Search
Vineri 8 Mai 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Oferta publică Electrica: suprasubscriere de peste 200%

elecrEtapa de subscriere pentru oferta publică de acțiuni Electrica s-a încheiat cu succes, gradul de suprasubscriere este de peste 200%, a declarat joi, într-o conferință de presă, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu. “Discutăm cu intermediarii IPO și căutăm soluții pentru a realoca mai mult de 5% din ofertă către investitorii mici”, a mai declarat Niculescu.
“Ne putem aștepta la o valoare peste pragul de 435 de milioane de euro”, a spus Gabriel Dumitrașcu, director general al Direcției Generale de Privatizare și Administrare a Participațiilor Statului.
Potrivit acestuia pe tranșa investitorilor instituționali 25% dintre subscrieri sunt ale investitorilor români — fonduri de pensii și, în premieră, SIF-urile, 23% — investitori instituționali din Marea Britanie, 17% — din Polonia și 13% din SUA.

România vrea să obțină cel puțin 1,95 miliarde de lei de pe urmă vânzării unui pachet majoritar la distribuitorul de energie electrică. Statul român a oferit 177 milioane noi acțiuni Electrica urmând ca, după vânzare, participația statului să se reducă la aproximativ 48,8%.

Oferta publică inițială prin care Electrica a scos la vânzare 51% din acțiuni s-a încheiat pe 25 iunie, iar pe tranșa micilor investitori sunt disponibile 7% din acțiuni (12,4 milioane de acțiuni), în timp ce investitorilor mari de retail le sunt destinate 8% (14,1 milioane) din titlurile din operațiune. Oferta a început la prețuri cuprinse între 11 lei/ titlu și 13,5 lei/ titlu, compania vizând să atragă minim 435 milioane euro.

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *