Search
Duminica 25 August 2019
  • :
  • :

Deputatul Vlad Cosma, pus sub control judiciar

VCProcurorii din cadrul Serviciului Teritorial Ploiești au dispus luarea măsurii controlului judiciar față de deputatul Vlad Alexandru Cosma (foto) pe întreaga durată a urmăririi penale.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, deputatul trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea, conform programului sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorilor de caz;
e) să nu se apropie de inculpații Alexe Răzvan, Cosma Mircea, Alixandrescu Daniel Adrian și de denunțătorii din prezenta cauză penală și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale.
Camera Deputaților a respins, luni, prin vot secret, ridicarea imunității deputatului PSD Vlad Cosma. Cererea ministrului Justiției referitoare la încuviințarea arestării preventive a deputatului Vlad Cosma a întrunit 105 voturi favorabile și 222 vorturi împotrivă.

Săptămâna trecută, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de deputatul, Vlad Alexandru Cosma și față de tatăl său președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma.
Ei sunt învinuiți că au făcut trafic de influență în trei rânduri. Cei doi au pretins și a primit în perioada 2012 – 2013 de la mai mulți reprezentanți ai unor societăți comerciale –denunțători în cauză – importante sume de bani (aproximativ 4.410.149,97 lei) disimulate în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv către două societăți comerciale, pe care, în fapt, aceștia le controlau
Sumele de bani au fost pretinse în schimbul intervenției la președintele C. J. Prahova, Mircea Cosma (tatăl lui Cosma Vlad Alexandru) astfel încât societățile respective să obțină, de la instituția publică, lucrări și servicii curente de întreținere a drumurilor publice sau a drumurilor județene pe timp de iarnă supraevaluate, dar și decontarea, cu prioritate, a unor lucrări deja efectuate în temeiul unor contracte anterioare. Contractele erau supraevaluate tocmai pentru a se asigura sumele reprezentând „comisioanele” conform înțelegerilor cu cei doi acuzați.
În cauză, procurorii  beneficiază de sprijin din partea Serviciului Român de Informații.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *