Curtea Europeană de Justiție a confirmat interpretarea avocaților D&B David și Baias, în cazul BCR Leasing vs. ANAF, reținând că, în lumina dreptului european, societățile de leasing care sunt în imposibilitatea de a recupera de la utilizatori bunurile care fac obiectul unui contract de leasing financiar, ulterior rezilierii acestuia din culpa utilizatorului, nu pot fi obligate să colecteze TVA si nici să emită facturi în nume propriu pentru aceste bunuri întrucât o astfel de situație nu poate fi considerată o livrare de bunuri (către sine) efectuată cu titlu oneros în sensul art. 16 din Directiva de TVA.
Litigiul național a fost inițiat de BCR Leasing împotriva unei decizii de impunere emisă de organele fiscale naționale prin care BCR Leasing a fost impusă la plata unor obligații fiscale cu titlu de TVA și accesorii aferente.
Motivul care a stat la baza emiterii acestei decizii de impunere au constat în faptul că, în derularea obiectului său de activitate, societatea de leasing a fost nevoită să rezilieze o parte a contractelor de leasing financiar încheiate cu utilizatorii care nu și‑au respectat obligațiile de plată a ratelor de leasing. Întrucât o parte dintre utilizatori au refuzat să restituie bunul urmare a rezilierii contractului de leasing, BCR Leasing a inițiat proceduri de recuperare împotriva acestora, însă, în pofida eforturilor depuse, unele dintre bunurile în cauză nu au putut fi recuperate. Dat fiind ca nu a încasat nicio plată în temeiul contractelor reziliate, BCR Leasing nu a mai emis facturi privind contractele amintite și nu a mai colectat TVA‑ul aferent acestora.
În urma inspecției fiscale derulate în privința BCR Leasing, autoritatea fiscală a apreciat că leasingul financiar trebuia considerat pe parcursul derulării contractului drept o prestare de servicii care poate fi urmată de o livrare de bunuri la momentul expirării contractului, în funcție de exercitarea sau nu de către utilizator a opțiunii de cumpărare. Totodată, in interpretarea autoritarii fiscale, în cazul unor bunuri constatate lipsă din gestiune pentru alte motive decât cele prevăzute la articolul 128 alineatul (8) literele a)-c) din Codul fiscal, este vorba despre o livrare de bunuri supusă TVA‑ului, operațiunea trebuind considerată „livrare către sine”. În consecință, potrivit autorităților fiscale naționale, BCR Leasing avea obligația ca, la expirarea termenului limită prevăzut în contractul de leasing financiar pentru restituirea bunului de către utilizator, să aplice prevederile fiscale privind livrarea către sine și colectarea TVA‑ului, precum și să emită livrări facturi în nume propriu pentru aceste bunuri.
Prin Hotărârea pronunțată în data de 17 iulie 2014 în cauza C – 438/13 Curtea Europeană de Justiție a răspuns întrebării preliminare transmise de Curtea de Apel București la solicitarea BCR Leasing IFN S.A., validând argumentele aduse de către avocații D&B David și Baias și reținând că „articolele 16 și 18 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretate în sensul că imposibilitatea societății de leasing de a reuși recuperarea de la utilizator a bunurilor care fac obiectul unui contract de leasing financiar ulterior rezilierii acestuia din culpa utilizatorului, în pofida demersurilor întreprinse de societatea respectivă în scopul recuperării acestor bunuri și în pofida lipsei oricărei contraprestații ulterioare rezilierii amintite, nu poate fi considerată o livrare de bunuri efectuată cu titlu oneros în sensul acestor articole.”
„Intervenția CJUE confirmă încă o dată importanța respectării dreptului european de către autoritățile naționale, mai ales în cazuri precum acesta, în care statul a modificat deja legislația națională aplicabilă litigiului, ca urmare a unei proceduri de infringement demarate de către Comisia Europeană. Hotărârea pronunțată astăzi clarifică tratamentul fiscal aplicabil bunurilor nerecuperate de către societățile de leasing ulterior rezilierii contractelor de leasing, din culpa utilizatorilor, infirmând astfel susținerile contrare dreptului european ale organelor fiscale si, pentru unele cazuri, chiar ale instanțelor de judecată, în pofida rezultatului clar și evident al procedurii de infringement.”, a declarat Dan Dascălu, Partener, D&B David și Baias, liderul echipei de litigii fiscale și coordonatorul echipei de avocați implicată în acest dosar.
Soluția obținută în fața Curții Europene de Justiție este rezultatul eforturilor conjugate a unei echipe mixte compusa din avocați specializați în litigii fiscale si consultanți fiscali, ce a fost formata din Dan Dascălu – Partener D&B David și Baias, Daniel Anghel și Diana Coroabă – Parteneri, Consultanță Fiscală, PwC România , Ana Maria Iordache – Avocat Senior D&B David și Baias și Valentina Radu – Manager PwC România.
