Firma de avocatură Schoenherr continuă cursurile de Lawyering şi anul acesta. Astfel, în 26 februarie, partenerii Silvia Opriş (Popa) şi Adriana Radu vor avea o întâlnire cu studenţii de la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timişoara. Participarea este gratuită. Pentru înregistrare, studenţii sunt invitaţi să trimită un mesaj la lawfaculty@schoenherr.eu.
Lawyering @ Schoenherr
Lawyering este un concept ale cărui principale elemente sunt: înţelegerea nevoilor şi dorinţelor clienţilor; asigurarea unor standarde de calitate foarte înalte; dezvoltarea profesională continuă. Proiectul “Lawyering“, iniţiat acum mai bine de 50 de ani şi apoi dezvoltat de Fritz Schönherr, fondatorul casei de avocatură ce îi poartă numele, este permanent adaptat şi îmbunătăţit de cei peste 300 de avocaţi din 13 jurisdicţii europene (mai multe detalii la www.schoenherr.eu/lawyering). În România, primele cursuri de Lawyering au fost susţinute în anul 2011. De-a lungul anilor, cursurile de Lawyering au reunit parteneri şi avocaţi cu experienţă ai Schoenherr cu studenţi din Bucureşti, Cluj şi Constanţa.
Silvia Opriş (Popa), partener, este specializată în drept imobiliar și dreptul construcțiilor. De când s-a alăturat Schoenherr în anul 2006, Silvia a reprezentat clienţi atât români cât şi internaţionali într-o largă varietate de proiecte de dezvoltare imobiliară. A asistat clienții în toate etapele de dezvoltare ale proiectelor, de la verificările juridice preliminare dezvoltării, continuând cu redactarea și negocierea contractelor necesare realizării proiectelor propuse și până la redactarea și negocierea eventualelor contracte de operare și mentenanță. Proiectele finalizate cu succes de Silvia includ achiziționarea de terenuri de tip greenfield și brownfield, închirierea sau achiziționarea de clădiri de birouri, construirea de hale industriale, executarea de lucrări de infrastructură, construirea parcurilor de energie regenerabilă (eoliană, fotovoltaică și energia apei).
Adriana Radu, partener, este specializată în achiziţii şi fuziuni, cu precădere în domeniile media, tehnologie şi comunicaţii. Adriana s-a alăturat echipei Schoenherr în 2010, după ce a acumulat o experienţă semnificativă în broadcasting şi servicii media digitale, infrastructura de comunicaţii, reglementări de comunicaţii, producţie şi distribuţie de film şi programe TV, tehnologia informaţiei, marketing, sponsorizare şi advertising, muzică şi proprietate intelectuală. Experienţa Adrianei include numeroase proiecte, între care preluări, fuziuni şi restructurări de companii în piaţa media din întreaga Europă de Est.















