Search
Joi 16 Aprilie 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Neymar a acționat în justiție FC Barcelona

Starul brazilian Neymar şi-a materializat până la urmă ameninţarea la adresa fostului său club, FC Barcelona, împotriva căruia a depus o plângere în justiţie, solicitând să-i fie achitată cea de-a doua parte a primei care îi revenea, prin contract, în momentul despărţirii de gruparea “blaugrana”, în vara anului trecut.

Actualul atacant al lui Paris Saint-Germain solicită din partea Barcelonei suma de 26 milioane euro, la care se adaugă o dobândă de 10%, valoarea totală apropiindu-se de 30 milioane euro.

Clubul FC Barcelona l-a acţionat la rândul său în justiţie pe Neymar, pentru a recupera de la brazilian banii încasaţi după prelungirea contractului său cu echipa de pe Camp Nou, cu o lună înaintea plecării în Franţa, precum şi daune în valoare de 9 milioane euro, suma totală ridicându-se la 75 milioane euro.

Războiul dintre cele două părţi a debutat în luna august, după ce Barca a refuzat să-i achite lui Neymar a doua parte a primei promise la prelungirea înţelegerii cu clubul spaniol, în momentul în care atacantul a decis să plece la echipa franceză Paris Saint-Germain, care a plătit clauza de reziliere a contractului brazilianului cu FC Barcelona, în valoare de 222 milioane euro.

Conducătorii clubului catalan şi-au motivat decizia prin faptul că Neymar nu şi-a respectat contractul care îl lega de FC Barcelona până în anul 2021.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *