Search
Duminica 19 Aprilie 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

IMM-urile pot accesa credite în valoare totală de 20 milioane lei

Întreprinderile mici și mijlocii pot accesa credite în valoare totală de 20 milioane lei pentru realizarea investițiilor sau pentru susținerea activității curente ca urmare a semnării Acordului de ‘Plafon de garantare IMM’ dintre Banca Românească și EximBank, se arată într-un comunicat al celor două instituții bancare.

‘Prin încheierea ‘Acordului de plafon de garantare IMM’, Banca Românească beneficiază din partea EximBank de un plafon în valoare de 20 milioane lei. Clienții IMM care derulează activitatea cu susținere de la Banca Românească au la dispoziție o valoare maximă a garanției individuale de 1,5 milioane lei, iar procentul garantat este de maxim 80% în cazul creditelor de investiții, sau de maxim 70% în cazul creditelor pentru susținerea activității curente, procent valabil și pentru scrisorile de garanție bancară’, a spus Cosmin Călin, director executiv Banca Românească.

Astfel, clienții IMM pot opta pentru soluții de creditare cu o durată a creditului de maxim 5 ani (în cazul produselor pentru proiecte de investiții), maximum 12 luni (în cazul creditelor pentru activitate curentă) sau de maximu 24 luni (în cazul scrisorilor de garanție bancară).

Președintele executiv al EximBank, Traian Halalai, invită și alte bănci comerciale ‘să valorifice oferta noastră, beneficiile oferite de Plafonul de garanții IMM facilitând diversificarea soluțiilor de finanțare a proiectelor IMM-urilor autohtone pe termen scurt și mediu, susținând în același timp și atingerea țintelor de performanță specifice instituțiilor bancare’.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *