Search
Miercuri 15 Aprilie 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Noutăți aduse mecanismului parteneriatului public-privat

Autor: Loredana van de WAART, Partener, Gruia Dufaut Law Office

Legislația privind Parteneriatul Public-Privat a suferit recent noi modificări, de natură să creeze premisele unei utilizări eficiente a acestui mecanism în proiecte de investiții publice cu impact major în economie. Până în prezent au existat mai multe acte normative care au reglementat parteneriatul public-privat, toate însă sortite eșecului, în principal din cauza lipsei garanțiilor/finanțărilor din partea partenerului public.

Astfel, OUG nr. 39/2018 privind parteneriatul public-privat, publicată în Monitorul Oficial nr. 427 din data de 18.05.2018, își propune să elimine acele reglementări care au blocat proiectele de parteneriat public-privat, în special cele privind posibilitatea finanțării parțiale a proiectelor și a garantării acestora de partenerul public/o altă entitate publică.

OBIECTUL PARTNERIATULUI PUBLIC-PRIVAT

Parteneriatul public-privat are ca obiect realizarea sau/și reabilitarea şi/sau extinderea unui bun sau a unor bunuri care vor aparţine patrimoniului partenerului public şi/sau operarea unui serviciu public. Astfel de parteneriate pot fi încheiate și pentru realizarea serviciilor comunitare de utilități publice, precum și pentru activități ce intră în domeniul achizițiilor sectoriale.

Acesta poate îmbrăca două forme (i) parteneriat public-privat contractual (în temeiul unui contract între partenerul public și o societate nouă, deținută de partenerul privat) sau (ii) parteneriat public-privat instituțional (prin care se constituie o nouă societate, deținuta de partenerul public și privat).

Legea prevede drepturile și obligațiile principale ale contractului de parteneriat public-privat.

INIȚIERE, ATRIBUIRE ȘI APROBARE

Proiectele de parteneriat public-privat vor fi inițiate de partenerul public, obligat să întocmească un studiu de fundamentare, care să răspundă celor prevăzute în ordonanță.

Contractele de parteneriat public-privat vor fi atribuite potrivit legislației achizițiilor publice (Legile 98, 99 sau 100/2016), în funcție de concluziile studiului de fundamentare.

Acestea vor trebui aprobate de Guvern (pentru proiectele administrației publice centrale) sau, după caz, de Consiliile locale/județene, pentru proiectele administrației publice locale.

Comisia Națională de Strategie și Prognoză va avea un rol important în implementarea proiectelor strategice. Astfel, în acest caz, Comisia va suporta și ea costurile generate de realizarea studiului de fundamentare și de derularea procedurii de atribuire.

FINANȚAREA PROIECTULUI

Noua Ordonanță aduce clarificări importante în domeniul finanțării proiectului.

Astfel, se are în vedere crearea unui Fond special de finanțare a contractelor de parteneriat public-privat, care să dețină resursele necesare pentru finanțarea proiectelor de parteneriat public-privat, Fond ce urmează a fi constituit în termen de maxim 1 an de la intrarea în vigoare a ordonanței.

De asemenea, se limitează la maxim 25% din valoarea totală a investiției contribuția partenerului public din alte resurse financiare decât fondurile externe nerambursabile și contribuția națională aferentă unor astfel de fonduri.

Foarte important! Se extinde posibilitatea partenerului public de a contribui la parteneriatul public-privat prin plăți către partenerul privat sau societatea-proiect sau pentru realizarea investițiilor, fără a mai exista condiționările anterioare. Aceste condiționări făceau proiectul nefinanțabil sau slab finanțabil (reglementările anterioare prevedeau posibilitatea partenerului public să-și asume obligații de plată doar în fazele premergătoare execuției investiției și doar după utilizarea fondurilor partenerilor privați). De asemenea, Ordonanța prevede posibilitatea partenerului public de a acorda garanții finanțatorilor contractului, care sunt instituții de credit și instituții financiare.

Prin raportare la vechile reglementări, putem spune că noua legislație este mai flexibilă, permisivă și mai adaptată cerințelor necesare pentru implementarea cu succes a unor astfel de proiecte, oferind mai multe garanții din partea partenerului public/altor entități publice, care sa facă mult mai interesante astfel de proiecte, atât pentru partenerii privați, cât și pentru finanțatori. Sperăm ca autoritățile să aibă capacitatea necesară de a le lansa și gestiona, precum și de a asigura fondurile necesare implementării lor cât mai rapide!

Loredana Van de WAART este partener și coordonator al Departamentului de Consultanţă al Cabinetului GRUIA DUFAUT, cu o experiență de 17 ani în M&A, drept comercial, drept imobiliar, drept societar, achiziţii publice şi PPP. Intervine frecvent şi coordonează echipele de avocaţi în dosare complexe aferente domeniilor sale de expertiză, în special în M&A (achiziții/vânzări de societăți, active, transfer de business, investiții greenfield – expertiza sa în M&A acoperă acordarea de asistenţă juridică, atât în procesul de due diligence, cât şi în negocierea şi redactarea documentelor aferente), imobiliar (due diligence privind proprietățile, structurarea tranzacțiilor, asistența în cadrul negocierilor și redactării documentelor), restructurări (inclusiv restructurarea activității companiilor, prin fuziuni/divizări/aport parțial de active/ închidere/cesiune de activităţi/unităţi), achiziții publice și PPP. În cadrul dosarelor de achiziții publice și PPP intervine şi acordă consultanţă juridică pe întreaga durată a derulării procedurilor de achiziție publică/PPP, proceduri administrative şi judiciare aferente, oferind asistenţă cu privire la respectarea legislaţiei locale şi europene în cadrul procesului de elaborare a documentaţiei de atribuire de către autorităţile contractante, precum şi în cadrul litigiilor de orice tip generate de atribuirea/executarea/încheierea/încetarea contractelor de achiziţie publică/PPP, pentru clienţi ce activează în diverse domenii de activitate: infrastructură, farma, telecomunicaţii, agricultură și agroindustrial, construcții civile, logistică, licitații publice pe proiecte finanțate din fonduri europene etc.

Avocat înscris în Baroul București și absolventă a Facultății de Drept a Universității București, a urmat cursuri de specializare în străinătate, în dreptul internațional al afacerilor (The Legal Practice of Companies and Investments, International Development Law Institute, Rome, Italy, International internship at the Paris Bar, US Legal Methods – Introduction in American Law, Institute for US Law Washington DC, USA, cursuri de formare de scurta durata la European Law Academy pe concurenta, achizitii publice europene).

Domenii de expertiza: M&A, dreptul societăților și drept comercial, PPP și achiziții publice, drept imobiliar, dreptul concurenței, arbitraj național și internațional.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *