Search
Miercuri 28 Iulie 2021
  • :
  • :

Tranzacții transfrontaliere. Ce prevede Directiva de la Bruxelles

Fiecare contribuabil relevant trebuie să demareze analizarea și documentarea tranzacțiilor transfrontaliere efectuate după 25 iunie 2018. Aceasta este data de referință instituită prin textele Directivei 2018/822/EU, indiferent de momentul în care aceste tranzacții au fost transpuse în legislația națională. Cunoscută și sub denumirea DAC6, reglementarea conturează un cadru de transparentizare fiscală prin impunerea obligativității de raportare a unor operațiuni transfrontaliere în care este implicat minimum un stat membru UE și care prezintă anumite semne distinctive.

“Este de menționat faptul că această obligație de raportare revine în sarcina unui spectru lărgit de categorii profesionale, printre care, cu titlu exemplificativ, amintim: consultanții fiscali, contabilii, auditorii, avocații sau orice alte persoane care participă direct sau indirect la realizarea, comercializarea sau gestionarea schemelor de optimizare fiscală, cât și pentru contribuabili, în subsidiar, în situația în care intermediarii nu efectuează raportarea”, se arată într-o analiză efectuată de Ioana Viorică, senior associate, și Andreea Darie, junior associate la compania de avocatură PBC Attorneys-at-Law (foto). “O reală dilemă pentru toți acești destinatari ai normei poate consta în identificarea operațiunilor care prezintă interes pentru activitatea de raportare. În acest sens, propunem câteva exemple edificatoare în cele ce urmează”, menționează studiul citat.

Ipotezele în care ar deveni incidentă obligația de raportare pot fi diverse. Astfel, de exemplu, în cazul unei achiziții de bunuri provenite de la un membru al grupului care nu poate furniza un certificat de rezidență fiscală sau în situația aplicării unei cote reduse de impozitare ori a unui tratament fiscal preferențial aplicabil acestuia, se consideră că îndeplinește unul dintre semnele distinctive care generează raportarea, chiar dacă tranzacția este una intra-grup, uzuală pentru ambele părți.

De asemenea, ipoteza acordării unui comision de succes intermediarului unei tranzacții pentru obținerea unui anumit avantaj fiscal de către contribuabilul relevant se va încadra în cerințele de raportare impuse, având în vedere tocmai scopul operațiunii, respectiv eludarea sarcinilor fiscale reale. În aceeași situație se încadrează și transferul profiturilor impozabile către jurisdicțiile considerate paradisuri fiscale, exemplul clasic de modalitate de reducere a cuantumului global al sarcinilor fiscale.

“Mai mult decât atât, chiar și operațiunile de tipul plată de dobânzi sau distribuire de dividende pot face obiectul raportării în accepțiunea DAC6, în situația în care beneficiarul este nerezident. Ceea ce trebuie luat în considerare este faptul că tranzacțiile efectuate către state considerate necooperante din punct de vedere fiscal de către OCDE vor fi întotdeauna raportabile”, subliniază experții de la Pop Briciu Crai Attorneys-at-Law.

Aceștia arată că pentru evitarea dificultăților ulterioare, se impune documentarea temeinică a fiecărei tranzacții transfrontaliere, arătând, pentru fiecare în parte, dacă este supusă raportării sau nu. Mai mult decât atât, chiar dacă anumite operațiuni sunt calificate drept neraportabile de către contribuabili, documentarea acestora este pe deplin recomandată, având în vedere semnele distinctive reprezentând criterii de departajare între operațiunile raportabile și cele care scapă acestei categorii, cum ar fi, de exemplu, testul beneficiului principal care verifică dacă unul dintre principalele beneficii ale respectivei tranzacții a fost obținerea unui avantaj fiscal, dar și existența unei marje de apreciere și interpretare de care poate dispune inspecția fiscală în analiza concretă.

Referitor la termenele de raportare, Directiva stabilește un calendar, în funcție de data operațiunii raportabile. Astfel, pentru tranzacțiile încheiate începând cu data de 1 ianuarie 2021, se instituie obligația de raportare în termen de 30 de zile de la data implementării acestora. Operațiunile derulate în intervalul 1 iulie 2020 (care este și data de la care devin aplicabile dispozițiile Directivei) – 31 decembrie 2020 vor fi raportate până la data de 30 ianuarie 2021, iar cele anterioare, respectiv cele din perioada 25 iunie 2018 – 30 iunie 2020, se vor raporta până la data de 28 februarie 2021.

În cazul neîndeplinirii obligației de raportare sau al îndeplinirii acesteia în mod defectuos, sancțiunile specifice variază, în funcție de gravitate și activitatea întreprinsă în concret, între aplicarea unei amenzi cuprinse între 20.000 de lei și 100.000 de lei (în situația neîndeplinirii de către intermediar a obligației de notificare amenda fiind cuprinsă între 5.000 de lei și 30.000 de lei), recalificarea operațiunilor sau refuzul aplicării convențiilor de evitare a dublei impuneri. În cazurile extreme, se pot naște chiar suspiciuni asupra tranzacțiilor respective, similare celor generate de desfășurarea activităților specifice evaziunii fiscale.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *