Search
Duminica 16 Iunie 2019
  • :
  • :

Creșterea salariilor în mediul public poate genera o migrație a unor specialiști din privat

Creșterea salariilor doar în mediul public poate distorsiona mediul de afaceri, inclusiv prin migrația unor specialiști din mediul privat spre cel public, a declarat, luni pentru AGERPRES, președintele executiv al Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR), Mihai Ionescu.

“Orice creștere de venituri a unui cetățean din România este o dorință de care nu ne putem disocia. Problema este în ce măsură această inițiativă nu perturbă și nu distorsionează mediul de afaceri printr-o creștere a grilei de salarizare în mediul public.

Ridicarea salariului minim generează creșterea tuturor salariilor din acest sector, ceea ce poate genera o migrație a unor specialiști din sectorul privat în mediul public”, a apreciat Mihai Ionescu.

Acesta a precizat că în alte țări ‘civilizate’ sectorul public este la un nivel inferior sectorului privat din punct de vedere al salarizării având în vedere că în sectorul public există riscuri mai mici de șomaj care în privat poate fi generat fie de falimentul firmei private, fie de alte măsuri de reorganizare a unei companii.

“Diferența de salariu în favoarea privatului și în în defavoarea salariatului din sectorul public este compensată de stabilitatea pe care o are cel din sectorul public. Ceea ce anunță Ministerul Muncii și ceea ce eu nu am auzit în Programul de guvernare este, în primul rând, o abatere de la regula europeană, deși situația este similară și în alte țări extraeuropene, în privința decalajului de salariu în între cele două sectoare.

Această inițiativă a Ministerului Muncii poate să determine o presiune a salariaților din sectorul privat asupra managementului din firme, să se ceară creșteri de salarii cel puțin la nivelul sectorului public, dacă nu și peste”, a spus Mihai Ionescu.

Acesta a apreciat că astfel de creșteri salariale ar genera mari probleme de competitivitate a produselor românești atât pe piața internă, cât și pe cea externă.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *