Search
Miercuri 12 Decembrie 2018
  • :
  • :

Provocările creditorilor în procesul de recuperare a creanțelor

Interviu cu Cristina Cornaci, Business Manager, Avestis International

Avestis asigură servicii integrate în sectorul de recuperare a bunurilor şi creanţelor, acordând consultanţă şi oferind reprezentare juridică în litigii. Cum este structurată echipa Avestis? Cum vă motivaţi angajaţii?

Într-adevăr, Avestis Internaţional SRL oferă servicii integrate în domeniul recuperării bunurilor şi creanţelor. Raportându-ne la serviciile oferite clienţilor, ne-am organizat echipa în cadrul a două departamente, specializate: departamentul recuperări/reposesii şi departamentul litigii.

Ceea ce urmărim, cu prioritate, în cadrul departamentului de recuperări/reposesii este realizarea, pe cale amiabilă, într-un termen scurt (60-90 de zile de la înregistrarea dosarului) a încasării creanţelor, respectiv a reintrării în posesia bunurilor, de către clienţii noştri. Dosarele pe care nu reuşim să le soluţionăm pe cale amiabilă sunt supuse unei proceduri contencioase ce conduce la soluţionarea favorabilă într-o perioadă de timp rezonabilă.

Departamentul litigii este format din avocaţi specializaţi pe acest segment de activitate, care gestionează dosare în cadrul tuturor instanţelor din ţară, în materia executării silite (contestaţii la executare), pretenţii, insolvenţă, plângeri penale, proceduri speciale şi acţiuni de drept comun (reziliere contract, clauze abuzive, nulitate contract, obligaţia de a face, etc.). Cu ajutorul colaboratorilor din ţară, cât şi cu cel al avocaţilor din sediul central, gestionăm cu succes litigiile încredinţate de clienţii noştri.

Un atu important al echipei îl reprezintă faptul că, aceasta este formată doar din absolvenţi ai instituţiilor de pregătire în domeniul juridic, astfel încât toate acţiunile noastre se realizează în perfectă concordanţă cu normele legale.

Ca în toate sectoarele profund specializate, am înţeles că, resursa umană este primordială şi esenţială în dezvoltarea unui business reuşit de aceea am dezvoltat o politică internă de promovare a intereselor comune angajat/angajator, astfel încât aceştia să simtă că succesul companiei depinde de activitatea lor directă, iar beneficiile acestui succes sunt cuantificate inclusiv în componente financiare, aspect ce îl considerăm motorul dezvoltării unei apartenenţe la structura de bază.

Care sunt principalele provocări cu care vă confruntaţi, ţinând cont de faptul că legislaţia în România este în favoarea debitorului?

Problemele cele mai mari cu care ne confruntăm provin, în primul rând, din instabilitatea legislativă. Chiar şi dispoziţiile legale ce au aplicabilitate asupra unui număr covârşitor de cauze, cum ar fi cele ale Codului de procedura civilă, se schimbă foarte des, creând interpretări contradictorii şi lipsa de coeziune a jurisprundenței.

Nu ne putem pronunţa, cu exactitate, în sensul unei legislaţii favorabile debitorului, cât mai degrabă în sensul interpretării legislaţiei existente, în favoarea debitorului, de către instanţele judecătoreşti şi organele de cercetare penală. Atât la nivel european cât şi la nivelul ţării noastre, tendinţa este de accentuare a responsabilităţii sociale, diminuându-se uşor principiul forţei obligatorii a contractelor. Astfel de exemple se regăsesc în teoria clauzelor abuzive sau a impreviziunii.

De pildă, în contractele dintre consumatori şi profesionişti, asistăm la intervenţia instanţelor judecătoreşti în modificarea clauzelor contractuale, pentru a ajuta consumatorul, fie să continue executarea contractului care a devenit pentru acesta anevoioasă, fie să diminueze obligaţiile financiare rezultate din contracte neexecutate, obligaţii ce au devenit împovărătoare pentru consumator.

Intervenţii ale instanţelor judecătoreşti în modificarea clauzelor contractuale există chiar şi în contractele dintre profesionişti, dacă se apreciază că un partener contractual are o poziţie dominantă, iar drepturile şi obligaţiile reciproce sunt dezechilibrate.

Pentru a putea reprezenta cu succes interesele clienţilor noştri la momentul recuperării creanţelor sau reposesiei bunurilor, încercăm să îi consiliem încă din etapă iniţială, aceea a încheierii contractelor. Analizăm permanent diversele opinii şi tendinţe pe care le întâlnim în timpul soluţionării litigiilor şi propunem clienţilor adaptarea clauzelor contractelor pe care le încheie în mod obişnuit, astflel încât să putem limita pierderile, în eventualele neînţelegeri ce pot apărea pe parcursul executării contractelor.

În domeniul recuperării, timpul este un factor decizional, interesele tuturor clienţilor axându-se pe încasarea într-un termen scurt şi cu un minim de costuri. Dacă nu reuşim recuperarea pe cale amiabilă, suntem nevoiţi să începem acţiunile judiciare.

Un fapt general cunoscut, este acela că timpul de soluţionare a unui litigiu este foarte lung, chiar şi în cauzele cu nivel minim de dificultate, fiind nevoie de cel puţin 6 luni pentru finalizare. Nu vom insista pe acest aspect, însă dorim să evidenţiem că ne confruntăm cu acelaşi neajuns şi în etapa încuviinţării executării silite, care nu este contencioasă, deci nu presupune înfăţişarea părţilor în faţa instanţelor de judecată.

De exemplu, nicio executare nu poate începe până când executorul judecătoresc nu obţine o încuviinţare din partea instanţei. Potrivit Codului de Procedura Civilă, instanţele sunt obligate să se pronunțe asupra cererii depuse de executor, în termen de maxim 7 zile de la înregistrarea dosarului şi să redacteze încheierea privind încuviinţarea în maxim 7 zile de la pronunţare.

În practică însă nu am întâlnit nici măcar o singură situaţie în care executorul să primească încheierea de încuviinţare în termenul imperativ reglementat de legiuitor, dimpotrivă, există instanţe care comunica asemenea încheieri în termen de 3 – 4 luni de la înregistrarea dosarului. Iată că numai începerea acestei  proceduri trenează, iar în acest interval în care executorul nu poate face acte de executare, fiindcă nu a primit încuviinţarea, debitorul îşi poate crea starea de insolvabilitate, recuperarea fiind imposibil de realizat.

Aceiaşi problema, ce ţine de îndelunga parcurgere a etapelor judiciare o întâlnim şi în procedura insolvenţei. Spre exemplu, în situaţia în care o societate comercială ce are în derulare contracte de leasing intră în insolvenţă, finanţatorul nu are dreptul să rezilieze contractele de leasing, cu aplicarea clauzelor contractuale, ci doar să ceară denunţarea contractelor, administratorului judiciar.

Dacă administratorul judiciar nu răspunde solicitării finanţatorului, sau emite un refuz nejustificat, atunci finanţatorul poate solicita judecătorului sindic să constate denunţarea respectivelor contracte şi să oblige societatea insolventă la predarea bunurilor, sentinţa definitivă a judecătorului sindic putând fi pusă în executare silită. O asemenea procedura însă poate dura mai mult de un an, timp în care societatea insolventă continuă să folosească bunurile fără să plătească ratele de leasing, majorând astfel pierderea finanţatorului.

Aşadar, ne dorim foarte mult ca practicienii dreptului să înţeleagă nu doar interesele debitorilor, ce trebuiesc protejaţi de abuzurile profesioniştilor, dar şi interesele creditorilor care au nevoie de recuperarea creanţelor într-un termen scurt şi mediu pentru a putea continua activitatea economică. Aceste politici pot duce la blocaje, iar creditorii sunt forţaţi să aplice măsuri severe şi să îşi diminueze implicarea în zona de creditare aspecte cu influenţă negativă în dezvoltarea unui mediu economic sănătos.

Acţionaţi ca un mediator între cele două părţi – creditorul/finanţatorul şi debitorul. Care este timpul mediu de soluţionare a unui dosar?

Timpul de soluţionare a unui dosar depinde foarte mult de solvabilitatea debitorului şi deschiderea pe care ambele părţi o manifestă pentru soluţionarea pe cale amiabilă a diferendului. Rolul nostru major constă în identificarea unor soluţii legale, benefice părţilor şi prin dezvoltarea unor proceduri ce duc la rezultate imediate. 

În cazul în care debitorul este solvabil, chiar dacă traversează o situaţie economică mai grea, în termen de aproximativ 14 zile reuşim să soluţionăm dosarul, pe cale amiabilă. Prin procedurile judiciare, recuperarea creanţelor şi a bunurilor se realizează, în medie, într-o perioada de 6 luni.

Există însă şi dosare pe care suntem nevoiţi să le închidem, fără să recuperăm nici măcar parţial creanţele, deoarece nu reuşim să identificăm bunuri sau venituri în patrimoniul debitorilor. Ponderea acestor dosare este extrem de redusă datorită măsurilor preventive luate de finanţatori.

