Profitul net al Petrom pe trimestrul I din 2014 a fost de 1,075 miliarde de lei, a anunțat compania într-un comunicat de presă. Profitul EBIT (înainte de dobânzi și taxe) la nivelul grupului OMV Petrom excluzând elementele speciale, a scăzut cu 6% față de primul trimestru din 2013, până la 1,47 miliarde de lei.
Scăderea este rezultatul noului impozit pe construcții din România, dar și de prețurile mai mici la țiței și de marjele de rafinare deteriorate. Vânzările companiei s-au diminuat până la 5,296 miliarde de lei, cu 9% mici față de aceeași perioadă a anului trecut.
“Performanța noastră financiară din T1/14 reflectă povara fiscală mai mare și mediul de piață deteriorat. Cererea scăzută pe piețele de gaze, electricitate și combustibili, împreună cu marjele de rafinare mai mici au fost doar parțial compensate de initiațivele de excelență operațională și management al costurilor în toate diviziile de activitate. În activitatea operațională, am crescut ușor producția în România, continuând să implementăm strategia companiei. În Marea Neagră, portofoliul nostru de explorare s-a extins prin asigurarea participării la perimetrul Midia Deep. În parteneriat cu ExxonMobil, ne pregătim pentru următoarea etapă de foraj în perimetrul Neptun Deep, începând cu jumătatea anului, în timp ce platforma de foraj Ocean Endeavour este în curs de pregătire pentru operațiunile din Marea Neagră, iar interpretarea datelor de seismică 3D este în desfășurare. Pe 29 aprilie, acționarii noltri au aprobat distribuirea de dividende în valoare totală de 1.745 mil lei, cu 10% mai mult decât anul trecut. Privind către viitor, vom continua să implementăm strategia noastră, susținută de un program de investiții semnificative, de peste 6 mld lei în acest an, cu condiția unui cadru favorabil investițiilor și a unor fundamente solide de piață”, spune Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom S.A.
















