Search
Miercuri 5 Noiembrie 2025
  • :
  • :

Prima ediție a Conferinței Naționale de Insolvență organizată de INPPI

Institutul Național pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvență (INPPI) și Facultatea de Drept a Universității din București, cu sprijinul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR), organizează în zilele de 4 și 5 octombrie 2013 prima ediție a Conferinței Naționale de Insolvență. Evenimentul la care și-au anunțat participarea un număr de peste 600 de practicieni în insolvență și invitați va fi găzduit de Aula Magna a Facultății de Drept din București. Tematica acestei conferințe este gândită astfel încât să aducă în atenția participanților aspectele teoretice și practice utile pentru ca aceștia să-și desfășoare activitatea la cele mai înalte standarde.

Simona-Milos_2013“Institutul Național pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvență este o instituție tânără, cu obiective ambițioase: formarea de profesioniști desăvârșiti, care prin munca lor să consolideze imaginea breslei practicienilor în insolvență în rândurile profesiilor liberale. În acest sens, avem alături de noi o echipă de practicieni reputați, dublați de cei mai respectați teoreticieni ai acestei bresle. Faptul că atâtea personalități din arii conexe industriei ne onorează cu prezența, că avem atât de mulți participanți care s-au încris doar în câteva zile, că un număr mare de companii ne sunt alaturi, în calitate de parteneri sau sponsori, la primul nostru eveniment de anvergură, ne dovedește că suntem pe calea cea bună și le mulțumesc tuturor pentru sprijin.”  declară avocat Simona Maria Miloș (foto), Președinte al INPPI.

În sesiunea de deschidere a conferinței vor lua cuvântul reprezentanți ai instituțiilor organizatoare – Simona Maria Miloș / Președintele Institutului Național pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvență, Arin Octav Stănescu / Președintele Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România și Flavius Antoniu Baias / Decan al Facultății de Drept a Universității București, precum și reprezentanți de marcă ai unor instituții cu implicare în procesul complicat al insolvenței, cum ar fi Ministerul Justiției, Institutul Național al Magistraturii, Buletinul procedurilor de insolvență, Registrul Comerțului, Uniunea Națională a Barourilor din România, Banca Națională a României, Uniunea Profesiilor Liberale.

Seminariile care vor avea loc în cele două zile ale evenimentului vor aborda teme de mare interes pentru cei implicați în mod direct în procedura insolvenței: noutățile pe care le aduce Codul insolvenței aflat acum în dezbatere publică, așteptările creditorilor bancari sau insolvența unităților administrativ teritoriale.

Printre subiectele Conferinței Naționale de Insolvență, ediția I, se numără:

Aplicarea dreptului internațional și a acquis-ului Uniunii Europene de către practicieni.| Prof. univ. dr. Augustin Fuerea

Felix qui debet. | Prof.univ. Gheorghe Piperea – partener coordonator al Piperea și Asociații și al Rominsolv SPRL

Acțiunile revocatorii în materia insolvenței.| Andreea Deli – partener Deli & Asociații

Unele aspecte controversate ale procedurii insolvenței.| Prof. univ. dr. Radu Catană Prorector Universitatea Babeș-Bolyai

Considerente de ordin istoric privind insolvența. |Prof. univ. dr. Horia Vladimir Ursu – Institutul de Studii Diplomatice din cadrul Universității București

Codul insolvenței – privire de ansamblu. Grupul de societăți. | Ana-Irina Șarcane – lider proiect Codul Insolvenței – partener Five SPRL

Noutăți aduse de proiectul Codului insolvenței față de prevederile Legii 85/2006 în scopul eficientizării procedurii. | Cristian Răvășilă și Corneliu Mușat – PricewaterhouseCoopers Business Recovery Services IPURL

Preluarea controlului asupra companiilor prin intermediul reorganizării judiciare. | Ștefan Dumitru – partener RVA Insolvency SPRL

Desemnarea, confirmarea și înlocuirea administratorului judiciar- sinteză de practică judiciară. Soluții ale Codului insolvenței. | Judecător Mihaela Sărăcuț, Curtea de Apel Cluj – expert cheie Codul Insolvenței

Este procedura insolvenței generale o procedură ireversibilă? Avantajele reorganizării judiciare. | Mirela Iovu – vicepreședinte CEC Bank

Așteptările creditorilor bancari din perspectiva Codului insolvenței. | Gianina Lazanu –director Direcția Recuperări Mari Creanțe, BRD Groupe Societe Generale

Motivațiile susținerii unui plan de reorganizare de către creditorul bancar. | Octavian Marcu – director restructurare & workout Piraeus Bank

De ce nu le place bancherilor insolvența? | Mircea Cotiga – director Recuperare UniCredit Țiriac Bank

Insolvența unităților administrativ teritoriale. Elemente pro și contra. | Stan Târnoveanu – partener ZRP Insolvency SPRL

Unele aspecte privind principalele contracte încheiate în procedura insolvenței. | Conf. univ. dr. Vasile Nemeș – partener Nemeș & Asociatii SPARL

Fundamentul răspunderii membrilor organelor de conducere în cadrul procedurii insolvenței. | Conf. univ. dr. Lucian Săuleanu – partener Săuleanu & Asociații SPARL

Reorganizarea judiciară prin prisma Codului insolvenței. | Vasile Godîncă Herlea – membru Consiliul INPPI, managing partener Casa de Insolvență Transilvania SPRL

Administratorul judiciar-Executant sau Manager? Limitele mandatului.Perspective. | Geanina  Oancea – partener BDO Business Restructuring SPRL

Rolul de moderator al fiecărei sesiuni va fi asigurat de către Prof. univ. dr. Radu Bufan (vineri), Prof. univ dr. Gheorghe Piperea și Stan Târnoveanu – partener ZRP Insolvency SPRL (sâmbătă).

Pentru organizarea acestui eveniment important, INPPI beneficiază de sprijinul unui mare numar de parteneri: STĂNESCU, MILOȘ, DUMITRU ȘI ASOCIAȚII (SMDA), CASA DE INSOLVENTA TRANSILVANIA, RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL, EURO INSOL SPRL, BDO BUSINESS RESTRUCTURING SPRL, Best Insolvency IPURL, Info Dip Insolvency SPRL, ZRP Insolvency SPRL, Piraeus Bank, Editura Ch Beck, Editura Universul Juridic.

Partenerii media ai primei ediții a Conferinței Naționale de Insolvență sunt: Capital, Evenimentul zilei, Business Review și Legal Magazin.

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *