Profitul net al OMV Petrom (SNP) a scăzut în primul semestru al acestui an cu 25%, la 1,04 miliarde lei (234,1 milioane euro). De remarcat că vânzările s-au diminuat cu 18%, la 8,81 miliarde de lei (1,98 miliarde euro), principalul factor fiind reducerea preţurilor cu care se comercializează produsele petroliere.
În primele şase luni, preţul mediu al ţiţeiului Ural a scăzut la 57,09 dolari/baril, cu 47% mai mic comparativ cu perioada similară a anului precendent, iar preţul mediu realizat la ţiţei s-a situat la 49,51 dolari/baril, comparativ cu 96,24 dolari/baril în primul semestru al anului trecut.
“În primele şase luni, ne-am concentrat pe asigurarea unei afaceri durabile şi profitabile într-un mediu de piaţă cu preţuri mici la ţiţei ce ar putea dura. Am implementat măsuri de reducere a costurilor de operare şi de creştere a eficienţei operaţiunilor noastre, siguranţa muncii rămânând, însă, principala noastră prioritate. Pentru a ne menţine fluxul de numerar şi un bilanţ solid, ne-am prioritizat investiţiile în funcţie de potenţialul de a genera valoare pe termen lung, astfel că am obţinut o scădere a cheltuielilor de capital ale Grupului de aproximativ 30%, în conformitate cu aşteptările. În Upstream, investiţiile anterioare au continuat să genereze beneficii şi, ca efect, producţia de hidrocarburi a Grupului a crescut uşor, datorită contribuţiei mai mari a reparaţiilor capitale şi a (re)dezvoltării zăcămintelor. În 2015, am finalizat până în prezent forajul la patru sonde în apele de adâncime ale Mării Negre, în parteneriat cu ExxonMobil, iar programul de explorare continuă. Rezultatul mai mic din Upstream a fost parţial contrabalansat de performanţa foarte bună din Downstream Oil, susţinută de creşterea marjelor de rafinare şi de scăderea costurilor cu ţiţeiul, ceea ce evidenţiază avantajele modelului nostru de afaceri integrat. În plus, am crescut volumul vânzărilor din marketing, beneficiind de cererea mai mare de produse petroliere. În Downstream Gas, volumul vânzărilor de gaze a crescut cu 10%, în pofida mediului de piaţă deteriorat. Pentru a doua jumătate a anului, autorităţile române au anunţat consultări publice privind mediul fiscal şi de reglementare. După cum am subliniat şi până acum, vizăm obţinerea unui cadru stabil, predictibil şi favorabil investiţiilor, o condiţie-cheie pentru investiţiile viitoare”, a declarat Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom.
Investiţiile au fost reduse cu 29%
Programul de investiţii al OMV Petrom pentru 2015 este estimat la aproximativ un miliard de euro, din care aproximativ 85% va fi dedicat proiectelor din upstream. În prima parte a acestui an, însă, investiţiile au fost reduse cu 29%, de la 2,9 miliarde lei în primul semestru din 2014, la 2,06 miliarde lei în perioada similară a acestui an, având în vedere noul context al preţului ţiţeiului.
OMV Petrom avea la finele lunii iunie 16.450 de angajaţi, în scădere cu 15% faţă de 19.428 în iunie anul trecut.















