Tradeville, lider de piață în tranzacționarea online la bursă în România, lansează Ulise.ro. Plaforma este un agregator de idei investiționale, prezentate dintr-o perspectivă complet nouă, menită să facă mai ușor de înțeles și de acceptat investițiile financiare.
Fie că este vorba despre industrii care au potențialul de a schimba complet lumea (de la Genetică sau Inteligenţă Artificială la Internet of Things), fie despre responsabilitatea socială a companiilor, Ulise.ro simplifică investiția financiară prin oferirea unei colecții extinse de fonduri de investiţii listate (ETF-uri), construite exact în jurul acestor concepte.
Concret, Ulise.ro elimină nevoia ca cineva interesat de Inteligența Artificială, de exemplu, să fie nevoit să determine pe cont propriu care sunt cele mai potrivite astfel de companii în care să investească. Astfel, Ulise.ro permite investiția directă și facilă în fonduri listate pe marile burse internaționale, reunite pe platformă în domeniul Inteligența Artificială, care au expunere pe cele mai potrivite companii din acest sector.
Catalogul de fonduri disponibil pe Ulise.ro este unul vast, acestea fiind administrate de membri ai unor grupuri financiare de încredere: Deutsche Bank, Vanguard, BlackRock, J.P. Morgan, etc.
“Fiecare client este diferit, are aşteptări diferite de la bani şi de la viaţă şi, prin www.ulise.ro, am dorit să conectăm valorile personale ale clienţilor noştri cu obiectivele lor financiare.
Fie că dorește să investească în companii care pun accent pe protecția mediului şi a angajaţilor, sau vrea să țină pasul cu ultimele descoperiri revoluționare din tehnologie sau medicină, clientul are la îndemână ETF-uri potrivite”, a declarat Mihaela Bîciu, Director General Tradeville.
Dincolo de platforma în sine, Tradeville pune la dispoziția investitorilor o echipă întreagă, inclusiv un Live Chat, la care un specialist răspunde în maxim 2 minute la orice solicitare, precum și accesul în circuitul știrilor despre piață, alertelor și rapoartelor, pentru a vedea cum le sunt influențate deținerile de evoluția pieței.
Mai multe informații despre Ulise, precum și despre ideile de investiţii tematice, se regăsesc la https://ulise.ro/home.aspx.
Despre Tradeville:
Tradeville este lider de piaţă în online trading, fiind prima companie din România ce a dezvoltat o platformă de tranzacţionare online, ceea ce a consacrat-o ca fiind singurul intermediar care, în ultimii zece ani, s-a menţinut în top zece al intermediarilor de retail de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) și pe primele două poziții în rândul caselor de brokeraj după cifra de afaceri.
Succesul Tradeville a fost confirmat şi de premii, precum „Cel mai bun broker retail în 2016”, acordat de către BVB, respectiv „Premiul special pentru educaţie financiară nebancară – Şcoala de Investitori”, oferit de Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, în cadrul Galei Premiilor Edu Fin de la Iaşi, din martie 2017.
Din grupul Tradeville mai face parte Societatea de Administrare a Investițiilor Vanguard Asset Management, al cărei obiect principal de activitate este administrarea fondurilor de investiții ETF BET Tradeville si Global Investing Fund (GIF).
Compania pune la dispoziția clienților o gamă variată de produse – acţiuni, obligaţiuni, derivate CFD (contracte pentru diferență) pe acțiuni și indici internaționali, perechi valutare și mărfuri, fonduri de investiții listate (ETFs), precum ETF BET Tradeville, adecvat pentru o politică pasivă de investiții, sau ETF-uri internaționale care permit expuneri pe diverse industrii, zone geografice sau clase de active – ceea ce le permite acestora să investească în instrumentele și portofoliile de instrumente financiare care li se potrivesc cel mai bine, în funcție de profilul lor de risc. Începand cu 2017, Tradeville este partener cu IG Markets Ltd., Nr. 1 în lume pentru tranzacționarea de instrumente derivate tip CFD.
Lider în implementarea inovaţiilor tehnologice pe piața de capital, Tradeville oferă aplicaţii online simple pentru investitorii la început de drum, precum şi aplicaţii avansate şi customizabile web, desktop, pentru tabletă și telefon mobil, destinate traderilor activi.
Compania este, de asemenea, recunoscută pentru promptitudinea serviciilor de asistență online furnizate prin chat-ul Live Help, cu răspunsuri în maximum 2 minute la orice întrebare în intervalul orar 09.00 – 18.00, și prin email, la adresa helpdesk@tradeville.eu, cu răspunsuri în maximum 15 minute, în funcție de complexitatea solicitării.















