Rațiu & Rațiu scutește Statul român de executarea sumară a 30 de milioane de euro: arbitrul decide împotriva practicii arbitrale constante a Camerei Internaționale de Comerț (ICC).
Arbitrul unic de naționalitate germană desemnat de ICC respinge cererea antreprenorului italian de obligare a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) la plata unei sume de 30 de milioane de euro fără o analiză pe fond a pretențiilor ce fac obiectul arbitrajului.
Echipa Rațiu & Rațiu ce asigură apărarea CNADNR în acest litigiu arbitral sub îndrumarea domnului Adrian Rațiu, partener coordonator, a convins arbitrul că pretențiile suplimentare ale antreprenorului nu pot face obiectul unei decizii arbitrale formale și executorii. Se pune capăt astfel unei serii de decizii arbitrale formale prin care Statul român a fost obligat la plata unor sume de ordinul zecilor de milioane de euro în favoarea antreprenorilor angrenați în proiecte de infrastructură prin simpla recunoaștere ca validă a deciziei tehnice a Comisiei de Adjudecare a Disputelor. Arbitrul unic desemnat în acest caz a decis, printr-o argumentare curajoasă, că orice pretenție supusă de antreprenor arbitrajului se impune a fi analizată pe fond, iar numai în măsura în care este găsită întemeiată, să facă obiectul unei decizii arbitrale executorii.
Prin cererea de arbitrare introdusă la data de 21 noiembrie 2013 la ICC, asocierea antreprenorilor italieni Garboli – Tirrena Scavi a solicitat obligarea CNADNR la plata unei sume de 30 de milioane de euro reprezentând pretenții suplimentare prețului contractual încasat pentru lucrările de reabilitare a două tronsoane din Drumul Național DN 6. Suma menționată a fost acordată de Comisia de Adjudecare a Disputelor (CAD – procedură tehnică pre-arbitrală de soluționare a disputelor fără forță executorie) către Garboli – Tirrena Scavi printr-o serie de decizii pronunțate în acest caz. În conformitate cu practica arbitrală a ICC, asocierea antreprenorilor italieni a cerut arbitrului unic validarea deciziilor CAD printr-o hotărâre arbitrală executorie de obligare a CNADNR la plata sumei de 30 de milioane de euro, fără o dezbatere a fondului acestor pretenții.
Foto: Adrian Rațiu – Coordonator al departamentul de litigii, arbitraje și insolvență Rațiu & Rațiu















