Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a anunțat astăzi completarea mesajului corporativ cu sintagma “Legal & Tax”, în urma unei simbioze ajunse la maturitate, după șase ani, între consultanța juridică/litigii și consultanța fiscală.
Preocupată constant în ultimii ani de oferirea unor soluții integrate, NNDKP urmărește să evidențieze leadership-ul profesional în aceste domenii.
„Fie că vorbim de încheierea unei tranzacții sau de rezolvarea unei dispute, întotdeauna urmărim să obținem cel mai bun rezultat posibil. Conceptul integrat legal & tax asigură în primul rând o mai bună coordonare a activităților între toate departamentele, astfel încât clienții să primească o singură soluție și să aibă confortul că e viabilă și funcțională atât din punct de vedere juridic, cât și fiscal. Cu alte cuvinte, privim lucrurile din punctul lor de vedere, suntem o echipă care urmărește un scop comun și nu un simplu furnizor de servicii – decizia de a reafirma această viziune reflectă modul în care lucrăm zi de zi”, explică Ion Nestor (foto), partener coordonator NNDKP.
„Din ce în ce mai mulți clienți își doresc să primească un punct de vedere și nu două opinii, uneori divergente, pe care trebuie sa le armonizeze singuri pentru a lua decizia potrivită. În acest context, rolul echipei NNDKP este și acela de integrator între opinia juridică și cea fiscală, astfel încât clientul să beneficieze simultan de evaluarea riscurilor și oferirea recomandărilor optime din ambele perspective, precum și de suportul complet pe parcursul implementării deciziei respective. Iar exprimarea formală a acestei capabilități autentice, susținute de echipe puternice cu specializări confirmate pe practici, precum și de o abordare foarte aplicată ce ține cont de specificul industriei și de caracteristicile fiecărui business, a fost un pas natural în strategia noastră de dezvoltare pe termen lung”, apreciază Marius Ionescu (foto), partener NNDKP Consultanță Fiscală.
În consecință, completarea mesajului cu „Legal & Tax” vine ca o expresie firească a procesului de maturizare a pieței de avocatură de afaceri și consultanță fiscală, inclusiv a creșterii incidenței spețelor care necesită o abordare integrată din ambele perspective.
„Folosirea de echipe mixte, de avocați și consultanți fiscali, a devenit din ce în ce mai mult un imperativ impus de caracteristicile mediului economic. Litigiile, atât cele civile/comerciale, cât și cele administrativ-fiscale, cu autoritățile statului, sunt din ce în ce mai dese, context ce presupune o abordare diferită, atât preventivă, cât și post-factum. Cred că ne aflăm la începutul unei faze de schimbare de paradigmă în ceea ce privește relația contribuabil – Stat, în ambele direcții, astfel încât asistarea clienților capătă o complexitate deosebită,” conchide Marius Ionescu.
NNDKP are în prezent, împreună cu diviziile specializate de taxe și proprietate intelectuală, o echipă formată din 115 avocați, 23 de consultanți fiscali și trei consilieri în proprietate intelectuală. Firma reprezintă România în unele dintre cele mai importante asociații profesionale la nivel internațional – Lex Mundi, World Services Group – și este membru fondator al South East Europe Legal Group (SEE Legal).















