Search
Vineri 5 Iunie 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Ministrul Justiţiei spune că se va fi un prag rezonabil pentru abuzul în serviciu

În cazul infracțiunii de abuz în serviciu se va stabili un prag valoric “rezonabil”, în urma unor dezbateri la care vor participa specialiști în drept și reprezentanți ai societății civile, a anunțat ministrul Justiției, Tudorel Toader.

“Așteptăm întâi decizia Curții, motivarea ei integrală (…), după care vom face dezbateri cu profesioniștii dreptului, cu societatea civilă, pentru a vedea care poate fi pragul acela rezonabil, de natură să pună de acord prevederile din Codul penal cu decizia Curții Constituționale.

(…) Din ce rezultă citind comunicatul Curții, se va pune un prag, pentru că se vorbește de o obligație a legiuitorului primar sau delegat”, a declarat ministrul Justiției.

El a explicat că cele două urmări ale infracțiunii de abuz în serviciu – prejudiciul și vătămarea intereselor legale – sunt “lucruri diferite”.

“Abuzul în serviciu are două urmări alternative, când fapta produce o pagubă, pe de o parte, sau când fapta produce o vătămare intereselor legale, pe de altă parte. În ipoteza examinată de Curte s-a avut în vedere producerea unei pagube. Vătămare este altceva, o urmare alternativă, nu are legătură cu decizia”, a spus Tudorel Toader.

Ministerul Justiției a anunțat recent, printr-un comunicat de presă, că urmează să fie reconfigurat conținutul infracțiunii de abuz în serviciu prin consacrarea unui prag valoric, ca urmare a deciziei pe care Curtea Constituțională a României a dat-o în cazul excepției de neconstituționalitate invocate de Bombonica Prodana, fosta soție a președintelui PSD, Liviu Dragnea.

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *