Search
Luni 24 Februarie 2020
  • :
  • :

Iulia Antoanella Motoc, judecător, CEDO: CEDO beneficiază de judecători cu înalt prestigiu în domeniul dreptului național și internațional

Interviu cu Iulia Antoanella Motoc, judecător al Curții Europene a Drepturilor Omului

CEDO beneficiază de judecători cu înalt prestigiu

în domeniul dreptului național și internațional

În 2019 s-au aniversat 60 de ani de la înființarea CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului), adesea numită informal “Curtea de la Strasbourg”, care a fost creată pentru sistematizarea procedurii plângerilor în materia drepturilor omului provenite din statele membre ale Consiliului Europei. Cum este organizată instituția în prezent și câți angajați (jurişti, personal tehnic/administrative, traducători etc.) sunt acum în cadrul Grefei?

CEDO a fost instituită în 1959, de către Consiliul Europei, ca o jurisdicție internațională cu misiunea de asigura respectul angajamentelor statelor semnatare ale Convenției Europene a Drepturilor Omului. Fiecare dintre cele 47 de state membre ale Convenției are câte un judecător, ales pentru câte un mandat de nouă ani. Examinarea cauzelor se face de către formațiuni de judecată. Aceste formațiuni sunt repartizate în cele cinci Secții ale Curții, entități administrative, care sunt compuse la rândul lor din entități judiciare: Camere (șapte judecători) și Comitete (trei judecători). Fiecare Secție are câte un președinte și câte un vicepreședinte, iar aceștia sunt asistați de către grefă. Unii judecători sunt desemnați judecător unic pentru a statua asupra admisibilității cauzelor îndreptate împotriva unui anumit stat, cu excepția statului de origine. Marea Cameră (17 judecători) este compusă din Președintele Curții, președinții și vicepreședinții Secțiilor, judecătorul național și din judecători trași la sorți. Cauzele cu care CEDO este sesizată sunt judecate de patru formațiuni de judecată: judecătorul unic, Camere, Comitete și Marea Cameră. Toate aceste formațiuni sunt asistate de către grefă, care, la rândul ei, este compusă din aproximativ 640 angajați (grefieri, juriști, personal administrativ, tehnic și traducători), agenți ai Consiliului Europei.

 

Cum a evoluat bugetul CEDO în ultimii ani?

Bugetul CEDO a fost, în ultimii ani, din păcate, inferior nevoilor reale ale instituției, ținând cont, mai ales, de numărul crescut de cauze. A fost nevoie de implementarea unei politici de economisire a resurselor și, în același timp, de găsirea unor alternative de eficientizare a tratării cauzelor. Un element pozitiv recent, care merită menționat, este plata retroactivă la bugetul Consiliului Europei a contribuției Federației Ruse, care a permis instituției evitarea unui plan de contingență cu implicații importante asupra activității CEDO. Bugetul aferent anului 2019 a fost de 69.997.500 miloane euro și este reprezentat de cheltuieli cu sistemul informatic, misiuni, traduceri, asistență judiciară, anchete, etc.

 

Judecătorii CEDO sunt aleși pentru un mandat de nouă ani, care nu poate fi reînnoit. Fiecare din cele 47 de state membre are câte un judecător. Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a fi numit judecător la CEDO?

Judecătorii CEDO sunt aleși de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei („Adunarea Parlamentară”), în urma unei proceduri naționale de selecție care permite Statelor membre să numească trei candidați (aceasta din urmă este procedura de selecție). Articolul 21 din Convenție reprezintă baza legală a selecției judecătorilor CEDO. Ulterior, o comisie parlamentară specială din cadrul Adunării Parlamentare evaluează calificările celor 3 candidați și echitatea procedurii naționale de selecție, iar numai apoi Adunarea Parlamentară procedează la alegerile propriu-zise (aceasta este procedura de alegere). Adunarea Parlamentară are posibilitatea de a respinge lista propusă și de a solicita o listă nouă. Așa cum a fost reiterat cu ocazia conferințelor de la Interlaken, Izmir, Brighton și Bruxelles, este foarte important ca CEDO să beneficieze de judecători cu înalt prestigiu în domeniul dreptului național și internațional. Dacă ne referim la etapa selecției, trebuie menționat în primul rând că procedura internă trebuie să fie echitabilă și transparentă, să implice un apel de candidaturi public și deschis. În plus de criteriile de natură juridică stabilite în articolul 21 din Convenție, candidații trebuie să îndeplinească criteriul lingvistic (o bună cunoștință a limbii franceze sau engleze). Trebuie să se asigure respectul reprezentării echilibrate femei/bărbați. În 10 noiembrie 2010, Comitetul de Miniștrii a decis crearea unui Comitet consultativ de experți pentru candidații la funcțiile de judecător CEDO (compus din șapte membrii) cu rol în formularea de avize, în atenția Statelor, cu privire la respectarea criteriilor de selecție din partea candidaților.

