Articol de Ovidiu Constantinescu, PR Manager Boștină și Asociații
Săptămâna trecută, pentru prima dată în ultimii 7 ani, am fost nevoit să NU răspund la solicitările venite din partea unui jurnalist.
“Stimata doamnă…,
Va mulțumesc pentru mailul transmis și mă grăbesc să vă răspund la el. Din păcate, având în vedere noile reglementari impuse de UNBR la sfârșitul anului trecut, nu pot să vă ofer informațiile solicitate.
Cu deosebita stimă,”
Greu de descris sentimentul trăit în momentul în care am dat “SEND” la mesaj și, cunoscând publicația de la capătul celălalt al firului, probabil că dezamăgirea a fost la fel de mare deoarece – din punctul de vedere al jurnalistului – nimic nu poate fi mai frustrant decât să nu poată oferi cititorilor informații pe care le consideră relevante. Pentru mine refuzul a însemnat, din punct de vedere profesional, o abdicare de la principii.
Poate că aș fi fost tentat să las amărăciunea să se stingă în vâltoarea altor activități curente dacă nu aș fi citit cel mai recent interviu al dl. avocat Gheorghe Florea, președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România [UNBR] cu privire la “Direcția în care merge avocatura din România”, interviu în care, la un moment dat, este reluată chestiunea “publicității profesionale”, ultima problemă rămasă nerezolvată a avocaților din România…
Citez paragraful care m-a intrigat cel mai mult: […] “Modificarea regimului statutar al publicității profesionale a avocatului, în raport cu situația existentă în țările europene cu tradiții îndelungate privind dezvoltarea și consolidarea profesiei de avocat s-a făcut prin subordonarea principiilor constante al profesiei (independență, secret profesional, evitarea conflictelor de interese) principiului solidarității profesionale și întăririi barourilor – ca instituții de interes public indispensabile funcționării și dezvoltării corecte a statului de drept. Este necesară aplicarea corectă a noilor reglementări pentru a se permite promovarea onestă a formelor de exercitare a profesiei în beneficiul securității consumatorului de servicii profesionale avocațiale.” Cu siguranță că raporturile conceptuale dintre “publicitate profesională”, “comunicare” și “relatii publice” în lumea avocaturii merită o discuție și o dezbatere separată și cu siguranță ea va trebui să aibă loc sau, dacă stau să mă gândesc mai bine, ea ar fi trebuit să aibă loc ÎNAINTE de adoptarea hotărârii UNBR din decembrie 2013! Inutil de spus că deschiderea spre dialog amintită ceva mai departe în interviu de dl Președinte Florea ar fi fost reală, în condițiile în care consultarea ar fi fost publică și ar fi avut loc ÎNAINTE, nu DUPĂ adoptarea hotărârilor… că așa prea seamănă a diktat…
Dl Presedinte UNBR susține în interviu că “modificările au fost făcute la solicitarea majorității avocaților” , ceea ce este cel puțin hazardat deoarece pe noi cel puțin, la Boștină și Asociații, nu ne-a întrebat nimeni – nici ca SPRL și nici individual pe fiecare avocat în parte – dacă suntem de acord cu propunerea… Cum dl Președinte UNBR dorește să fie “străin de dogma autoritarismului…” acum nu ne-a rămas nimic altceva de făcut decât să fim de acord cu hotărârea!
Din pacate, însă, mult mai șocant este faptul ca o persoană de la înălțimea funcției pe care o deține poate afirma cu seninătate și convingere că principiile fundamentale ale unei profesii pot fi subordonate principiului solidarității celor care o practică … Mi-e și frică să gândesc – darămite să le rostesc sau să scriu – consecințele unui asemenea demers! Ca beneficiar de servicii juridice mi-ar fi frică dacă aș ști ca principiile independenței , secretului profesional și al evitării conflictelor de interese ar putea fi subordonate solidarității profesionale a avocaților – chiar și dacă ar fi exclusiv și limitat numai la domeniul “publicității profesionale”! A sacrifica transparența și accesul la informație, a-i refuza clientului dreptul de a putea face o alegere fundamentată obiectiv în numele “solidarității profesionale” nu e un demers menit să crească prestigiul profesiei de avocat. Părerea mea…. Iar întrebarea firească ce s-ar putea pune ar fi: “ce contează mai mult, clientul sau solidaritatea profesională?”
Nu cred ca “publicitatea” [în ințelesul special pe care dl Președinte al UNBR îl dă acestui concept] este inerent opusă “onestității”. E absurd să crezi că “publicitatea” este panaceul absolut pe care poți să-ți clădești o carieră de succes, indiferent de rezultatele practice ale muncii. Nu cred că “publicitatea” este inerent opusă “solidarității profesionale”. E absurd să susții că transparența, că informarea corectă a publicului larg și asigurarea datelor pe baza cărora un potențial client își poate fundamenta obiectiv decizia de a lucra cu un avocat sau altul reprezintă un atac la “solidaritatea profesională”. Nu cred ca “publicitatea” e răul absolut care macină din interior profesia de avocat. E absurd să crezi ca profesionalismul unui avocat stă în mărimea firmei pe care și-o agață la ușa de la intrare…și așa mai departe.
Din păcate, încep să am convingerea că aceasta confuzie între publicitate și comunicare nu este un accident. În urma hotărârii din decembrie a UNBR, avocatura – așa cum au ramarcat mulți jurnaliști și observatori ai pieței de avocatură din România – a devenit una din cele mai secretoase și opace profesiuni, o stare de fapt interent în defavoarea celor care beneficiază de servicii de consultanță juridică.
PS: Acest text este o invitație la dezbatere.
