Search
Vineri 14 Iunie 2024
  • :
  • :

Crește rolul CSALB: Înainte de executarea silită băncile trebuie să-și ajute clienții să depășească situațiile care au generat neplata

Băncile sunt obligate pentru toate tipurile de credite să demonstreze că au încercat restructurarea datoriilor care înregistrează întârzieri la plată mai mari de 90 de zile. Măsurile de restructurare trebuie să țină cont de situația consumatorului și să includă refinanțare, amânare sau suspendare a plății ratelor, schimbarea ratei dobânzii, conversii valutare sau iertare parțială de datorie. Măsurile sunt incluse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.15/2024 (prevăzute inițial în OUG nr. 52/2016 privind creditele ipotecare). Totodată, acestea reprezintă tipuri de soluții pe care conciliatorii le propun în cadrul negocierilor consumatori-bănci încă din 2016, în concilierile desfășurate la Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB). Din acest motiv, obligația legală adoptată de puțin timp ar putea crește numărul soluționărilor amiabile în cadrul CSALB, atât pentru creditele care au potențial de a fi executate silit, cât și în cazul celor aflate deja în executare.

Iată o parte dintre temele dezbătute în al treilea episod din #PodcasturileCSALB, în care sunt invitați Ciprian Chiorean și Mircea Stroe, într-o discuție moderată de Vasile Coman, fondator Bancherul.ro.

Ciprian Chiorean, director juridic, CEC Bank:

Anul 2024 a debutat cu o modificare legislativă importantă, pozitivă pentru consumatori și care va consolida relația acestora cu băncile. Ordonanța de urgență a Guvernului nr.15/2024 prevede obligația pentru creditori să facă dovada că au încercat să restructureze creditele pentru care consumatorii nu au mai putut plăti și au ajuns în faza de executare silită. Astfel, banca trebuie să ia măsuri concrete de îmbunătățire a relației contractuale cu clientul care întâmpină dificultăți de plată, înainte de a iniția executarea garanțiilor. Chiar dacă băncile veneau și până la apariția acestei ordonanțe cu măsuri de redresare și restructurare, actul normativ evidențiază în mod distinct această obligație. Vestea este bună atât pentru consumatori, cât și pentru bănci, deoarece nicio instituție de credit nu-și dorește să aibă clienți aflați în executare silită. Orice client neperformant înseamnă costuri suplimentare pentru o bancă: cu constituirea de provizioane, cu cheltuieli de executare, cu administrarea acestor credite neperformante.

Băncile sunt interesate să aibă clienți sănătoși financiar, iar relația client-bancă este una de parteneriat. Interesul băncii este de a soluționa cât mai rapid orice fel de situație cu potențial conflictual. De multe ori facem acest lucru prin intermediul CSALB și observăm că relația consumator-bancă s-a așezat mult față de acum 15 ani. O contribuție decisivă în această relație o are o mai bună înțelegere a contractelor și a clauzelor contractuale.

 Vasile Coman, Fondator, bancherul.ro:

Anticipați cumva vreo modificare provocată de această modificare legislativă? Vor fi mai multe înțelegeri amiabile în cadrul CSALB pentru a se evita cazurile de executare silită?

 Cu siguranță că va exista o mai mare deschidere spre așezarea părților la masa negocierii, înainte de a ajunge la o situație conflictuală. Iar CSALB oferă cadrul pentru un astfel de dialog. Oamenii au înțeles că este necesară o soluționare mai rapidă a diferendelor pe care le au cu băncile, mai ales dacă problemele lor au ajuns în instanță. Din păcate, sistemul juridic nu permite o soluționare a acestor cazuri într-un termen mai scurt de 12-24 de luni. Pe de altă parte, timpul mediu de soluționare în cadrul CSALB este de doar 25 de zile.

Ca să înțelegeți de ce există dorința consumatorilor de a-și rezolva nemulțumirile cu băncile pe cale amiabilă, vă dau două exemple relevante: am avut dosare de conciliere în care consumatorii au fost magistrațicare au venit cu cereri către CSALB. Cu alte cuvinte, beneficiile concilierii au ajuns să fie înțelese inclusiv de către unii reprezentanți ai sistemului judiciar. Magistrații au înțeles că, în ciuda faptului că sunt mult mai familiarizați cu instanțele de judecată, au mai mult de câștigat într-o procedură alternativă la instanță, derulată în cadrul CSALB. Mai mult, am conciliat și consumatori care veneau din sistemul bancar, dar aveau disfuncționalități în relație cu banca, unii având chiar calitatea de salariați ai băncii respective.

n avantaj pentru care executările silite sau procesele din instanță ajung să fie soluționate la CSALB este că, în aceste cazuri, pretențiile părților sunt deja exprimate. Se cunoaște exact nivelul datoriei, așteptările instituției de credit cu privire la termenul de plată, cât este dispus consumatorul să plătească. Evident, când se ajunge la executarea silită există și un grad de frustrare pentru că s-au parcurs niște etape și ne-am putea lovi de diverse orgolii sau ambiții. Dar, în general, există o mai mare disponibilitate din partea părților de a accepta un compromis.

Ciprian Chiorean, director juridic, CEC Bank:

„CEC Bank este fosta Casă de Economii, cu o bună poziționare în mediul rural și, fiind o bancă de stat, oamenii au păstrat încrederea în această instituție. Considerați că această percepție este un atu al băncii?

Cele peste 1.000 de unități bancare la nivel național și 1.300 de ATM-uri reprezintă cu siguranță un atu, în condițiile în care avem datoria morală față de români să facilităm incluziunea financiară, chiar și în zone unde celelalte bănci ajung mai greu. Încercăm să deservim inclusiv zone din mediul rural, unde, practic, singurul element de legătură cu lumea bancară este reprezentat de multe ori de o unitate sau un ATM CEC Bank. De aceea, vom menține această rețea, deși vedem că la nivelul pieței, la nivelul altor jucători din piață, tendința este de restrângere a unităților teritoriale.

Noi ne dorim în relația cu clienții să construim un mix între tehnologie și prezență umană, în condițiile în care oamenii s-au cam săturat să vorbească cu roboții. Luăm în calcul soluțiile digitale pentru că ne dorim să asigurăm un acces rapid la toate serviciile și produsele noastre, dar factorul uman rămâne foarte important.

 CEC Bank a ajuns pe locul 3 în industria bancară cu o creștere de 35% a activelor față de anul anterior. Prin achiziția Fondului de Garantare a Creditului Rural, am devenit un grup bancar important. Acum lucrăm intens la înființarea unei societăți de asigurări. În toate proiectele punem accent pe interacțiunea umană, dorim să menținem în continuare posibilitatea ca toți clienții noștri să interacționeze cu un lucrător bancar. Evident că o astfel de creștere vine cu un risc asociat, iar cel mai mare pare a fi din zona fraudelor online.

Există în cadrul fiecarei bănci o categorie de clienți vulnerabili care nu sunt foarte familiarizați cu utilizarea unor instrumentelor digitale, neavând înțelegerea completă a fenomenului și atunci, ei devin ținte predilecte pentru infractorii informatici. Plățile instant, pe care majoritatea băncilor le utilizează, sunt vizate cel mai mult în fraudele online. De aceea, atenționăm mereu utilizatorii să nu îți dezvăluie PIN-ul și să nu acceseze link-uri neautorizate, fie că le primesc pe email sau prin sms.

___________

Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *