coala albă a exercițiului normativ comunist în domeniul construcțiilor. A stabilit reguli, proceduri, sancțiuni și termene stricte – acestea din urmă rareori respectate în practică. Totodată, unui act normativ nu i se poate reproșa faptul că nu este infailibil. Acolo unde legiuitorul a tăcut, buna-credință ar trebui să acopere golul. Douăzeci și șapte de ani mai târziu suntem la fel de nepregătiți pentru legi formate exclusiv din principii. Dorința declarată a unei astfel de forme de normare există, însă teama de a ne arunca într-un asemenea gol e absolut rezonabilă și întemeiată. Astfel încât continuăm să reglementăm formulând reguli și excepții, termene și proceduri, scriem legi, norme și norme tehnice, codificăm, modificăm și republicăm. Demersul acesta normativ intens nu este însă principalul rău cu care ne confruntăm – el devine mai degrabă un exercițiu nociv în momentul în care reglementăm ca să protejăm interese private sau când actele normative sunt, uneori chiar din procesul creării lor, neunitare, necorelate și, cel mai rău, neacordate realității pe care ar trebui s-o normeze.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *