Autor: Iancu GUDA, CFA, EMBA, SERVICES DIRECTOR COFACE, AAFBR PRESIDENT, IBR-RBI LECTURER
Iancu Guda- Services Director Coface Romania
În general, investițiile sunt realizate pentru unul dintre următoarele scopuri: creșterea veniturilor obținute (prin extinderea capacității de producție, diversificarea produselor, achiziția unor companii noi) sau creșterea profiturilor (prin retehnologizare, eficientizarea proceselor). O combinație perfectă constă în creșterea veniturilor însoțită și de o îmbunătățire a marjei de profitabilitate. Ciclul se închide atunci profitul respectiv se încasează (dar, despre aceasta, voi discută într-un articol viitor). Până aici, totul este simplu și logic: trebuie să creștem profitabil, nu? Totuși, o întrebare la care mulți antreprenori nu știu să răspundă este:
Care este profitul suplimentar minim necesar (efectul) pentru a acoperi costul de finanțare al investiției (efortul)?
În prezentul articol ofer un răspuns la această întrebare, și demonstrez că mediul de afaceri local a eșuat, în medie, să genereze investiții eficiente în ultimii zece ani!
Pentru a putea răspunde la această întrebare, orice antreprenor trebuie să fie conștient de următoarele trei aspecte importante pentru orice investiție:
valoarea investiției inițiale (eng. NINV – Net Initial Investment) – atenție: aceasta nu reprezintă doar prețul de achiziție al echipamentului nou. Suplimentar, mai trebuie considerat surplusul de stocuri și creanțe comerciale care depășește șoldul furnizorilor. Am întâlnit antreprenori care erau siguri că furnizorii vor majora limita de credit suficient pentru a acoperi surplusul de stocuri și creanțe. Acest lucru nu este întotdeauna valabil. Dimpotrivă, cele mai bune practici recomanda ca surplusul de stocuri și creanțe, cauzat de investiția respectivă, să fie finanțat în proporție de maxim 75% prin creditul furnizor, diferența urmând să fie acoperită printr-un credit bancar (pentru capital de lucru) sau reinvestirea profiturilor;
profiturile operaționale nete încasate (eng. NOCF – Net Operating Cash Flow) – acestea reprezintă uzufructul (rezultatul) financiar al investiției. Putem înțelege acest concept analizând fiecare componentă:
“profituri operaționale”, în sensul în care trebuie să consideri doar veniturile și cheltuielile operaționale cauzate strict de investiția respectivă
“nete”, în sensul în care trebuie să consideri profiturile operaționale nete după plata impozitului aferent, înmulțind profiturile operaționale cu 1-t (unde “t” reprezintă nivelul impozitului pe profit, respectiv 16% în momentul de față)
“încasate”, în sensul în care trebuie să consideri variația nevoii de fond de rulment (dinamica stocurilor și a creanțelor, minus dinamica furnizorilor) pentru durata proiectului de investiții
Costul de finanțare, necesare pentru a acoperi investiția inițială. Costul de finanțare reprezintă media ponderata a celor două surse de capital: împrumuturi de la bănci și capitalurile proprii (eng. WACC – Weighted Average Cost of Capital). Dacă costul privind dobânzile aferente împrumuturilor bancare este ușor de calculat, costul capitalurilor proprii (costul de oportunitate al acționarilor de a investi bani în compania respectivă) trebuie să reflecte riscul de țara (în care are loc investiția), riscul de sector (din care face parte compania respectivă) și riscul companiei subiect.
