Search
Duminica 25 August 2019
  • :
  • :

Dentons este un jucător internațional de top

andaInterviu cu Anda Todor, Managing Partner, Dentons București

În anul 2012 ați aniversat 15 ani de când Salans a intrat pe piața românească de avocatură, dumneavoastră fiind una dintre puținele doamne manager ale unei firme multinaționale. Ce a însemnat Salans în cariera dumneavoastră, după experiențele de la NNDKP și Altheimer & Gray?

Salans a fost locul de care mă leagă unele dintre cele mai importante realizări din viața profesională. În anul 2005 am devenit primul partener roman într-o firmă internațională din România, iar în 2008 am fost numită managing partner. Pe lângă aceasta, două mandate din cele trei pe care le-am avut ca membru al Consiliului de Administrație al AmCham și Președinte al Comitetului AmCham de Guvernanță Corporativă s-au derulat tot în perioada Salans.

Ce a reprezentat pentru dumneavoastră și pentru echipa pe care o conduceți transformarea Salans în Dentons? Ce schimbări structurale au avut loc în angrenajul firmei?

Transformarea nu a venit în urma preluării unei firme de avocatură de către alta, ci a fost rezultatul unificării a trei firme de renume, Salans, Fraser Milner Casgrain (Canada) și SNR Denton. Vorbim de un proces extrem de complex, la capătul căruia s-a format Dentons, un jucător internațional de top 10, cu peste 2.600 de avocați în mai mult de 75 de birouri în toată lumea.

Noul brand și noua structură au avut în spate o muncă asiduă de luni de zile. Odată ce lucrurile s-au așezat la nivel global, pot spune că în activitatea de zi cu zi a biroului din București nu au intervenit schimbări majore. Dentons s-a integrat rapid în peisajul pieței românești de avocatură și a fost implicată în proiecte de referință pe parcursul primului an de activitate, pe care l-am aniversat în luna aprilie. Printre acestea, unul din cele mai importante a fost asistarea statului român (prin intermediul Departamentului de Energie) cu privire la cea mai mare ofertă publică pe piața de capital din România, având ca obiect listarea companiei naționale de gaze naturale Romgaz SA.

Acoperirea internațională a firmei Dentons ne oferă acum acces la o și mai bogată gamă de resurse, și de asemenea, la clienți care ar fi fost mult mai greu sau aproape imposibil de abordat în absența unei rețele atât de puternice. În acest context, a crescut semnificativ numărul de cereri privind contribuția Bucureștiului la oferte pentru panelurile unor firme multinaționale cu prezență transcontinentală sau pentru proiecte regionale derulate în mai multe jurisdicții.

Conduceți Comitetul de Guvernanță Corporativă din cadrul AmCham. Cum percepeți evoluția instituțională a țării noastre din perspective acestei organizații?

AmCham a fost prima organizație de business care a militat pentru un dialog activ și transparent cu instituțiile statului. Sunt foarte bucuroasă să amintesc aici, pe lângă Codul de Guvernanță Corporativă pe care l-am inițiat acum câțiva ani, încă un proiect, mai recent, pe care l-am coordonat fiind la Dentons, și anume ghidul «Principiile anti-corupție ale AmCham România», care a servit ca document de lucru pentru Strategia de Anticorupție inițiată de Ministerul de Justiție în anul 2013. Ambele documente au fost recomandate în luna martie a acestui an ca ghiduri de bună practică de către Leading Practice Exchange, o platformă de colaborare între Forumul Economic Mondial și experți din cadrul PACI (Inițiativa de parteneriat împotriva corupției).

Cum colaborează doamnele avocat din cadrul biroului Dentons București?

Colaborarea este excelentă, avocatele din firmă lucrează foarte bine în echipă și este de remarcat că numărul lor a crescut în ultimii câțiva ani. O femeie este mai atentă la detalii, poate avea o capacitate mai mare de a empatiza și, de multe ori, o mai bună capacitate de a relaționa cu cei din jur.

La nivel global, în Dentons există o rețea activă a femeilor, «Cross-Regional Women’s Network», al cărei scop este de a facilita comunicarea în rândul doamnelor avocat și a dezvolta activități de dezvoltare profesională în cadrul firmei, precum și programe de responsabilitate socială.

Cum percepeți dezvoltarea avocaturii de business din țara noastră, ținând cont de întețirea concurenței din această piață extrem de dinamică, precum și de exigențele tot mai ridicate ale clienților?

Evoluția pieței de avocatură se află în strânsă legătură cu cea a climatului economic. Iar climatul economic este la rândul său puternic influențat de investiții.

Dacă nu se fac investiții, economia scade sau în cel mai bun caz stagnează. Revin la piața de avocatură – ea s-a redesenat substanțial în ultimii 4-5 ani, respectiv de la momentul declanșării crizei economice. Ce mi se pare foarte interesant de constatat în acest context este faptul că în ciuda situației economice dificile și chiar dramatice uneori, majoritatea firmelor de avocatură, fie ele mari sau mici au rezistat. S-au adaptat din mers, au redus costurile, au creat noi structuri de onorarii, noi produse și servicii, totul pentru a veni în întâmpinarea clienților.

Cum se împacă viața de familie cu o activitate de manager și de avocat extrem de solicitantă?

Profesia de avocat nu este una cu program fix, iar eu mi-am asumat acest lucru, mai ales atunci când am ales să lucrez într-o firmă internațională.  Devenind partener, apoi managing partner, bineînțeles responsabilitățile au crescut, dar am încercat să creez și să mențin un echilibru între viața personală și cea profesională.

Familia mă înțelege, mă susține și este mândră de realizările mele, iar sprijinul lor mă ajută să trec mai ușor peste perioadele în care muncesc până după miezul nopții.

 

Articol apărut în Lady Lawyer, aprilie 2014

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *