Search
Duminica 20 Octombrie 2019
  • :
  • :

Ferdinand Secoșan, Avocat Titular, Cabinet de Avocat Secoşan Ferdinand: Nu ar trebui să fim avocații oricui. Sau ai oricărei cauze

Interviu cu Ferdinand Secoșan, Avocat Titular, Cabinet de Avocat Secoşan Ferdinand:

Nu ar trebui să fim avocații oricui. Sau ai oricărei cauze

Ce semnifică logo-ul cabinetului dumneavoastră?

Este jumătatea înclinată a unei balanțe, cu o carte pe taler și o spadă între file. Exprimă plastic esența avocaturii: să înclini, sau cel puțin să încerci să înclini balanța în favoarea ta, cu armele cunoașterii și cuvântului.  Bronzul pe care îl vedeți în imagine a fost realizat de sculptorița Linda Saskia Menczel, și a fost aplicat de dânsa pe o piatră neagră pe care soția mea a găsit-o la doi pași de mănăstirea Izvorul lui Miron, județul Timiș. Pietre negre nu găsești ușor.

În ce domeniu de drept v-ați specializat?

În cel civil, în sens larg. Dreptul muncii, contencios administrativ, drepturi reale, contestații la executare, malpraxis medical, din când în când dreptul familiei, și altele. Nu exclud asistența juridică pentru părți civile în procese penale, dar drept penal propriu-zis nu mai fac de câțiva ani. M-am retras și din activitatea de oficii. Nu mai este timp pentru tot. Vine vremea să alegi.

Ce vedeți bun în avocatura de astăzi?

Bun este Codul de procedură civilă din 2013. Cu minusurile de rigoare. O procedură rațională și eficientă ajută și avocații, și magistrații. Mai mult decât bun este sistemul de scanare a actelor de procedură și de acces la dosar în baza unei parole, sistem funcțional în județul Timiș și în alte 3 județe din țară. Cine a gândit acest sistem merită o statuie. Le fel și cine îl deservește astăzi: armata de grefieri, registratori și tehnicieni din instanțe, pentru care îmi scot pălăria. Sistemul ne scutește de foarte multe drumuri la arhive și de cozile aferente. Cozile de avocați de la arhivele instanțelor din Timișoara sunt istorie. Sunt și alte lucruri bune.

 Ce vedeți rău în avocatura de astăzi?

Avocatura cu orice preț, pentru oricine, oricum, fără discernământ. În avocatură nu ar trebui să aibă loc principiul ”clientul nostru, stăpânul nostru”. Avocatul nu este sclavul ideilor și planurilor clienților. Statutul profesiei îți dă dreptul să spui ”nu” și să oferi contraargumentele potrivite atunci când clienții o iau razna. Îți faci tu, avocat, viața mai ușoară, îți scutești clientul de cheltuieli nejustificate și încarci mai puțin rolul instanțelor și al Parchetelor. Asist un client într-o executare silită pentru care am depus la dosar o chitanță de onorariu de 300 de lei. Vă vine să credeți că s-a introdus contestație la executare pentru diminuarea onorariului de 300 de lei? S-a plâns debitorul că onorariul e mai mare decât debitul și avocatul lui a spus ”Să trăiți, am înțeles, facem contestație”. Omule bun, l-aș întreba, ești sigur că profesia noastră trebuie să coste 3 lei? Apropo, inițiativa U.N.B.R. de stabilire a unui tablou de onorarii minimale este îndreptățită. Dar un tablou realizat profesionist, bazat pe sondaje de onorarii reale din toată țara și, în orice caz, un tablou cu titlu de recomandare, nicidecum obligatoriu. Util și pentru instanțe. În fine, ca să închid ideea: nu ar trebui să fim avocații oricui. Sau ai oricărei cauze. Eu, cel puțin, nu am intrat în avocatură ca să fiu mercenarul oricărei cauze. Când unor clienți li se întâmplă să o ia pe arătură, nu devin tractoristul lor.

Ce impact estimați că vor avea modificările preconizate în domeniul legilor justiției?

Probleme creează nu doar schimbările din legislația justiției, ci schimbările nesfârșite din orice domeniu legislativ. Poți greși foarte ușor în asemenea condiții. Nu ne poate consola că la fel stau lucrurile și în Franța. Citez dintr-o carte a unui judecător francez, Gilbert Thiel: ”Inflaţia legislativă galopantă creează o sursă de complexitate şi de erori suplimentare […]. Nu ar fi deloc absurdă decretarea unei pauze legislative, punând capăt freneziei textuale care a caracterizat aceşti ultimi ani.  […] s-a dezvoltat o derivă care îşi găseşte sursa în comportamentul clasei politice. Iniţiativa parlamentară de propunere legislativă a devenit un mijloc de a exista mediatic şi, implicit, politic. Se poate face aceeaşi remarcă pentru legile incantatorii care nu reglează nicio problemă. La fel, pentru legile votate sub imperiul emoţiilor […] din miile de texte legislative adoptate la începutul anilor ’80, 20% dintre ele nu deveniseră complet aplicabile nici în 2005, pentru că le lipseau fie decretele de punere în aplicare, fie mijloacele materiale necesare, fie amândouă”. Revin la România. Sunt schimbări legislative în care politici / intenții bune se amestecă cu politici / intenții sinistre și cu o doză incredibilă de amatorism. Fac legi în România oameni nepotriviți, aflați în locul nepotrivit. În asemenea condiții, Codul civil este un fel de lumină. O insulă de stabilitate într-o mare de buclucuri. Mă înclin în fața autorilor acestui text, cvasineschimbat din 2011.

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *