Interviu cu Dumitru Marian Tomoiagă, Avocat Partener,
Cabinet Individual de Avocatură Tomoiagă Dumitru Marian, Baroul Arad
Avocatură este o profesie neplafonantă. Zilnic înveți ceva!
Domnule avocat, bine vă găsim la început de an nou! Cum se anunță anul 2020 pentru avocații arădeni?
Mă bucură mult revederea cu dumneavoastră, bucurie fundamentată pe respectul pentru ceea ce faceți, producând literatură juridică într-un spațiu dominat de cancan și de știrile de la ora 17.00. Pentru faptul că promovați profesii și instituții fundamentale ale unui stat democratic. Și, de asemenea, personalități ale spectrului juridic (eu exceptându-mă, desigur), care au lăsat o amprentă semnificativă asupra a tot ceea ce înseamnă conceptul de drepturi și libertăți.
Noul an începe provocator și, din nefericire, din nou impredictibil, chiar confuz, cauzat de modificările repetabile ale cadrului legislativ.
Această ”voluptate” aproape frivolă a factorilor politici de a modifica la nesfârșit legislația este marea barieră în desfășurarea profesiilor juridice. Ce se adoptă azi, se abrogă mâine sau “pică” la Curtea Constituțională. Sigur, soluția este adaptarea imediată, din mers, studiu și perfecționare continuă. Avocatură este o profesie neplafonantă. Zilnic înveți ceva! Asta o face provocatoare și de neînlocuit. E ca o medicină a drepturilor și libertăților individului. Clientul încătușat sau executat silit sau aflat sub orice formă de presiune juridică este aidoma unui muribund întins pe masă de operație. Salvarea e în mână ta. Ești chirurgul problemelor lui. Asta implică responsabilitate maximă.
Sunteți destul de conectat și la Capitală. Aveți complexul provincialului în profesie?
După cum “toate drumurile duc la Roma”, toate drumurile justiției, sau cele mai importante, duc la București. La Instanța Supremă. Complexul provincialului? Sigur! Când adversarii din Baroul București sunt născuți la Craiova, Suceava sau Târgu-Jiu. În rest, nu. M-am vindecat de mult. Plus că orice formă a complexului provincialului ar putea fi interpretată ca o slăbiciune și exploatată în consecință.
Care sunt provocările avocaturii în partea de vest a țării?
Nu cred că există o specificitate a spețelor diferită de restul regiunilor geografice. Poate că în zona noastră sunt mai rare “țepele” sau “tunurile” financiare. În rest, același amalgam de cauze. Simple și complicate, în funcție de natura abordării lor.
Cum evaluați concurența existentă în rândul cabinetelor/societăților de avocatură din Arad?
E loc pentru toți. Concurența generează progres și performanță. Clienții pot fi fidelizați dacă sunt sunt mulțumiți de serviciile avocatului. Altfel, pleacă la altul. E o normalitate a economiei concurențiale. Și încă ceva: avocații știu să colaboreze onest între ei. Nu e o luptă acerbă de racolare a clienților. Cei care performeaza sunt căutați, nu trebuie să caute…
Legislația spălării banilor a fost modificată recent. În ce mod vă ajutați clienții pentru a înțelege aceste modificări?
Spălarea banilor e, cel puțin în România, un concept abstract. Cauza e lipsa de educație juridică și lipsa de informare din partea autorităților. Implementarea unor cerințe ale globalizării este dificil a fi făcută în termene scurte. Întreprinzătorii români nu au capacitatea logistică de a realiza condițiile legislative. Mulți confundă patrimoniul societăților pe care le dețin cu patrimoniul lor personal. Sigur că, tendințele infracționale fiind dependente în mare parte de nivelul financiar redus, sunt minime.
Cât de mult ar contribui la celeritatea proceselor informatizarea instanțelor de judecată?
Implementarea proiectului numit “dosar electronic” este un pas important în îndeplinirea principiului celerității. Din nefericire, procedura comunicării se realizează tot defectuos, în primul rând, cauza fiind funcționarea greoaie a serviciilor poștale. Și neadaptarea procedurilor la evoluția tehnologiei. Pentru avocați, e un mare beneficiu. A putea accesa din birou aproape orice dosar e un câștig imens!
Cum apreciați condițiile existente în penitenciarele din România?
Lipsirea de libertate este dramatică indiferent de condițiile în care se manifestă. Sigur că există o îmbunătățire a regimului penitenciar, dar condițiile încă lasa mult de dorit. Până la urmă, locurile de detenție reprezintă un loc de ispășire a pedepselor, nu un SPA! Asta e percepția cvasiunanimă. Cinic vorbind, avem spitale sau sau cămine de bătrâni sau case de copii care arată mai rău decât penitenciarele. Nu e normal! Dar atâta poate România astăzi. Rămân la părerea că cei care nu au comis infracțiuni cu violență sau cu impact social major, ar trebui să-și ispășească pedeapsa într-o formă neprivativă de libertate. Suprapopularea penitenciarele e o problemă majoră. Pentru care CEDO ne sancționează mereu.
Vă asumați public o critică, uneori acidă, mereu direct, a mediului politic, în special. De ce?
Îmi asum rolul constructiv al criticii. Cauza este impregnarea masivă a spectrului politic cu indivizi neperformanți, chiar mediocri. Și rău intenționați. Asta îi face nocivi. Ei trebuie combătuți. Cu riscul aferent…
Care este crezul după care vă călăuziți în viața personală? Dar pe plan profesional?
Nu mă obligați să răspund clișeic. Mă adaptez. Prima regulă e să încerci să nu faci rău nimănui. Și asta e prima condiție în înfăptuirea binelui. Important e ca, indiferent de soluția obținută, clientul să fie încredințat că ai făcut tot ce se putea face în apărarea intereselor lui.
Inevitabil, profesia te marchează. Acumulezi uneori frustrări, nemulțumiri, chiar ură. De care trebuie să te vindeci. Cum? Pescuind, cântând, pictând….
Sau debitând versuri. Despre vremuri. Și despre anotimpuri. Și despre sau pentru femei frumoase. E o formă de decontaminare de virușii toxici ai sufletului și conștiinței.
Citesc uneori poezii foarte inspirate sub semnătură dumneavoastră. Poezia înseamnă în primul rând sensibilitate. De unde inspirația? Cum reușiți să vă păstrați sensibilitatea?
Nu știu cum scriu. Ar fi nedrept să mă autoevaluez. Inspirația vine din drama nerăspunsului la întrebarea care străbate veacurile: “Cum ar fi fost dacă s-ar fi întâmplat?” “De fapt, nu am pretenții de poet/ Sunt doar un purtător de argumente/ Culeg consoanele din alfabet/ Și le îmbrățișez în sentimente…”
Care este întrebarea pe care nu v-am adresat-o și la care doriți neapărat să oferiți un răspuns?
Simplă. Și sinceră. Dintre atâția avocați iluștri, de ce ați preferat o discuție tocmai cu mine? Poate cel mai mic…
Interviu apărut în Legal Magazin, ianuarie 2020, ediție de Banat, Crișana și Maramureș