 

La 1 august 2018 a intrat în vigoare Protocolul nr. 16 la CEDO, care are ca obiect principal extinderea competenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului de a formula avize consultative. Ce noutăți a adus acest Protocol?

În iunie 2013, Consiliul Europei a deschis pentru semnare Protocolul nr. 16 la Convenție, care are rolul principal de a unifica jurisprudența privind drepturile prevăzute de Convenție și de a reduce, implicit, numărul de cauze adresate CEDO. În baza Protocolului nr. 16, înaltele instanțe desemnate de către Statele membre pot adresa Curții cereri de interpretare a Convenției; este vorba de întrebări de principiu privind interpretarea sau aplicarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Convenție şi Protocoalele sale, întrebări care trebuie să se afle în legătură directă cu problemele de drept dintr-o cauză care se află pe rolul instanței care solicită avizul. România a semnat Protocolul la data de 14 octombrie 2014, dar încă nu l-a ratificat.

 

Verificarea admisibilității unei petiții se face în complete de unul, trei, șapte sau șaptesprezece judecători. Care sunt criteriile de admisibilitate?

Cererile vădit inadmisibile sunt analizate de către un complet de judecător unic care pronunță o decizie în acest sens. Cererile care nu sunt vădit inadmisibile fac obiectul verificării admisibilității, de către un Comitet (în complet de trei judecători) sau de către o Cameră (în complet de șapte judecători), odată cu analizarea fondului.

Conform articolului 35 din Convenție, cererile adresate Curții trebuie să îndeplinească anumite condiții de admisibilitate pentru a putea fi declarate admisibile și examinate: epuizarea căilor interne de recurs (pentru a permite statului de a redresa el însuși pretinsele violări ale Convenției), referirea, în cadrul plângerilor, la drepturi prevăzute și garantate de Convenție și nu la alte drepturi, sesizarea Curții într-un termen de șase luni de la data ultimei decizii interne definitive, titularii cererilor să fie în mod personal și direct victime ale violării drepturilor prevăzute în Convenție și să fi suferit un prejudiciu semnificativ, și condiția ca cererile să fie îndreptate împotriva unui/unor Stat(e) parte la Convenție.

 

Câte cereri pendinte (în curs de soluționare – n.r.) sunt la finalul anului 2019? Care sunt statele de unde sosesc cele mai multe petiții?

Numărul cauzelor pendinte la finele anului 2019 este de 59.850 din care 24,7% sunt îndreptate contra Federației Ruse, 15,1% contra Turciei, 14,5% contra Ucrainei, 13,3% contra României și 5,1% contra Italiei. În cazul dosarelor românești pendinte, un număr semnificativ îl reprezintă cauzele de tip „condiții de detenție” acumulate în așteptarea executării, de către autoritățile naționale, a hotărârii pilot Rezmives și alții c. României (n° 61467/12 și 3 alții) pronunțate în 25 aprilie 2017.

 

Cum a evoluat jurisprudența Curții? Din ce sectoare / domenii provin cele mai multe petiții?

Jurisprudența Curții evoluează în principiu în funcție de evoluția problemelor cu care se confruntă societatea actuală: noile provocări sunt cele privind gestiunea fluxurilor migratoare (articolele 3 și 8 din Convenție), lupta contra terorismului și aplicarea legislațiilor antiteroriste (articolul 2 și 3 din Convenție), sau condițiile materiale din închisori (articolul 3 din Convenție). Alte domenii devin din ce în ce mai preponderente în jurisprudența Curții: protecția datelor (articolul 8 din Convenție), obligațiile Statelor membre în domeniul protecției sănătății cetățenilor (articolele 2 și 8 din Convenție), chestiunile de ordin economic și măsurile de austeritate (articolul 1 din Protocolul 1 la Convenție), libertatea de expresie (articolul 10 din Convenție) și libertatea de gândire, de conștiința și de religie (articolul 9).