Pentru a avea succes în recuperare, încercăm să convingem clienţii să ne transmită dosarele într-un termen cât mai apropiat de scadenţă. Spre exemplu, sunt mult mai mari şansele de a recupera o creanţă atunci când se înregistrează întârzieri de 40 – 60 zile de la scadenţă, decât atunci când primim dosarele spre instrumentare la 6 – 12 luni de la prima întârziere la plata. Cu cât perioada este mai scurtă, cu atât riscul insolvabilităţii debitorului este mai mic.

Principalele bunuri care se dau spre recuperare provin din piaţă auto. Din ce alte sectoare economice vin bunurile şi creanţele pe care trebuie să le recuperaţi?

Chiar dacă majoritatea clienţilor noştrii sunt instituţii finaciare, bancare sau nebancare, la serviciile noastre apelează pentru recuperarea creanţelor societăţi ce activează în domenii foarte diverse: de la construcţii, reparaţii, fabricare şi comercializare mase plastice, IT, până la domeniul arhitecturii şi al consultanţei. Studiem cu atenţie dosarele ce ne sunt încredinţate şi ne adaptăm soluţiile fiecărui domeniul de activitate în parte.

Ce procent dintre firmele pe care trebuie să le executaţi apelează la procedura insolvenţei? Ce şanse de recuperare mai aveţi în această situaţie?

Mai puţin de 15% din firmele debitoare apelează la procedura insolvenţei. Pentru ca o societate să solicite deschiderea acestei proceduri, este necesar că această să se afle în stare de insolvenţă şi bineînţeles să depună mai multe documente.

Există situaţii însă în care societăţi debitoare mici sunt în incapacitatea de a achita datoriile la scadenţă, dar nu apelează la procedura insolvenţei, fiindcă nu îndeplinesc una sau mai multe dintre condiţiile imperativ solicitate de către lege.

În procedura insolvenţei, şansele de recuperare a creanţelor sunt extrem de reduse şi depind de garanţiile constituite în favoarea creditorilor: ipoteci mobiliare, imobiliare, fidejusiuni, etc. Sfătuim clienţii ca, la încheierea contractelor, să insiste pentru obţinerea de astfel de garanţii, din partea clienţilor, tocmai pentru a diminua pierderile în cazul intrării clienţilor în incapacitate de plată.

Chiar dacă societatea intră în insolvenţă, iar patrimoniul său este insuficient pentru acoperirea pasivului, putem continua demersurile de recuperare a creanţelor prin executarea garanţiilor contituite sau de la fidejusori sau garanţi.

De asemenea, în cadrul procedurii insolvenţei, solicităm lichidatorilor judiciari să efectueze demersurile necesare atragerii răspunderii administratorilor statutari. Această măsură permite creditorilor să se îndrepte împotriva patrimoniului propriu al administratorilor statutari ai societăţilor insolvente, atunci când aceştia se fac vinovaţi de intrarea în incapacitate de plata a societăţilor pe care le-au condus.

Care sunt principalele cauze/motive care duc la nerespectarea contractelor şi la începerea procedurii de recuperare?

Principala cauză a nerespectării contractelor o constituie diminuarea veniturilor, urmată de neglijenţa în gestionarea afacerilor.

De cele mai multe ori, debitorii se confruntă cu probleme reale de scădere a veniturilor, ceea ce antrenează imposibilitatea de executare a obligaţiilor asumate. Dacă aceştia iau măsuri de la primele semne de scădere a capacităţii de plată, îşi pot restructura activitatea, cu diminuarea în termen real a pasivului şi salvarea solvabilităţii.

Acest fenomen al lipsei de comunicare dintre dintre părţile aflate în dificultate de plată, temporară sau nu, ţine de o cultură financiară precară întâlnită la nivelul societăţii noastre, poate de o lipsa de sinceritate a partenerilor contractuali.  

Mai grav însă este că, avem foarte multe situaţii în care nerespectarea contractelor este cauzată de neglijenţă. Debitorii, deşi dispun de mijloacele financiare necesare executării obligaţiilor, susţin că au uitat datele scadente, întârzierile acumulează în sarcina lor penalităţi din ce în ce mai mari şi ajung în situaţii de criză pe care nu le pot gestiona. Demersurile de recuperare presupun costuri pe care creditorii le avanzează şi care trebuie să fie rambursate tot de debitori, astfel încât debitorii ajung să suporte cu patrimoniul propriu, consecinţe extrem de grave ale iresponsabilităţii de care au dat dovadă.

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *