Search
Marti 3 Decembrie 2024
  • :
  • :

The Lawyer European Awards 2022: ZRVP câștigă premiul Best ESG Initiative pentru asistența pro bono acordată în Dosarul Colectiv

Societatea de avocați Zamfirescu Racoți Vasile & Partners (ZRVP) a fost desemnată cea mai bună firmă de avocatură din Europa la categoria ESG Initiatives – Environmental, Social, Governance, în cadrul ceremoniei The Lawyer European Awards care a avut loc la Londra în data de 29 noiembrie 2022. Secțiunea Best ESG Initiative, cercetată în premieră la nivel european începând cu anul 2022, premiază cele mai de impact inițiative pro bono, programe de diversitate și incluziune sau proiecte de mediu derulate de firme de avocatură de top din Europa. ZRVP a câștigat și în anul 2019 unul dintre trofeele acordate de publicația The Lawyer, și anume premiul Cea mai buna echipă de litigii din Europa pentru victoria din dosarul Statul Român vs Chevron.

Proiectul Colectiv a implicat asigurarea asistenței juridice pentru 45 de supraviețuitori și persoane apropiate victimelor din Clubul Colectiv, în cadrul unuia dintre cele mai mari și complexe proiecte pro bono desfășurate în România, timp de aproape 6 ani de zile, cu participarea avocaților la sute de activități de urmărire penală și prezența în fața instanței la peste 150 de termene de judecată, cu un volum total de lucru de peste 3.000 de ore de asistență juridică în materie penală. Echipa de avocați din spatele acestui proiect, coordonată de av. Călin-Andrei Zamfirescu (partener senior și fondator ZRVP), a fost compusă din Doru Cosmin Ursu (managing associate), George Avram (senior associate) și  Ionuț Chisăr (senior associate).

„Preocuparea constantă de a ne servi clientela nu se reflectă numai în prestațiile din cadrul consultațiilor juridice și a reprezentării din sălile de judecată, ci și in protecția oricărui cetățean căruia putem să îi oferim, în limita disponibilităților noastre, asistență pro bono. Este modalitatea în care înțelegem să oferim comunității ceea ce știm că este important și contează, în linie cu valorile și credințele noastre. Crearea unui climat de înțelegere și respectare a legii, precum și de respect reciproc se realizează și prin acest gen de activități, care sunt la îndemâna oricărui avocat. Recunoașterea primită din partea publicației The Lawyer ne onorează și ne determină să continuăm susținerea inițiativelor sociale”, a declarat Călin-Andrei Zamfirescu, partener senior ZRVP.

Reamintim că, la aproape șapte ani de la producerea tragediei care a zguduit și a îndoliat România, magistrații Curții de Apel București au pronunțat în data de 12 mai 2022 hotărârea definitivă în dosarul 17008/3/2016 („Dosarul Colectiv”). Soluția pronunțată de Curtea de Apel București este rezultatul unui proces penal inițiat în anul 2015, în urma incendiului din Clubul Colectiv în care și-au pierdut viața 64 de persoane și alte câteva zeci au suferit vătămări corporale grave. Dosarul a fost, prin amplitudinea daunelor, prin complexitatea tragediei produse, și mai ales, a sferei vinovaților, fără precedent în practica instanțelor române. Hotărârea reprezintă un reper jurisprudențial atât în practica viitoare a instanțelor cât și un ghid de conduită responsabilă pentru funcționari publici și pentru antreprenori.

Echipa continuă să gestioneze pro bono peste 160 de dosare civile deschise de către părțile responsabile civilmente, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al României și Primăria Sectorului 4, pentru a suspenda/contesta plata despăgubirilor.

Lista nominalizărilor pentru premiul „Best ESG Initiative”, acordat de publicația The Lawyer a inclus opt jucători europeni, deopotrivă firme independente și internaționale: Zamfirescu Racoți Vasile & Partners (România), ECIJA (Spania, Portugalia, America Latină), Abreu Advogados (Portugalia), Sayenko Kharenko (Ucraina, UK), William Fry (Irlanda), Bird & Bird (firmă globală cu prezență in 28 de țări), Kochański & Partners (Polonia) și Aequo (Ucraina).

Anual, The Lawyer recompensează firmele de avocatură cu performanțe deosebite, printre criteriile avute în vedere numărându-se abilitatea de a gestiona proiecte complexe, nivelul înalt al serviciilor oferite clienților, managementul strategic și aportul liderilor în evoluția și dezvoltarea business-ului în ultimele 12 luni, cultura robustă a parteneriatului, inițiativele pentru promovarea diversității precum și implicarea în programe de responsabilitate socială și activități pro-bono. Anul acesta, peste 120 de firme independente și internaționale au concurat pentru cele 24 de trofee din cadrul The Lawyer European Awards 2022.

Despre Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners

Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners (ZRVP) este acreditată ca una dintre cele mai importante societăţi de avocatură din România, oferind servicii de asistenţă juridică atât în sfera litigiilor şi a arbitrajului, cât şi în domeniul avocaturii de business, al insolvenței, al dreptului penal al afacerilor și al consultanței fiscale.

ZRVP are o echipă de 66 de avocați, dintre care 16 asociaţi – Călin-Andrei Zamfirescu, Ioana Racoţi și Stan Tîrnoveanu – asociaţi fondatori, Cosmin Vasile (asociat coordonator), Anca Danilescu (asociat senior), Elena Iacob, Alina Tugearu, Monica Strîmbei, Cătălin Micu, Andrei Dumitrescu, Mihai Băjenaru, Cosmin Cojocaru, Marina Crenguța Florea și Ovidiu Șerban (asociați), domnul prof.dr. Valerian Cioclei și Robert Oancea (of counsel).




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *