Senatul României a aprobat, în ședința din data de data de 30.09.2014, proiectul Legii privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 si al Legii nr. 290/2003, acte normative prin care s-au acordat despăgubiri catățenilor români care au abandonat imobile în Bulgaria, Basarabia, Bucovina de Nord sau Ținutul Herța.
Proiectul de lege a fost aprobat de Guvernul României încă din 26 iunie 2014 și urmează să fie dezbătut în Camera Deputaților. După aprobare, legea va fi promulgată de către Președintele României, astfel încât noile prevederi să poată fi aplicate începând cu anul 2015.
Principalele prevederi ale proiectului de lege sunt următoarele:
– Unica măsură compensatorie o constituie despăgubirile bănești;
– Plata despăgubirilor se efectuează în ordinea cronologică a emiterii hotărârilor comisiilor județene, în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul 2015;
– Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite titluri de plată care se vor plăti de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere;
– Sumele aferente despăgubirilor se vor majora/actualiza prin decizia Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, cu suma aferentă perioadei cuprinse între momentul emiterii hotărârilor comisiilor județene și data emiterii deciziei de actualizare;
– Comisiile județene, respectiv cea a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003 au obligația de a soluționa, prin hotărâre, cererile de acordare a despăgubirilor înregistrate și nesoluționate, după cum urmează:
în termen de 9 luni, comisiile care mai au de soluționat un număr de până la 500 de cereri depuse în temeiul Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003;
în termen de 18 luni, comisiile care mai au de soluționat un număr între 501 și 1.000 de cereri depuse în temeiul Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003;
în termen de 36 de luni, comisiile care mai au de soluționat un număr de peste 1000 de cereri depuse în temeiul Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003.
– Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților are obligația să valideze sau să invalideze, în termen de 18 luni, începând cu 1 ianuarie 2015, dosarele aferente hotărârilor emise de comisiile județene, respectiv cea a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003;
– Se elimină procedura de retransmitere a dosarelor la comisiile județene. Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va soluționa dosarele în care s-au formulat contestații și va stabili cuantumul despăgubirilor;
– În scopul accelerării și eficientizării procesului de despăgubire se suplimentează posturile din structura organizatorică a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților cu un număr de 20 de posturi de natură contractuală, pentru o perioadă de 36 de luni.
În momentul de față, la nivelul celor 42 de comisii județene, inclusiv cea a municipiului București, sunt nesoluționate un număr de aproximativ 2400 de dosare constituite în baza Legii nr. 9/1998 și apoximativ 5400 de dosare constituite în baza Legii nr. 290/2003.
La Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților sunt înregistrate:
2066 dosare constituite în baza Legii nr. 9/1998, pentru care comisiile județene au emis hotărâri, dar pentru care nu s-a emis încă decizie de validare sau invalidare;
700 de contestații depuse impotriva hotărârilor comisiilor județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003;
8000 de dosare soluționate, constituite în baza Legii nr. 9/1998 și a Legii 290/2003, pentru care urmează să se emită titluri de plată.















