Search
Sambata 24 August 2019
  • :
  • :

UNPIR salută schimbarea procedurii prin care ANAF agreează lichidatorii

Lista de administratori judiciari agreați de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va fi actualizată trimestrial, potrivit unui ordin ANAF publicat în urma discuțiilor dintre autoritățile fiscale și Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR).

”Salutăm noul ordin ANAF privind procedurile de agreare și selecție a practicienilor în insolvență. Considerăm că acest rezultat al discuțiilor consistente dintre UNPIR și ANAF ar trebui să servească drept exemplu pentru felul în care trebuie făcute reglementările in profesiile liberale: prin consultarea specialiștilor și a tuturor părților implicate”, a declarat Niculae Bălan, președintele UNPIR.

Principalele schimbări aduse de ordinul ANAF se referă la frecvența procedurilor de agreare, onorariile practicienilor în insolvență, ofertele cu onorarii nerezonabil de mici și eliminarea societăților fără patrimoniu din procedura de selecție.

Procedură de agreare trimestrială

Procedura de agreare se va organiza trimestrial, aspect ce va permite un acces mai rapid al practicienilor în insolvență nou intrați în profesie la procedurile de insolvență în care ANAF are calitatea de creditor semnificativ.

Anterior, procedura de agreare era organizată în funcție de situație, fără o periodicitate prestabilită.

Practicienii agreați deja pe vechiul ordin sunt menținuți

Practicienii agreați deja la momentul intrării în vigoare a acestor modificări vor fi menținuți pe listă și nu trebuie să reia procedurile de acreditare, însă lista va fi verificată trimestrial de către comisia ANAF, iar practicienii care nu mai respectă condițiile de apartenență, prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. b) și c), vor fi descalificați.

Plafon majorat pentru onorariile practicienilor

”În privința onorariului, organul fiscal central este de acord cu onorariul stabilit de judecătorul-sindic prin hotărârea de deschidere a procedurii, fără a depăși suma de 5.000 lei pentru întreaga procedură în cazul onorariului fix și procentul de maximum 5% din sumele distribuite creditorilor în cazul celui de succes. Pentru practicienii în insolvență înregistrați ca plătitor de TVA, onorariul va fi de 5.000 lei, respectiv 5%, exclusiv TVA”.

Anterior, plafonul onorariului acceptat de organul fiscal central era de 3.000 lei.

Gata cu onorariile ”vădit disproporționate”

”Orice ofertă care nu respectă aceste condiții va fi descalificată. Sunt considerate astfel de oferte cele cu onorariul lunar și/sau onorariul de succes cu valoare mai mică de 1%, exclusiv TVA, precum și cele vădit disproporționate, pe de o parte, raportat la societățile debitoare față de care se dorește selectarea în vederea susținerii în calitatea de administrator/lichidator judiciar, iar pe de altă parte, raportat la celelalte onorarii solicitate de către ceilalți ofertanți”.

Această prevedere abordează chestiunea onorariilor ”de dumping”, tactici agresive de ofertare care generează dificultăți ulterioare. Prin această măsură, UNPIR și ANAF caută să asigure ca fiecare administrator va aloca resurse suficiente fiecărui dosar și va fi remunerat adecvat, cu sume cunoscute sau previzibile încă de la începutul procedurii.

Eliminarea din procedura de selecție a societăților fără patrimoniu

Poate cea mai importantă măsură este eliminarea prin neaplicarea procedurii de selecție pentru societățile fără bunuri urmăribile pentru care, în majoritatea cazurilor, onorariul practicianului in insolvență se achită din fondul de lichidare.

Concluzie

Noul ordin privind procedurile de agreare și selecție a practicienilor în insolvență este un pas important într-o direcție foarte bună. ANAF este în foarte multe dosare creditorul majoritar, astfel încât este esențial ca administratorii si lichidatorii judiciari să fie agreați și desemnați pe criterii transparente și adecvate complexității procedurii.

UNPIR pe scurt

Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România este structura care la nivel național reprezintă și reglementează profesia de practician în insolvență.

În două decenii de activitate, numărul societăților profesionale membre UNPIR a crescut de la 55 la 670, iar numărul practicienilor a crescut de la 365 la 2.960.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *