Guvernul a publicat, marți, 7 ianuarie, în Monitorul Oficial, Regulamentul de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune.
Conform actului normatic, sistemul de probațiune este format din Direcția Națională de Probațiune și structuri teritoriale care includ serviciile de probațiune.
Direcția Națională de Probațiune funcționează în cadrul Ministerului Justiției prin reorganizarea actualei Direcției de Probațiune.
Direcția are personalitate juridică, buget și patrimoniu proprii, autonomie funcțională și de decizie.
Structura este condusă de un director general, numit prin ordin al ministrului justiției, în urma promovării unui concurs organizat în acest sens.
Directorul general este numit pe o durată de 4 ani, cu posibilitatea obținerii consecutive, o singură dată, a unui nou mandat, în condițiile legii.
Numărul de posturi din cadrul direcției va fi de 90, din care doar 34 vor fi ocupate în acest an. Numărul maxim de posturi pentru structurile teritoriale este de 370.
Direcția aplică în domeniul său de activitate Strategia națională de reabilitare a persoanelor față de care s-au dispus sancțiuni și măsuri comunitare, precum și orice alte politici și strategii ale Guvernului privind executarea pedepselor și măsurilor neprivative de libertate pronunțate de instanțele judecătorești.
Trebuie să precizăm că legea 252 din 2013 prevede, printre altele, care sunt atribuțiile consilierilor de probațiune. Astfel, aceștia:
– realizează evaluarea inculpaților, a minorilor aflați în executarea unei măsuri educative, respectiv a persoanelor supravegheate, din oficiu sau la solicitarea organelor judiciare;
– sprijină instanța de judecată în procesul de individualizare a pedepselor și măsurilor educative;
– coordonează procesul de supraveghere a respectării măsurilor și executării obligațiilor stabilite în sarcina persoanelor supravegheate față de care instanța a dispus: amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, liberarea condiționată;
– coordonează procesul de supraveghere a respectării uneia dintre urmatoarele măsuri educative neprivative de libertate: stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârșit de săptămână, asistarea zilnică;
– coordonează executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității;
– derulează activități specifice în legătură cu persoanele private de libertate.















