Search
Duminica 19 Aprilie 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Gral Medical a înregistrat venituri de 53 mil lei

Foto: http://www.ihmoga.org

Foto: http://www.ihmoga.org

Gral Medical a înregistrat în primul semestru din 2015 o cifră de afaceri de 53 milioane lei, în creştere cu 12 % faţă de perioada similară a anului 2014.

Compania a reuşit să îşi menţină creşterea cu 2 cifre într-o perioadă în care piaţa serviciilor medicale a avut un trend de creştere mai mic.

Motorul creşterii companiei îl reprezintă Spitalul OncoFort, cu o creştere susţinută pe secţiile deja recunoscute la nivel naţional, radioterapia – coordonată de Prof. Dr. Rodica Anghel şi chirurgia oncologică – coordonată de Prof. Dr. Irinel Popescu. Spitalul OncoFort a devansat veniturile din anul anterior cu peste 30%, un motiv fiind specializarea secţiei de chirurgie pe intervenţii cu grad ridicat de complexitate, mărirea echipei de chirurgi pe specialităţi complementare (chirurgia toracică, chirurgia sanului şi chirurgia reconstructivă) şi o dublare a numărului de pacienţi din provincie ce au apelat la serviciile de radioterapie.

Coordonatorul secţiei de chirurgie din cadrul spitalului OncoFort, Prof.Dr. Irinel Popescu, a reuşit să depăşească performanţa de 100 de intervenţii chirurgicale la Spitalul OncoFort.

“Indicaţia chirurgicală este evaluată la noi într-o şedinţă multidisciplinară, de aceea actul chirurgical corect înserat în tratamentul cancerului, oferă pacientului cele mai bune şanse. Cele deja peste 100 de intervenţii dovedesc că în cadrul unui spital privat, bine dotat, se poate face o chirurgie complexă şi de înaltă performanţă”, a declarat Prof.Dr. Irinel Popescu.

Aceeaşi creştere a fost susţinută şi de centrele din provincie, care au încheiat semestrul cu o creştere cu 35% faţă de anul anterior. Centrele medicale Gral din provincie au înregistrat o creştere a numărului de pacienţi cu 30% şi o extindere a parteneriatelor cu alte centre medicale din regiune.

“Pe baza rezultatelor obţinute în semestrul 1 şi a trendului pozitiv din următoarele luni, suntem optimişti că vom atinge în acest an valorile bugetate. Este anul în care creşterea cu 2 cifre procentuale se va înregistra cu predilecţie în dreptul afacerilor care au o creştere sănătoasă, iar acestea vor dicta regulile pieţei”, a declarat Robert Chițan, director promovare-dezvoltare, Gral Medical.

Pentru anul 2015 compania şi-a bugetat o cifră de afaceri de 111 milioane lei şi un buget de investiţii de 5.5 milioane Euro, prima investiţie a fost efectuată la începutul anului unde Gral a reuşit să inaugureze 2 clinici de mari dimensiuni în Ploieşti şi Bucureşti pe o suprafaţă totală de peste 2200mp.

În următoarea perioadă Gral Medical are în desfăşurare deschiderea unei secţii noi de Radioterapie ultramodernă ce va permite efectuarea de tratamente în premieră în România, dar şi inaugurarea de centre noi în ţară.

“Dacă din 2011 am reuşit să oferim romanilor servicii performanţe de Radioterapie ca-n Occident, acum suntem foarte aproape de a reuşi să implementăm tratamente inovative din domeniul radioterapiei, unice În România, astfel încât pacienţii să nu mai fie nevoiţi să plece în străinătate pentru un tratament complet”, a declarat Robert Chițan, director promovare-dezvoltare, Gral Medical.

Gral Medical este în prezent este lider pe segmentul oncologic şi al cardurilor de sănătate destinate persoanelor fizice. Cele mai importante două firme ale grupului Gral Medical sunt: Gral Medical şi Medical Center Gral unde activează peste 24 de clinici şi laboratoare, iar echipa medicală depăşeşte în prezent 1200 de persoane.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *