Telekom Romania nu și-a închis cele 80 de magazinele proprietare stradale din România, ci doar pe cele 50 din aglomerările comerciale tip mall. Operatorul merge mai departe cu optimism și în relația fizică onsite, deși interacțiunea cu clienții s-a mutat la distanță, cu o creștere de 34% în comunicare din call center. Dealtfel, potrivit declarațiilor oficiale, satisfacția clientelei cu care apelează call-center-ul Telekom a sporit în vreme de pandemie cu 47%.
În primul eveniment de presă desfășurat online de un operator telecom din România, Telekom a prezentat și unele concluzii interesante ale ISRA Center, care a procesat interviuri la distanță în perioada februarie – aprilie 2020:
- 86% dintre români doresc un serviciu de televiziune fără a instala cabluri suplimentare în casă și fără a da găuri în pereți.
- 83% își doresc un serviciu simplu de configurat, pe care și-l pot instala singuri, fără ajutorul unui technician.
- 78% vor să își transforme televizorul cu ecran plat într-un televizor Smart, care se poate conecta la Internet.
Totodată, peste 70% dintre români dețin cel puțin două televizoare în casele lor, iar peste 60% dintre acestea sunt cu ecran plat și doar 20% sunt smart. Interesante sunt cifrele prezentate cu privire la aparateleTV din România: există peste 16 milioane de televizoare în România, din care 10,3 milioae au flat screen,e t 3,3 milioane sunt televizoare smart (cu acces internet) și 2,7 milioane sunt aparate de tip vechi, cu tub cinescopic. De notat că 71% dintre gospodării au minimum 2 aparate TV.
Pornind de la dorințele românilor și ținând cont de faptul că în această perioadă numărul orelor petrecute în fața televizorului s-a dublat, ajungând la șapte ore pe zi, în medie, potrivit măsurătorilor TV realizate de Kantar Media, Telekom Romania a lansat oferta Smart TV Stick.

Noua ofertă Smart TV Stick include acces la 47 de canale TV online relevante pentru români (știri, sport, muzică, filme), disponibile prin intermediul platformei Telekom TV și dispozitivului Google Chromecast, care permite utilizatorilor să redea conținutul aplicațiilor de pe smartphone, direct pe ecranul televizorului.
Astfel, cu oferta Smart TV Stick, românii se pot bucura de un abonament de televiziune, fără a avea nevoie de ajutorul unui tehnician pentru instalare, fără a fi nevoie de cabluri suplimentare sau găuri în pereți și în același timp, au ocazia să își transforme televizorul cu ecran plat într-un televizor Smart, cu acces la internet.
Dispozitivul Google Chromecast preia conținutul canalelor TV incluse în oferta Smart TV Stick sau pe cel din aplicațiile compatibile cu telefonul, precum HBO GO, Spotify sau YouTube, și îl redă pe televizor, cu un singur click, prin funcția “cast”. Pentru a folosi Chromecast-ul este nevoie de un televizor cu conexiune tip HDMI, internet prin fibră optică și un cont Google activ, necesar configurării inițiale a dispozitivului, plus conturi active pe aplicațiile de streaming preferate (ex: HBO GO, Telekom TV, Spotify).
De asemenea, dispozitivul redă pe ecranul televizorului și fotografiile, clipurile video sau melodiile preferate de pe telefonul mobil. El poate fi utilizat pe orice tip de televizor care respectă condițiile menționate mai sus. Noua ofertă Smart TV Stick este disponibilă începând de astăzi, 6 aprilie, în două variante de preț: la 2 euro/lună (aprox. 10 lei), cu 47 de canale incluse și la 5 euro/lună (aprox. 24 de lei), cu 71 de canale, incluse timp de 24 de luni. Dispozitivul Chromecast este oferit în chirie cu reducere 100% pe întreaga perioadă contractuală.
În plus, clienții care se abonează în perioada 6 aprilie 2020 – 17 mai 2020 la serviciul de televiziune de la Telekom beneficiază de 50% reducere din costul abonamentului timp de 6 luni, HBO și HBO GO incluse 12 luni și de oferta Smart TV Stick, fără costuri suplimentare, împreună cu livrarea gratuită la domiciliu a dispozitivului Google Chromecast. Clienții pot comanda oferta Smart TV Stick în magazinele Telekom, la numărul 1930 sau pe www.telekom.ro.
Pentru a sprijini în continuare nevoia de conectare din această perioadă, Telekom Romania extinde ofertele comerciale lansate la începutul anului 2020 pentru cei care se vor porta în rețeaua Telekom Romania, în perioada 6 aprilie 2020 – 17 mai 2020.
Clienții persoane fizice vor putea achiziționa abonamentul Mobil 6, disponibil la portare, cu 50% reducere în primele 12 luni, și vor plăti doar 3 euro/lună (aproximativ 15 lei/lună) pentru beneficii nelimitate: internet 4G nelimitat, minute și SMS-uri naționale nelimitate. După cele 12 luni, costul abonamentului va fi 6 euro/lună (aprox. 29 de lei).
Totodată cei care se vor porta în reţeaua mobilă Telekom Romania vor putea opta și pentru achiziționarea unui telefon mobil în rate, fără dobândă și fără avans. Clienții care vor achiziționa telefonul Huawei P40 Lite E împreună cu abonamentul Mobil 6 vor plăti doar 9 euro/lună (mai puțin de 45 lei) în primele 12 luni de la portare: 3 euro/lună pentru serviciile de telefonie mobilă și 6 euro/lună (aprox. 29 de lei), rata pentru telefonul achiziționat. Clienții care vor opta pentru un telefon Samsung Galaxy A40, împreună cu abonamentul Mobil 6, vor plăti doar 10 euro/lună (mai puțin de 50 lei) în primele 12 luni de la portare: 3 euro/lună (aprox. 15 lei) pentru serviciile de telefonie mobilă și 7 euro/lună (aprox. 35 de lei) rata pentru telefonul mobil.
“Traversăm o perioadă cu provocări fără precedent, care ne determină să experimentăm noi modalități de interacțiune și comunicare. Tehnologia, pe lângă faptul că a transformat într-o manieră semnificativă evoluția societății, are acum menirea de a ne aduce mai aproape de cei dragi. Prin noile oferte comerciale, dorim să oferim și mai multe beneficii clienților noștri, fie că vorbim de mai mult conținut TV de calitate pentru părinți și educativ pentru cei mici, accesibil acum din smartphone direct pe televizor, abonamentul mobil cu o reducere semnificativă sau de telefoane la prețuri avantajoase”, a spus Andreas Elsner, Director Executiv Comercial, Segment Rezidențial, Telekom Romania.
Ofertele sunt valabile pentru persoanele fizice în intervalul 6 aprilie 2020 – 17 mai 2020, în cazul contractelor încheiate pe o perioadă de 24 de luni, și se adresează clienților rezidențiali care se portează în rețeaua mobilă a companiei și care au un serviciu fix de la Telekom Romania. Ratele sunt în lei, iar valoarea în euro este una estimativa având în vedere cursul 4,94 lei/1 euro.
În același timp, din dorința de a sprijini antreprenorii cu cele mai bune soluții dedicate continuității afacerii, persoanele juridice care vor alege să se porteze în rețeaua mobilă Telekom, în perioada 6 aprilie 2020 – 17 mai 2020, și care optează pentru abonamentul Freedom 5, vor beneficia de conectivitate mobilă nelimitată, voce și internet 4G, cu 50% reducere din costul abonamentului în primele 12 luni de la portare.
În plus, și antreprenorii se pot bucura de prețuri avantajoase la telefoanele Samsung Galaxy A40 sau Huawei P40 Lite E. Aceștia pot achiziționa telefoanele în rate, împreună cu abonamentul Freedom 5, pentru care vor plăti în total, în primul an, doar 10 euro/lună (aprox. 49 de lei, fără TVA), respectiv 9 euro/lună (aprox. 44,5 de lei fără TVA).















