Adrian Gheorghe (foto) este, începând de luni, 24 martie, noul Manager al Departamentului Financiar din cadrul Hidroelectrica. Gheorghe o înlocuiește pe Georgeta Iosif care a ocupat această poziție din septembrie 2012, după ce în perioada 2003-2012 a fost Director Economic al companiei.
Adrian Gheorghe are o experientă relevantă în domeniul financiar, contabil și bancar, în ultimii 15 ani ocupând poziții de top în conducerea unor multinaționale. În perioada 1993-1995 a activat în cadrul Price Waterhouse Coopers, pentru ca din 1995 și până în 2001 să ocupe poziția de CFO la ABN Amro Bank România. Din 2002 până în 2007 a fost CFO la Raiffeisen Bank România pentru ca din 2007 și până în 2009 să ocupe aceeași poziție la Bancpost. Până la data angajării la Hidroelectrica ocupa poziția de CFO la Mandy Foods International.
Gheorghe a fost recrutat în cadrul proiectului Phoenix lansat de Administratorul Judiciar Euroinsol în primăvara anului 2013 și coordonat de Pedersen&Partners.
“Insolvența Hidroelectrica a răsturnat eterna paradigmă că statul este un prost administrator. Și companiile statului pot genera stabilitate, încredere și profit cu condiția ca aceste societăți să fie conduse de niște oameni recomandați de competențe profesionale, moralitate, capabilități manageriale și nu de carnetul de partid. Altminteri, vom condamna în continuare companiile statului la arierate, șomaj, privatizări păguboase sau falimente.
Managementul deficitar a fost una din cele 9 cauze care au generat insolvența Hidroelectrica. Acesta a fost motivul pentru care am lansat o campanie fără precedent în România privind recrutarea unor profesioniști care să ocupe poziții în top managementul companiei. Au fost 2447 de aplicații pentru 67 de posturi. Din pacate, anul trecut nu am mai avut timpul fizic să finalizez acest proces. Am reluat interviurile cu cei selectați imediat după 25 februarie 2014, data reintrării Hidroelectrica în insolvență. În următoarele 2 luni 80% din managementul companiei, atât la nivelul executivului cât și la sucursale, va fi schimbat”, a declarat. Remus Borza, Administrator Judiciar la Hidroelectrica.















