Search
Miercuri 19 Decembrie 2018
  • :
  • :

Clifford Chance lansează Dawn Raids App

Ghidul detaliat privind drepturile și obligațiile din timpul inspecțiilor derulate de autoritățile de reglementare și control acoperă 15 țări, inclusiv România

Firma globală de avocatură Clifford Chance a lansat Dawn Raids App, o aplicație mobilă care oferă clienților ce fac obiectul unei inspecții un ghid în timp real și pas cu pas asupra drepturilor și obligațiilor pe care le au, precum și acces rapid la specialiștii Clifford Chance de la care pot primi imediat asistență juridică.

Dawn Raids App este prima aplicație care oferă asistență cu privire la modul de gestionare a inspecțiilor derulate de peste 80 de autorități de reglementare și control la nivel global cum sunt, de exemplu, autoritățile judiciare sau administrative, incluzând autoritățile de concurență, fiscale, de reglementare și control a diverselor piețe, etc. Prima versiune a aplicației a fost lansată în Franța în iunie 2017, iar ediția globală – care acoperă 15 țări din Europa, Asia Pacific și Statele Unite – a fost dezvoltată ca urmare a cererii în creștere din partea clienților.

„Reflectând tendințele internaționale, autoritățile de reglementare și control din România au fost extrem de active în ultimii ani, iar această realitate este de așteptat să continue”, spune Diana Crângașu, Senior Associate și coordonator al practicii de dreptul concurenței din cadrul Clifford Chance Badea.

„Investigații se lansează în permanență, în diverse industrii, pe diverse practici, iar pentru companiile vizate totul începe de la momentul inspecției – modul în care angajații știu să gestioneze această situație are legătură directă cu întregul curs al investigației ulterioare, precum și cu decizia finală a autorității ce derulează investigația. Companiile trebuie să știe foarte bine ce trebuie să facă în astfel de situații. Rolul nostru este să ajutăm încă de la început, prin sfaturi simple acordate în mod rapid – iar aplicația de față s-a dovedit extrem de utilă în acest sens”.

Nadia Badea, Partener Clifford Chance și expert menționat în aplicație drept contact de urgență în cazul unei inspecții pentru biroul de la București, adăugă: „Ca firmă globală, suntem în permanență preocupați să livrăm cele mai bune servicii și să ne adaptăm la realitățile pieței. Noile tehnologii ne ajută să combinăm know-how-ul unei firme globale de top cu cele mai potrivite soluții tehnice, într-un exercițiu de leadership în inovație pentru piața serviciilor de avocatură de business, având constant în minte nevoile și beneficiile clienților noștri. Aplicația Dawn Raids este, de altfel, cea mai recentă inițiativă într-o serie de proiecte prin care integrăm cu succes tehnologia în activitatea noastră”.

În 2016, Clifford Chance a anunțat un parteneriat cu Kira pentru a îmbunătăți managementul procesului juridic printr-un software de Inteligență Artificială, iar în 2017 Clifford Chance s-a asociat cu NEOTA pentru a dezvolta un instrument automatizat dedicat instituțiilor financiare pentru a evalua și gestiona impactul reglementărilor MiFID2. De asemenea, firma a înființat de curând un grup global interdisciplinar dedicat tehnologiei – Tech Group, care va acorda asistență clienților din toate industriile, în legătură cu oportunitățile și aspectele specifice pe care le implică noile tehnologii.

Dawn Raids App lansată de Clifford Chance pune la dispoziție un ghid practic și ușor de folosit de către utilizatorii de telefoane smart. Conținutul său răspunde la întrebări punctuale, în funcție de legislația în vigoare din fiecare țară în parte. Structura aplicației include:

• O platformă simplă și ușor de folosit pentru a accesa conținutul aferent fiecărei țări.
• Conținut cu sfaturi practice și legislație administrativă și penală pentru 15 jurisdicții.
• Informații și sfaturi în legătură cu peste 80 de autorități de reglementare și control, de reglementare administrativă (abuz de piață, antitrust, piața muncii, protecția datelor), precum și judiciare (percheziții, controale AML, controale fiscale etc).
• Opțiunea de a contacta un specialist local Clifford Chance direct prin aplicație.

Clifford Chance este una dintre cele mai importante firme globale de avocatură, cu poziționare geografică și resurse semnificative pe cinci continente. Fiind un parteneriat pe deplin integrat la nivel global, cultura organizațională a Clifford Chance se bazează pe stilul de lucru abordabil, în echipă. Obiectivul nostru este să depășim întotdeauna așteptările clienților noștri, care provin din cele mai variate zone ale mediului corporatist (comercial, financiar și industrial), sectorul guvernamental, instituții de reglementare, entități comerciale și organizații non-profit. Oferim clienților noștri consultanță juridică la cel mai înalt nivel, combinând standardele globale ale firmei cu expertiza specializată la nivel local.

Clifford Chance este prezentă în România din 2006 şi operează în prezent sub denumirea Clifford Chance Badea. Biroul din Bucureşti este pe deplin integrat în rețeaua globală și se implică în mod constant în tranzacţii complexe de împrumuturi sindicalizate, finanţări, restructurări, emisiuni de eurobonduri şi de acţiuni pe pieţe internaţionale de capital, instrumente financiare derivate, achiziţii de companii de către investitori strategici sau fonduri de private equity, proiecte de infrastructură şi autostrăzi, investiţii imobiliare, precum şi litigii şi arbitraje interne şi internaţionale.
Firma ocupă locul întâi în topul caselor de avocatură din România (Tier 1) la secţiunile Banking & Finance şi Capital Markets, în cele mai recente ediţii Legal500, Chambers Global şi IFLR1000. Totodată, casa de avocatură are practici puternice de Corporate M&A (Tier 2 în Legal500 și Chambers Global) și Litigii (Tier 2 în Chambers Global).




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *