Programul Rabla 2014 aduce schimbări majore față de anii trecuți, cum ar înscrierea cetățenilor direct la dealer (ceea ce înseamnă eliminarea colectorilor), precum și acceptarea mașinilor mai vechi de 8 ani (10 ani era anul trecut), urmând să fie distribuite 20.000 de tichete de câte 6.500 de lei, potrivit proiectului pus în dezbatere publică de către Ministerul Mediului.
Pentru prima dată, tichetele nu vor mai fi acordate fizic beneficiarilor, urmând să fie distribuite electronic, în sistemul informatic al Adminsitrației Fondului de Mediu, dealerilor validați în program, și nu colectorilor ca până în prezent. Persoanele fizice se vor înscrie în program direct la dealer și vor merge ulterior să își caseze mașina la un colector validat. Ei vor trebui apoi să prezinte dealerului dovada casării pentru a cumpăra mașina aleasă cu reducere.
Cu este însă obligatoriu ca persoana care își casează mașina să și cumpere una nouă, de reducere putând beneficia și altcineva.
Ca și anul trecut, pentru stimularea achiziționării autovehiculelor puțin sau deloc poluante, se va oferi posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 de lei pentru: achiziționarea unei mașini noi, încadrată în norma de poluare Euro 6, achiziționarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100g/km sau achiziționarea unui autovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid.
Pentru persoanele fizice, sesiunea de finanțare va fi organizată, potrivit proiectului, în patru etape, fiecare etapă având o durată de câte 60 zile.
În prima etapă, toate tichetele alocate destinate persoanelor fizice vor fi repartizate pe fiecare județ, în raport cu numărul autovehiculelor uzate aflat în evidențele DRPCIV. În a doua etapă, tichetele aferente fiecărui județ rămase neutilizate, precum și cele alocate pentru care s-au anulat notele de înscriere, vor fi redistribuite în mod egal între punctele de lucru aparținând producătorilor validați din respectiva unitate teritorială. În a treia etapă, tichetele rămase se împart, în mod egal, între punctele de lucru ale producătorilor validați din județul respectiv. În această etapă, orice producător validat poate ceda tichetele alocate în favoarea unui alt producător validat, cu obligația de a informa, în prealabil, AFM. În ultima etapă, tichetele rămase se vor împărti în mod egal, între punctele de lucru. Pot participa doar producătorii validați care, în etapa a treia, au consumat toate tichetele alocate.
În cazul în care la sfârșitul ultimei etape vor rămâne tichete neutilizate, acestea vor fi anulate.
Rabla 2014 – schimbări majore față de anii trecuți
Mar 06, 2014Avocați
Articolul PrecedentWestern Union este disponibil în rețeaua de hipermaketuri Cora
Articolul UrmatorConferință despre provocările juridice pentru mediul de afaceri















