Practica de proprietate intelectuală a Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a fost clasată pe primul loc în ghidul WTR 1000, editat de World Trademark Review în domeniul mărcilor. Este al doilea an consecutiv în care NNDKP obține această performanță în ambele specializări cercetate de WTR 1000, proceduri administrative și strategie, respectiv apărarea drepturilor și litigii.
Totodată, Ana-Maria Baciu, partener și coordonator al practicii de proprietate intelectuală, este recomandată printre experții români de prim rang din domeniu. Sunt de asemenea apreciate competențele Sorinei Olaru, partener în departamentul de litigii și ale Deliei Belciu, asociat senior în echipa de IP (situate pe palierul al doilea al clasamentului individual). NNDKP este astfel firma cu cei mai mulți specialiști recunoscuți de WTR 1000 în România.
WTR 1000 alcătuiește anual un top al celor mai bune firme de avocatură, agenţii de proprietate intelectuală şi profesionişti din peste 70 de jurisdicţii importante din lume, având la bază interviuri cu clienții și competitorii acestor entități.
NNDKP a încheiat anul 2014 cu distincția “Firma Anului în Proprietate Intelectuală” (acordată de Managing Intellectual Property – MIP) și cu poziționarea pe primele locuri ale clasamentelor publicaţiilor de profil recunoscute pe plan mondial precum IAM Patent 1000 (editat de Intellectual Asset Management), MIP și IP Stars (publicate de Managing Intellectual Property), Chambers Europe.
Despre practica de proprietate intelectuală a NNDKP
Practica de proprietate intelectuală a NNDKP (NNDKP IP) a fost înființată în 2003, fiind specializată în administrarea drepturilor de proprietate intelectuală și consultanță în domeniul drepturilor legate de proprietate intelectuală, precum și soluționarea aspectelor litigioase legate de acestea.
NNDKP IP are o echipă formată din cinci avocați (doi dintre ei deținând și calificarea de consilieri în proprietate industrială) și trei consilieri în proprietate industrială în domeniile mărci, desene și brevete. Printre clienții asistați de echipa NNDKP IP se numără companii naționale și multinaționale din domenii precum: IT & media, industria auto, FMCG și suplimente nutritive, producători sau distribuitori de produse farmaceutice, retail, telecomunicații, jocuri de noroc, industria tutunului.















