Creșteri record s-au înregistrat în sectorul tehnologiei în primul trimestru din 2014 – se arată în studiul EY Global technology M&A update: First Quarter 2014, care au dat un impuls ”extraordinar’ activităților de fuziuni și achiziții. Raportul evidențiază și faptul că schimbările continuă să se accelereze în acest sector iar mizele strategice pe termen lung, în privința evoluției pieței de tehnologie, au fost confirmate de finalizarea unei serii de tranzacții de valoare mare și a unei mega-tranzacții.
Companiile active pe internet au făcut achiziții care au reprezentat aproape jumătate din valoarea agregată înregistrată în primul trimestru din 2014, concentrându-se în special pe aplicațiile mobile care continuă să facă valuri în social media.
Valoarea agregată a tuturor tranzacțiilor făcute publice a atins în primul trimestru cel mai înalt nivel din ultimii 14 ani. Totalul înregistrat a ajuns la 66,6 miliarde USD, marcând o creștere medie anuală de 83% și o creștere de 41% comparativ cu anul trecut.
Cu 758 de oferte încheiate, în acest trimestru, s-a înregistrat cea mai mare creștere a volumului tranzacțiilor din ultimii șase ani. Cu o creștere de 6% față de anul trecut și o creștere medie anuală de 15%, volumul total al tranzacțiilor a înregistrat cea de-a treia creștere trimestrială consecutivă, după trei scăderi consecutive. Volumul capitalului privat investit a crescut, de asemenea, pentru al cincilea trimestru consecutiv, cele 70 de tranzacții finalizate reprezentând o creștere de 15% comparativ cu anul trecut și o creștere de 52% de la an la an.
Bogdan Țenu (foto), Senior Manager, Asistență în Tranzacții, EY România, “În România, pe piața fuziunilor și achizițiilor în sectorul tech, tranzacțiile mai proeminente au fost în zona de vânzări on-line, plăți on-line, soluții ERP, servicii near-shore, data centers și cloud. Creșterea cea mai puternică în IT va veni din sectoare precum telecom, servicii financiare, outsourcing, retail”.
Tendințe definitorii în tranzacțiile încheiate în primul trimestru 2014
– Dominația aplicațiilor mobile, în special ca valoare, mai ales din cauza megadeal-ului semnificativ din zona rețelelor de socializare
– Companiile de internet au făcut achiziții totalizând aproape jumătate din valoarea agregată în T1 2014
– Big data analytics a constituit un pilon al tranzacțiilor din zona tehnologiei pentru marketing sau a celei destinate rețelelor sociale
– Cloud/SaaS, securitatea, serviciile financiare și tehnologia pentru jocurile video mobile au constituit o țintă pentru zeci de tranzacții în T1 2014
– Tranzacțiile de cesiune au consemnat doar o creștere ușoară ca volum, dar câteva dintre acestea s-ar putea dovedi cu un bun potențial de transformare.
Estimările privind evoluția volumului și valorii activităților de fuziuni și achiziții în sectorul global de tehnologie prevăd menținerea unor niveluri record pentru tot restul anului 2014, în special datorită rezultatelor excepționale înregistrate în primul trimestru. Există posibilitatea ca valorile să mai scadă față de nivelurile atinse în ultimele nouă luni. Cu toate acestea, cele 758 de tranzacții din acest trimestru au reprezentat cel mai mare volum din ultimii șase ani. De aceea, estimările prevăd o menținere la același nivel a volumelor trimestriale pentru restul anului sau creșteri modeste.















