UniCredit Țiriac Bank a acordat un credit de investiții în valoare de 30 milioane euro fondului de investiții NEPI, pentru refinanțarea clădirii de birouri Lakeview.
Finanțarea are o maturitate de 5 ani.
Clădirea de birouri Lakeview a fost finalizată în 2010 și cumpărată de NEPI la începutul anului 2013. Localizată pe Bulevardul Barbu Văcărescu, Lakeview are o suprafață închiriabilă de peste 25.000 mp, cu un grad de ocupare de 100%. Printre chiriașii clădirii se află PricewaterhouseCoopers, Huawei, Colgate-Palmolive, Royal Bank of Scotland.
UniCredit Țiriac Bank are o colaborare tradițională fructuoasă cu NEPI, banca finanțând mai multe proiecte pentru fondul de investiții printre care Pitești Retail Park și facilități logistice în Otopeni și Râșnov.















