– Revizia refinăriei Petrobrazi a durat 6 săptămâni și a necesitat aproximativ 2 milioane de ore lucrate
– Operațiunile au fost reluate conform planului, după lucrări de modernizare și mentenanță în valoare de 45 milioane euro

În data de 28 mai, s-au reluat operațiunile la rafinăria Petrobrazi din Ploiești, conform planului, după 6 săptămâni de revizie planificată. Revizia a constat în lucrări periodice de mentenanță, inspecții și verificări ale instalațiilor din rafinărie, care au necesitat aproximativ 2 milioane de ore lucrate. Valoarea totală a proiectului, care include investiții și costuri, a fost de circa 45 milioane de euro.
”Instalațiile noastre sunt acum 100% funcționale, iar producția de produse rafinate a fost reluată după ce instalațiile au fost puse treptat în funcțiune. După repornire, suntem complet operaționali și avem capacitatea de a procesa peste 12.000 de tone de țiței pe zi. Sunt bucuros că această revizie, care a însemnat zeci de mii de operațiuni diferite, s-a desfășurat cu bine, fără incidente semnificative sau accidente care să determine întreruperea lucrului, în timp ce am continuat să asigurăm carburanții necesari în rețeaua noastră de benzinării”, a spus Neil Anthony Morgan, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Downstream Oil.
Următoarea revizie este planificată pentru 2022, peste patru ani. Investițiile semnificative și lucrările de modernizare efectuate de-a lungul anilor au permis extinderea perioadei dintre revizii. Înainte de 2014, astfel de revizii se efectuau anual, iar, după finalizarea programului de modernizare a Petrobrazi, perioada dintre revizii a fost prelungită la doi ani. Ca practică generală în industrie, operațiunile de producție se suspendă în timpul reviziilor.
Revizia Petrobrazi în cifre:
► ~ 2 milioane de ore lucrate, fără incidente semnificative
► 5.000 muncitori implicați, cu 4.000 mai mult decât în perioadele de funcționare normală
► Verificări la 3.720 de conducte și 9.300 de echipamente electronice și de automatizare.
Rafinăria Petrobrazi, cu o capacitate de rafinare de 4,5 milioane de tone de țiței anual, este una dintre cele mai importante unități de acest tip din țară. Producția Petrobrazi poate acoperi necesarul de carburanți anual pentru 3 milioane de autovehicule.
În perioada 2005-2017, rafinăria Petrobrazi a beneficiat de investiții de peste 1,5 miliarde euro în proiecte de modernizare, de construire a unor instalații noi și în proiecte de mediu. În prezent, rafinăria Petrobrazi funcționează la cele mai înalte standarde de performanță si de mediu.
OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 61 milioane bep în 2017. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 787 benzinării, la sfârșitul lui martie 2018, sub două branduri, OMV și Petrom.
OMV, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti și la Bursa de Valori Londra.
OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 25,5 miliarde de euro plătiți sub formă de taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2017.
Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilităţii corporatiste. În această perioadă, compania a alocat aproximativ 50 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală.