 

Care este diferenţa dintre o decizie şi o hotărâre?

O decizie este, în principiu, pronunțată de către un judecător unic, un Comitet sau o Cameră a Curții și se referă doar la admisibilitatea și nu la fondul cererii. O hotărâre este pronunțată în principiu de Cameră sau de Comitet atunci când se examinează în același timp și admisibilitatea și fondul unei cereri.

 

Cum sunt puse în aplicare hotărârile Curţii?

Hotărârile prin care Curtea constată existența unor violări ale drepturilor prevăzute în Convenție au caracter obligatoriu pentru Statele membre vizate, acestea având sarcina de a le executa din oficiu. Executarea hotărârilor Curții este supravegheată de către Comitetul de Miniștrii al Consiliului Europei. Această activitate de supraveghere privește atât măsurile individuale (de exemplu plata unei despăgubiri în favoarea unui reclamant) cât și măsurile generale (de exemplu cele recomandate în urma unei hotărâri pilot în baza articolului 46 din Convenție).

  

Ce strategie are CEDO pentru a grăbi soluționarea dosarelor aflate pe rol?

Diferite strategii au fost adoptate de către CEDO pentru a grăbi soluționarea cauzelor pendinte. Putem menționa în acest sens folosirea procedurii cauzei „pilot” urmată de tratarea grupată și simplificată a cauzelor similare (WECL), folosirea recentă a procedurii necontencioase care constă în introducerea unei faze prealabile care permite părților să stingă litigiul pe cale amiabilă, folosirea unei Secții specializate în filtrarea cauzelor, tratarea anumitor cauze care nu reprezintă un interes jurisprudențial de către Comitete. Nu în ultimul rând, CEDO desfășoară teste privind proiecte în care folosirea inteligenței artificiale va ușura mult munca instituției și va facilita tratarea accelerată a cauzelor.

 

Cum colaborați cu CJUE (Curtea de Justiție a Uniunii Europene)?

Datorită existenței unei dualități a sistemului de protecție a drepturilor omului pe teritoriul european (Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene) există o foarte strânsă colaborare cu Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin organizarea regulată de conferințe, seminarii și întâlniri anuale între judecătorii celor două Curți. Merită reamintit că atunci când drepturile din Cartă își au fundamentul în Convenția europeană, articolul 52 § 3 din Cartă prevede că sensul și întinderea care le este acordată acestor drepturi trebuie să fie similare cu cele acordate de Convenția europeană, chiar dacă Uniunea Europeană este liberă să le acorde o protecție mai extinsă.

Un exemplu recent de colaborare îl constituie ultima reuniune anuală, la Luxembourg, cu ocazia căreia judecătorii CEDO au avut ocazia să dezvolte subiecte de interes comun celor două Curți, privind aplicarea regulii ne bis in idem în cadrul procedurilor mixte de către CEDO și de către Curtea de Justiție, subiectul detenției preventive în jurisprudența celor două Curți, sau evoluțiile jurisprudenței ambelor Curți în domeniul respectului vieții familiale în cadrul procedurilor imigrației.

 

Au existat situații când Statele au refuzat să coopereze cu CEDO?

Da, din păcate, un exemplu recent în acest sens este situația cauzei Ilgar Mammadov c. Azerbaidjan (n° 15172/13, din 22 mai 2014) care privea arestarea și deținerea arbitrară a reclamantului, hotărâre care nu a fost executată de către Statul respectiv, în sensul în care reclamantul nu a fost eliberat, ci a continuat să fie deținut. Situația a făcut obiectul, în 2017, unei rezoluții interimare a Comitetului de Miniștrii și ulterior, 29 mai 2019, unei hotărâri a Marii Camere a CEDO, ocazie cu care s-a concluzionat la încălcarea articolului 46 § 1 al Convenției de către Azerbaidjan. Curtea a constatat că Statul respectiv nu a executat decât parțial hotărârea inițială, prin plata unei despăgubiri în favoarea reclamantului și eliberarea condiționată (13 august 2018) a reclamantului, care a trebuit să suporte anumite restricții timp de 8 luni, până la anularea lor de către Curtea Supremă la data de 28 martie 2019.

Interviu apărut în Legal Magazin, nr. 28, ianuarie 2020, ediția de Banat, Crișana și Maramureș




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *